Anii celor mai grele suferinţe: 1936-1937
Anii 1936-1937 au fost unii dintre cei mai grei, încărcaţi de suferinţe, dureri şi încercări trupeşti şi sufleteşti din viaţa iubitului nostru părinte duhovnicesc, Iosif Trifa.
Au fost ani de suferinţă alături cu moartea.
De acum înainte durerile trupeşti nu-l vor mai părăsi nici o clipă, dar se vor apropia de sfârşitul lor.
În toamna anului 1936, întors de la operaţia din Braşov, Domnul l-a trecut din nou prin cuptorul de foc al suferinţelor, cu dureri îngrozitoare şi cu o temperatură de până la 40 de grade.
Rănile deschise de pe urma operaţiei de la Braşov îi produc dureri îngrozitoare. Dar cu ajutorul Domnului a trecut cu bine şi prin aceste 40 de nopţi înfricoşate.
A şasea operaţie – în anul 1936, la Sanatoriul Dr. Waxman din Sibiu
În această stare grea de boală doctorii spun că trebuie să se mai facă o nouă operaţie, să taie şi să mai cureţe partea infectată de la rănile rămase deschise încă de la operaţia a cincea.
Spre sfârşitul lunii decembrie 1936, istovit de boală, Părintele Iosif se internează în Sanatoriul Dr. Waxman din Sibiu, unde i se face a şasea operaţie, tot la intestinul gros, tăindu-se şi îndepărtându-se partea infectată.
De pe urma acestei operaţii a rămas cu un furtun de cauciuc în abdomen pentru evacuarea urinei, cursul firesc schimbându-se prin operaţia făcută.
Prin acest furtun urina se scurgea într-un pansament de vată care trebuia schimbat de mai multe ori pe zi şi noapte, spre a nu se produce infecţie şi pentru evitarea mirosului.
Pe lângă celelalte răni deschise, s-a mai adăugat şi aceasta, cu care a rămas până la mormânt. Înlocuirea pansamentului o făceau fraţii care lucrau la Librăria Oastei, de regulă fratele Ioan Opriş şi fratele Popovici.
Iată scrisoarea pe care Părintele Iosif o trimite lui Tit:
Dragă Titus!
Află că eu sunt acum cu mult mai bine, slavă Domnului.
Mai am mici dureri din când în când, dar e suportabil. Ţi-m scris pe larg când a mers Viorel. De atunci, boala a decurs aşa: la raze, la spital nu s-a constatat ceea ce credeau medicii. Osul nu s-a aflat „încă“ atacat. Febra a cedat.
Am avut însă o nouă săritură de febră la câteva zile (39, 60).
De data asta febra mi-a venit cu scupaţie, când îmi vine supuraţia pe dinapoi.
Filipescu era de părere să facă o intervenţie… Dar Eitel a zis că supuraţia va putea răsufla şi prin maţul cel scos din funcţie, pe unde iese scaunul, pe unde poate răsufla.
A şi avut dreptate căci supuraţia a ieşit, – şi iese – pe acolo. Mai greu, dar tot iese. După asta, febra a cedat şi nu s-a mai ridicat până acum.
Am început să lucrez şi mă simt mai bine.
De azi încep să mă scol prin casă.
Mă bucur de desene foarte mult. Situaţia e salvată cu 12 desene.
Banii i-am trimis la Vasile încă de vineri.
Desenele le trimiteţi mie, direct aici.
Trebuie să le văd. Vom vedea… poate… ne va face reducere, altfel le trimit la Vasile Ouatu.
…Desenele trebuie să le văd.
Cu textul la calendar stăm bine.
Coala e gata cu totul. Am scris-o eu şi am dictat-o. Aşişderea şi celelalte coale vor merge bine, având clişeele…
Sfârşitul scrisorii lipseşte, s-a pierdut.
Uimitor şi de neînchipuit este faptul că în astfel de situaţie Părintele Iosif lucra, interesându-l bunul mers al Lucrării Domnului. O, ce martor va fi în Ziua cea Mare calendarul din 1937!
Dar slăvit să fie Domnul Care face minuni!
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000
