Să fim râvnitori. Râvnitor este acela care Îl iubește din tot sufletul pe Hristos și în numele Lui slujește omului. Iubirea către Dumnezeu și către om – acestea sunt pereche, nu se despart. Patimă, dor, lacrimi, cu străpungere, nu cu un anume țel. Toate din inimă!
Habotnicia n-are legătură cu Hristos. Să fii creștin adevărat. Atunci nu vei răstălmăci pe nimeni, ci iubirea ta pe toate le va suferi. Și pe cel de altă religie. Adică să-l cinstești fără legătură cu religia lui, într-un chip nobil. Poți să îngrijești un musulman, când are nevoie, să-i vorbești, să te întreții cu el. Să existe respect pentru libertatea celuilalt. Precum Hristos stă la ușă și bate, fără să silească, ci așteptând ca sufletul singur, liber, să-l primească, tot astfel să stăm și noi dinaintea oricărui suflet.
În strădania de propovăduire să existe subțirime, astfel încât sufletele să primească tot ceea ce dăruim, cuvinte, cărți, fără să se împotrivească. Și încă ceva. Puține cuvinte. Cuvintele răsună în urechi și, de multe ori, tulbură. Rugăciunea și viața au răsunet. Viața mișcă, renaște și preschimbă, în vreme ce cuvintele rămân neroditoare. Cea mai bună propovăduire se face prin pilda cea bună, prin iubirea și blândețea noastră.
sursa: “Ne vorbește părintele Porfirie – viața și cuvintele – editura Egumenița și editura Cartea Ortodoxă
