Ce dor adânc îmi e de Tine,
al vieţii mele Soare Sfânt,
ca dorul nopţilor din mine
de-un răsărit ce nu mai vine,
de cântecul ce nu-l mai cânt.
Te vrea iubirea-mi pururi nouă
cu doru-i tot mai sfânt şi-aprins
şi plâng ca zorii după rouă,
şi stau cu mâinile-amândouă
şi sufletul spre Tine-ntins.
E-n pieptul meu, sfâşietoare,
dorinţa de-a Te-avea, mereu,
ca setea arsei căprioare
de-a apei limpede răcoare,
ca taina dorului prea greu.
Şi parcă-aici, pe-aşa de-aproape,
Te simt pe undeva ascuns,
că-mi vezi şi lacrima în pleoape
şi dulcile privirii ape,
că de-aş şopti, ar fi de-ajuns.
M-ai auzi – şi n-ar fi-n stare
nimic să Te oprească-apoi,
şi-n sfânta clipă următoare
am fi un duh şi-o-mbrăţişare,
un dor şi-un cântec amândoi!
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
