Cum am cunoscut pe Părintele Iosif Trifa
Fiind cu serviciu la Librăria Oastei, care se afla aproape de locuinţa părintelui, am avut ocazia să fiu cu Părintele Iosif aproape la toate operaţiile pe care le-a avut în acest timp şi de aceea am cunoscut o bună parte din suferinţele sale trupeşti.
Despre Părintele Iosif se poate spune că a fost un om al durerilor şi al suferinţelor.
Avea răni interne deschise la plămâni, de unde avea aceste „vărsări de sânge“.
La burtă îl supăra rana deschisă prin scoaterea şi mânuirea furtunului din vezica urinară, pentru scurgerea urinei.
În partea inferioară avea o rană deschisă la intestinul gros.
De pe urma operaţiilor avea răni deschise care nu se mai vindecau, despre care se spune că erau de natură canceroasă.
Suferea, topindu-se ca o lumânare arzând şi luminând. Toate rănile îl dureau şi erau multe şi mari. Îl supărau rănile de sus, apoi cele de jos, cele deschise pe care ochii mei le vedeau de câteva ori pe zi şi pe noapte, mâinile mele le pipăiau, le spălau, le ungeau şi le bandajau.
Ştim, amintindu-ne fiecare cum ne durea o mică tăietură la un deget; dar pe părintele cum îl vor fi durut aceste răni mari, care nu se mai vindecau. Cât de mult te îngrijorează o rană deschisă, până se vindecă, ştim cu toţii şi tragi nădejde că într-o zi, două, nouă, o lună, două, se vindecă şi se închide. Dar răni deschise ani de zile ca cele ale părintelui? Acesta este un lucru îngrozitor să ştii mai dinainte că aceste răni nu se vor mai vindeca niciodată.
Te pierzi numai gândindu-te la câte a avut de suferit acest om al lui Dumnezeu.
Totuşi el era vioi şi vesel aproape totdeauna, ba avea necontenit pentru oricine un cuvânt de îmbărbătare şi mângâiere, întărind pe mulţi, atât prin viu grai, cât, mai ales, prin scrisul său minunat.
Pentru pansarea şi schimbarea pansamentului ne-am rânduit cu fr. Popovici.
El, fiindcă dormea în locuinţa părintelui, îl pansa noaptea, iar eu, care aveam familie şi locuiam în oraş, îl pansam ziua, când eram de serviciu.
De multe ori, din cauza durerilor, trebuia să stea mai mult în pat şi nu se putea întoarce de pe o parte pe alta, trebuind să-l ridicăm şi să-l întoarcem noi.
În starea aceasta enorm de grea, zdrobit de suferinţe şi dureri, părintele de mult s-ar fi stins dacă nu-l păstra Domnul Care avea nevoie de el pentru Lucrarea Lui, pentru care trudea ziua şi noaptea.
Domnul l-a curăţit şi desăvârşit prin suferinţă, ca prin el să poată să ne ajute şi pe noi spre a merge spre desăvârşire. A dus această cruce atât de grea, acest jug atât de greu, ca să ne arate şi nouă ce înseamnă să te încrezi în Domnul şi în harul Său, să trăieşti, înaintând zi de zi cu această cruce pe umăr.
Să o duci şi să înveţi şi pe alţii să o ducă fără să murmure şi fără să cârtească sub greutatea ei.
Când durerile îl chinuiau şi nu mai putea să stea în sus, se aşeza în pat şi acolo scria, pe noptieră. Când obosea şi nu mai putea nici aşa, se aşeza pe spate, îşi ridica genunchii şi scria pe genunchi. Şi când nu mai putea nici aşa, atunci chema pe unul din fraţi şi dicta. În felul acesta a fost scrisă o parte din cele de mai mare valoare scrieri ale sale.
Pe lângă aceste enorme dureri trupeşti îl ardeau şi durerile sufleteşti pentru Lucrarea Domnului, pentru ca ea să înainteze potrivit Cuvântului Domnului.
Lua Sabia Sfântului Cuvânt şi tăia lăstarii sălbatici de pe trunchiul acestei de Dumnezeu păzite Lucrări a Oastei Sale.
Clădea cu o mână şi se apăra cu cealaltă.
În aceste condiţii apăra cauza lui Hristos în lume.
Despre viaţa şi suferinţele acestui mare om al lui Dumnezeu nu s-a spus prea mult, ci s-a spus şi scris prea puţin. Pilda vieţii lui ar putea fi folosită multora ca model în urmarea lui Hristos Domnul.
Ioan Opriş, ostaş
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 2
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2000
