Un om evlavios s-a dus odată să cerceteze Ierusalimul şi Vifleemul unde S-a născut şi a trăit Hristos. A văzut şi ieslea unde S-a născut Mântuitorul şi se gândea el, cu ce ar putea răsplăti iubirea şi darul lui Hristos, Care S-a pogorât într-o iesle smerită pentru mântuirea noastră. Frământat de gândul acesta, noaptea a visat că vedea Copilaşul Sfânt în ieslea peşterii şi, apropiindu-se de El, I S-a închinat, zicându-I:
– Doamne Iisuse, cum tremuri Tu pentru mântuirea mea. Cu ce să-Ţi răsplătesc eu dragostea Ta?
Pruncuţul i-a răspuns:
– Dă mărire lui Dumnezeu şi nu te mira, căci Eu Mă voi smeri şi mai mult pe Crucea Golgotei.
– Trebuie să-Ţi dau ceva, Copilaş iubit, vreau să-Ţi dau toţi banii mei, a zis creştinul.
Copilaşul Iisus răspunse:
– N-am lipsă de nimic, cerul şi pământul sunt ale Mele, banii dă-i săracilor, ca şi când Mi i-ai fi dat Mie.
– Dar eu trebuie să-Ţi dau ceva, căci altcum mor de durere, zise creştinul a treia oară.
– Dacă eşti atât de darnic, răspunse atunci Copilaşul, dă-Mi Mie păcatele tale, dă-Mi gândurile tale şi osânda ta, ca să le iau pe umerii Mei şi să te scap de ele.
Iisus Mântuitorul şi astăzi acest dar îl primeşte de la noi: păcatele noastre. Tot ce este rău în noi, Hristos este gata să ia asupra-Şi şi să ne scape de el. Dar, în schimb, şi noi trebuie să luăm lumină din lumina Lui şi viaţă din viaţa Lui.
Cititorule! Dă-ţi păcatele tale Copilaşului Iisus şi ia de la El lumină şi viaţă!
Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an / pr. Iosif Trifa, – Sibiu: Oastea Domnului, 2000
