Puterea credinţei adevărate şi vii este uriaşă, este copleşitoare, este slăvită. Focul ei dezlănţuit prin Duhul Sfânt arde tot ce-i făţarnic şi uscat. Şuvoiul ei nimiceşte tot ce-i vechi şi bolnav. Primăvara ei naşte şi creşte din toate părţile frumuseţi şi forţe pline de avânt.
Sigur că oriunde apare ea va stârni multe împotriviri, pentru că puterile minciunii şi ale păcatului, pe care ea vine să le spulbere, i se vor împotrivi întotdeauna, ridicându-se contra ei cu prigoniri, dar cele două nebiruite puteri ale Duhului Sfânt: Adevărul şi Dragostea, până la urmă, o vor duce totdeauna la biruinţă.
Cei doi slujitori ai diavolului: minciuna şi ura, vor lupta până la sfârşit împotriva credinţei adevărate şi vii, împotriva celor doi slujitori ai lui Hristos, împotriva celor două puteri ale Duhului Sfânt prin care se dezlănţuie Focul Sfânt şi lucrează Primăvara înnoitoare.
De multe ori în lupta aceasta vin momente cutremurător de grele. Dumnezeu îngăduie uneori ca, în învălmăşeala luptei dintre bine şi rău, întunericul să pară că biruie şi minciuna să pară că triumfă.
Dar totdeauna aceasta este numai o părere. Biruinţa întunericului e numai o părere. Triumful minciunii e scurt şi trecător.
Ochiul grăbit are totdeauna privirea scurtă.
Privirea scurtă vede totdeauna numai jumătate de adevăr.
Jumătate de adevăr este totdeauna o amăgire.
De aceea, adevăratul credincios priveşte lucrurile şi întâmplările în lungimea şi în adâncimea timpului. El nu se lasă prea înflăcărat de larma vorbelor mari şi de agitaţia însufleţirilor mici. Ci, zidit temeinic pe seriozitatea Adevărului înţelept şi înrădăcinat adânc în părtăşia dragostei curate, păşeşte biruitor şi drept, dar de unde a pus piciorul, nu i-l mai clinteşte nimeni. Priveşte liniştit şi sigur, dar din ce s-a încredinţat, nu-l mai poate abate nimic.
Sigur că la starea aceasta nu se ajunge grabnic. Sigur că în felul acesta nu sunt prea mulţi. Dar tot sigur este şi faptul că la starea aceasta se poate ajunge prin Harul lui Dumnezeu. Şi că în felul acesta totuşi sunt în Lucrarea lui Dumnezeu totdeauna atâţia credincioşi de câţi este nevoie, ca solia lui Hristos să răzbească înainte. Şi Duhul Sfânt să-Şi continue Lucrarea Sa de desăvârşire a Bisericii vii.
Când vin marile lupte ale lui Dumnezeu, Duhul Sfânt are grijă să pregătească, din timp, mari viteji pentru biruinţa lor.
Când vin marile trebuinţe ale Lucrării lui Hristos, Duhul Sfânt are grijă să ridice, din vreme, lucrători harnici pentru împlinirea lor.
Şi, când vin marile încercări pe drumul Evangheliei, Duhul Sfânt are grijă să aşeze, mai dinainte pe acest drum, popasuri de bucurie, să dea zile de înviorare, să răsară privelişti de întărire.
Traian Dorz, din“Istoria unei Jertfe”, Vol. I, pag. 256-257
