Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cea mai fericită primire în ceruri

Cea mai fericită primire în ceruri

Cea mai fericită primire în ceruri

10. Suflete dragă, să nu spui că a lipsi o dată de la adunare,
că a merge doar o dată la alţii,
că a primi doar una dintre părerile altora nu este păcat şi nu este rău.
Căci iată unde îl pot duce astfel de căi ispititoare chiar şi pe unul dintre apostoli.
Iată unde l au putut duce pe Toma!

11. Şi nu te bizui apoi pe nimeni – că tu nu eşti Toma.
Vezi apoi cum Toma îi dispreţuieşte pe toţi fraţii lui şi se arată plin de îngâmfare, încrezător numai în eul său.
Dacă nu voi vedea eu…, degetul meu…, mâna mea…
Parcă i auzi pe unii care spun: Eu nu ascult decât de Domnul, eu nu primesc nimic de la oameni… eu nu recunosc decât ce spune Evanghelia.
…Şi această „ascultare” este, de fapt, nu de Domnul, nici de Evanghelie, ci de eul lui,
de interpretarea pe care o dă acest eu,
totdeauna eul orb, nenorocit, sărac şi gol.

12. Adevăratul Trup al lui Hristos are totdeauna semnul cuielor.
Adevărata Biserică a lui Hristos va avea totdeauna semnul jertfei, al pătimirii, al suferinţelor pentru El.

13. Cei care vin din necazul cel mare vor avea cea mai fericită primire în ceruri tocmai pentru că poartă şi ei semnul cuielor
în acelaşi fel în care îl purtase Iisus (Fapte 14, 22; Apoc 7, 14).
Semnul cuielor este cea mai puternică dovadă că un mădular face parte din Trupul lui Hristos.

14. Mâinile şi picioarele Domnului,
adică acei care lucrează şi umblă cu adevărat în Biserica Sa,
au neapărat parte de încercări şi pătimiri pentru Numele Lui (Lc 6, 22).
Acei lucrători şi ostenitori care sunt cu adevărat ai lui Hristos trebuie neapărat să aibă în vreun fel semnul cuielor (II Tim 3, 12).
Nu totdeauna cei care suferă sunt ai lui Hristos, dar totdeauna cei care sunt ai lui Hristos suferă.

15. O, ce fericit lucru este să poţi avea o voioasă credinţă şi o neclintită încredere în acest mare şi fericit fapt al Învierii lui Hristos!
Cu câtă siguranţă îţi umple credinţa asta inima în faţa vieţii,
cu câtă pace – în faţa morţii,
cu câtă mulţumire – în faţa greutăţilor,
cu câtă răbdare – în faţa încercării,
cu câtă despăgubire – în faţa nedreptăţilor
şi cu câtă veşnicie – în faţa nestatorniciei!
O, ce nefericit lucru trebuie să fie a nu putea crede în Înviere!
Şi a nu avea toate aceste daruri ale ei!

16. Petru fusese cernut înainte de moartea Domnului,
Toma fusese cernut după Învierea Lui.
Petru nu putea crede în moartea lui Iisus,
Toma nu putea crede în Învierea Sa.
Domnul i a salvat însă pe amândoi, pentru că motivul necredinţei lor nu era trufia, ci slăbiciunea.
Nu era răutatea, duşmănia şi vânzarea, purtată în inimă îndelung ca la Iuda.
Ci era o neaşteptată şi grea încercare, venită peste ei dintr o dată.
Dar care le a fost o învăţătură pe care au ţinut o minte toată viaţa – şi pe care n au mai repetat o niciodată.
Pe când, mulţi din cei de azi rămân în ea pe totdeauna.

17. Fără credinţa în moartea lui Iisus pentru iertarea păcatelor nu poate fi nici credinţa în Învierea Lui pentru viaţa veşnică.
Credinţa în Înviere este condiţionată de credinţa în moarte.
Hristos nu putea să învie decât după ce murise mai întâi.
Slava Învierii Lui nu putea să vină decât după moartea Sa.
Şi tot aşa nu poate să vină nici a noastră.

18. Pentru noi, care credem în Hristos, lucrurile nu pot fi decât tot aşa.
Trebuie să murim duhovniceşte faţă de păcat, ca să înviem faţă de neprihănire.
Trebuie să murim sufleteşte pentru lumea aceasta, ca să înviem şi trupeşte, pentru lumea viitoare.
Trebuie să murim şi trupeşte, în forma aceasta, pentru pământ, ca să înviem în forma cealaltă, pentru cer (I Cor 15, 42 52).

19. Nu se poate ajunge acolo în Slavă decât prin unica uşă a morţii.
Nimeni n a putut ajunge până acum în alt fel (In 3, 13).
Aşa a ajuns şi Hristos Domnul nostru.
Şi aşa vom ajunge, sigur, pe urmele Lui, şi noi, care Îl iubim şi L urmăm pe El până la moarte.

20. Totuşi cât de nemărginit de Bun este Dumnezeu!
După ce toate din jurul nostru, din afara noastră şi dinăuntrul nostru sunt numai dovezi ale existenţei, ale înţelepciunii şi ale Puterii Lui, noi tot mai cerem mereu alte şi alte noi dovezi, spunând: „Dacă nu le voi vedea, nu voi crede”. Şi Dumnezeu Se lasă ispitit de noi.
Şi ne arată mereu fiecăruia alte şi alte semne.
Slavă veşnică Lui!
Amin.

Răsplata ascultării / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!