Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Iubirea Lui trece dincolo de scuzele lor

Iubirea Lui trece dincolo de scuzele lor

Iubirea Lui trece dincolo de scuzele lor

† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia Duminicii a XXVIII-a după Rusalii

(Pilda celor poftiţi la cină)

Luca 14, 16-24
Sfânta Evanghelie rânduită de Sfinţii Părinţi pentru această duminică este plină de înţelesuri duhovniceşti şi ea priveşte atât mântuirea neamului omenesc, în general, cât şi mântuirea sufletului nostru, a fiecăruia dintre noi. Această pildă, rostită de Mântuitorul, ne ajută şi în pregătirea noastră duhovnicească pentru întâmpinarea sărbătorii mari şi sfinte a Naşterii Domnului Iisus Hristos.

Cine este acel „om oarecare“?

Din pericopa evanghelică a acestei duminici aflăm că „un om oarecare a făcut cină mare“ şi i-a invitat pe „cei poftiţi“, adică pe cei care cunoşteau dinainte intenţia aceluia de a pregăti o cină deosebită.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, tâlcuind Evanghelia, au arătat că acel „om oarecare“ este, de fapt, Dumnezeu Tatăl Care, în vremurile din urmă, adică la amurgul istoriei, pregăteşte cină pentru oameni, în împărăţia cerurilor.

Evanghelia ne spune că acest stăpân al casei şi-a trimis slujitorul său de încredere să invite la cină pe prieteni şi pe cunoscuţi. Însă, cei pentru care fusese pregătită cina, „ca şi cum ar fi fost înţeleşi“, au refuzat cu toţii invitaţia, prezentând fiecare scuze diferite.

Tot din interpretarea Sfinţilor Părinţi, aflăm că slujitorul pe care stăpânul casei l-a trimis să facă invitaţiile pentru cină este Însuşi Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Care „n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească“ (Matei 20, 28) şi Care a fost prevestit de profeţii Vechiului Testament ca fiind „sluga Domnului“ (cf. Isaia 53, 11), venind în lume să împlinească voia Domnului. Aşadar, slujitorul din această Evanghelie este Fiul Cel veşnic al Tatălui ceresc, Care Se face om, ia „chip de rob“ (cf. Filipeni 2, 7) şi devine împlinitor al iubirii lui Dumnezeu Tatăl, pentru mântuirea oamenilor.

Hristos S-a născut în lume în mijlocul poporului evreu, chemând la mântuire sau comuniune cu Dumnezeu mai întâi căpeteniile şi cărturarii poporului ales, pentru că ei, fiind cunoscători ai Legii, cunoşteau voinţa lui Dumnezeu. Însă tocmai cei care trebuiau să înţeleagă primii chemarea Evangheliei mântuirii refuză să răspundă chemării Lui.

Iubirea refuzată prin scuze abil formulate

Slujitorul din Evanghelia acestei duminci îi spune stăpânului casei că cei invitaţi la cină – adică la un eveniment unic, îndelung pregătit, de bucurie şi comuniune – nu pot veni, preferând să se dedice unor activităţi şi situaţii lumeşti care, deşi importante, s-ar mai fi putut amâna.

Astfel, unul dintre cei chemaţi şi-a declinat prezenţa la cină, spunând că „am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd“. Ogorul, în interpretarea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, reprezintă grijile acestei lumi, dorinţa nemăsurată de avere, voinţa nesăturată de putere şi tendinţa de a stăpâni cât mai mult din suprafaţa pământului.

Al doilea invitat a spus: „am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc“. Tot Sfinţii Părinţi ne spun că cele cinci perechi de boi reprezintă cele cinci simţuri ale noastre care, foarte adesea, îl fac pe om prizonierul biologicului, întunecându-i complet orizontul duhovnicesc. De asemenea, refuzul cinei pe motiv că cele cinci perechi de boi trebuie încercate arată cu câtă uşurinţă şi seninătate ajunge să refuze întâlnirea cu Dumnezeu omul prins în jugul simţurilor, a cărui viaţă s-a redus şi coborât la nivelul material, căutând doar comoditate, consum de bunuri şi plăceri. Aşadar, patimile rezultate din lipsa de credinţă şi din subjugarea voinţei de către simţuri conduc la amorţire duhovnicească şi la nepăsare faţă de mântuire şi viaţa veşnică.

Al treilea invitat spune: „mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu pot veni“. Acest răspuns caracterizează grija exagerată pentru familie.

Sunt o mulţime de oameni care, datorită grijilor excesive faţă de nevoile familiei, nu mai găsesc timp nici duminica, nici în sărbători să vină la biserică, să se îngrijească de mântuirea sufletului. Grijile fireşti pentru întreţinerea familiei, devenite griji obsesive, ajung să deformeze însăşi valoarea familiei, aceasta transformându-se, din dar şi binecuvântare de la Dumnezeu, în idol.

Viaţa de familie nu trebuie să fie trăită în uitare de Dumnezeu. Soţul, soţia, copiii ori rudele sunt daruri de la Dumnezeu şi, de aceea, aceştia trebuie iubiţi şi spiritual în aşa fel încât să-i apropiem de Dumnezeu, să-i îndreptăm pe calea mântuirii şi a sfinţeniei.

Aşadar, nu grija raţională şi binecuvântată pentru familie este aici criticată, ci faptul că, uneori, grijile familiei ajung să înrobească atât de mult pe om, încât uită că ea este o binecuvântare de la Dumnezeu. Familia conjugală trebuie pusă în legătură cu participarea la Sfânta Euharistie, cu Sfânta Biserică (adică familia duhovnicească a credinţei).

Grijile pentru averi, împătimirea simţurilor şi exclusiva şi excesiva preocupare pentru treburile familiei sunt trei mari categorii de piedici care pot apărea între noi şi Dumnezeu. Şi, după cum vedem, aceste piedici pot avea chiar o înfăţişare foarte politicoasă, de refuz categoric disimulat în scuze abil formulate.

Refuzul celor chemaţi a produs o invitaţie pentru alţii

Când a văzut Stăpânul casei că invitaţii Săi – cei consideraţi cunoscuţi şi apropiaţi, pentru că erau cunoscători ai învăţăturilor sfinte – au refuzat să participe la ospăţul mântuirii, atunci, spune Evanghelia, s-a mâniat. Refuzul celor invitaţi este o expresie a libertăţii lor de a răspunde unei chemări generoase după cum le dictează inima şi conştiinţa. Însă libertatea acelora de a refuza şi de a-şi urma propriul egoism, în loc să răspundă unei chemări de comuniune, a trezit în sufletul celui care a pregătit acea cină deosebită o mare supărare. Totuşi, supărarea nu a condus la închiderea uşilor casei şi anularea cinei, ci la o schimbare a planului iniţial.

Stăpânul casei avea un plan pentru cina pe care o pregătise cu atâta atenţie. Cum cei chemaţi nu au răspuns invitaţiei, deşi ei erau cei preferaţi, stăpânul acelei case s-a îndreptat spre alţii, care niciodată nu s-ar fi aşteptat să ajungă la demnitatea de a fi invitaţi la o cină atât de strălucită. Dacă în primul rând au fost invitate persoane alese, după primirea refuzului, invitaţia lui s-a îndreptat spre lumea necunoscută şi fără pretenţii de nobleţe.

„Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi în uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici“, adică mergi şi cheamă pe acei oameni care nu sunt elite ale societăţii, care nu se consideră desăvârşiţi sau superiori altora şi care au multe lipsuri materiale trupeşti şi spirituale.

Oamenii din al doilea val de invitaţi sunt, în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, oamenii simpli din poporul evreu, mulţimile de oameni care veneau să asculte cuvântul lui Hristos şi să se tămăduiască cu puterea Lui.

Nimeni nu poate zădărnici planul lui Dumnezeu de mântuire

După ce slujitorul i-a spus că i-a îndeplinit porunca de a-i aduce pe „săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii“ din pieţe şi de pe uliţe şi că tot mai sunt locuri, atunci stăpânul casei a zis: „ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea“.

A treia categorie de invitaţi sunt neamurile, adică popoarele păgâne, care nu au primit de la Dumnezeu chemarea de popor ales. Oamenii găsiţi „la drumuri şi la garduri“ erau cei din neamurile păgâne, care înaintau în istorie pe drumuri contradictorii. Cei care stăteau la marginea lumii – în înţelesul că trăiau fără a avea conştiinţa demnităţii de popor ales al lui Dumnezeu, sunt şi ei chemaţi la cina cea mare a împărăţiei cerurilor.

După ce s-a umplut casa stăpânului, acesta s-a bucurat, însă a mai adăugat: „nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea“.

Evanghelia acestei duminici este Evanghelia libertăţii noastre, dar şi a libertăţii lui Dumnezeu. Noi avem libertatea de a spune „nu“ lui Dumnezeu, atunci când ne cheamă la mântuire şi la viaţă veşnică, dar dacă răspundem cu „nu“ sau „da“, consecinţele nu sunt aceleaşi. Cine răspunde „nu“ invitaţiei la Cina de taină, la cina mântuirii din împărăţia cerurilor acela pierde bucuria de a fi împreună cu Stăpânul casei, cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice şi al nemuririi.

Libertatea stăpânului casei se vede în aceea că atunci când oamenii cei chemaţi dintâi refuză, el are libertatea de a se îndrepta spre alţii. Nimeni nu poate zădărnici planul lui Dumnezeu de mântuire. El cheamă pe cei care au prioritate să fie chemaţi, pentru că au o tradiţie sfântă a descoperirilor dumnezeieşti, dar dacă invitaţia Lui este refuzată, El cheamă pe alţii.

Evanghelia acestei duminici este, aşadar, un rezumat al istoriei mântuirii, care începe cu chemarea şi pregătirea unui popor ales, adică poporul evreu, dar apoi chemarea la mântuire se extinde la toate popoarele lumii.

Scuze pentru a justifica nepăsarea

Evanghelia acestei duminici ne priveşte pe fiecare în parte, pentru că fiecare dintre noi poate repeta greşelile căpeteniilor poporului lui Israel. Şi noi găsim foarte adesea scuze că nu avem timp pentru rugăciune, pentru pocăinţă, pentru spovedanie şi împărtăşanie, şi aceasta tocmai pentru că suntem robiţi de prea multe griji care devin atât de mari, încât ajungem să fim striviţi de ele. Atât de mult suntem legaţi de cele materiale, încât nu mai avem timp pentru a oferi hrană sufletului şi a-l înveşmânta în haina luminoasă a bucuriei împărăţiei cerurilor, a legăturii noastre cu Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi arată că cina sau ospăţul despre care se vorbeşte în această Evanghelie este o trimitere clară la Sfânta Euharistie. Iar această pericopă a fost rânduită în mod special spre a fi citită acum, în perioada de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, ca o invitaţie adresată nouă, ca un îndemn la mai multă rugăciune, pentru o mai deasă participare la slujbele Bisericii, pentru vindecarea de păcate prin Spovedanie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos la Sfânta Liturghie.

Să nu răspundem cu refuz chemării lui Dumnezeu

Din pericopa evanghelică a acestei duminici (care mai este numită şi Evanghelia celor chemaţi la cină), vedem că Dumnezeu, în iubirea Lui milostivă şi atotcuprinzătoare, deşi manifestă, iniţial, o anumită preferinţă, dovedeşte, în acelaşi timp, o preocupare pentru mântuirea întregii lumi, pentru că „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).

Aşadar, când noi ne gândim la mântuirea noastră, trebuie să ne gândim şi la mântuirea altora, să invităm şi să ajutăm cât mai mulţi oameni să vină la biserică, indiferent că ei sunt tineri sau vârstnici, sănătoşi sau bolnavi.

Pentru cea de-a treia categorie de invitaţi, stăpânul casei îi spune slugii sale credincioase să-i silească pe toţi să intre. Desigur, aici nu e vorba de forţare, ci de un îndemn de a-i invita cu stăruinţă, cu insistenţă. Deci noi, ca misionari creştini, trebuie să insistăm, să stăruim ca lumea care umblă pe drumuri rătăcite să fie îndrumată către Casa Domnului, către Biserică. Lucrarea noastră misionară trebuie să fie întotdeauna fundamentată pe Evanghelia Mântuitorului Hristos, Care, asemenea slugii din pericopa acestei duminici, a venit în lume trimis de Dumnezeu Tatăl şi, cu stăruinţă, i-a chemat pe oameni la mântuire. De aceea, şi Biserica noastră, prin predici, prin posturile ei de radio şi televiziune, prin publicaţii, cheamă stăruitor pe oameni la mântuire, îi invită să cunoască iubirea lui Dumnezeu pentru ei.

Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze ca să nu refuzăm niciodată chemarea Sa. Când auzim clopotul bisericii, când vedem în calendar că este duminică sau zi de sărbătoare, să înţelegem că Dumnezeu ne cheamă la ospăţul bucuriei, la cina mântuirii noastre în împărăţia lui Dumnezeu, care are ca arvună şi antecameră viaţa spirituală şi viaţa de împărtăşire din Sfintele Taine în Biserică. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca timpul care ne-a mai rămas pentru întâmpinarea sărbătorii Naşterii Domnului să fie timp de răspuns pozitiv, timp de pregătire mai intensă pentru bucuria de a ne întâlni cu Dumnezeu Tatăl, prin Dumnezeu Fiul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

sursa: http://ziarullumina.ro

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *