Sub mâna „tunzătorului“ şi noi trebuie să stăm ca „o oaie fără de glas“. Să ne predăm „tunsului“
Întocmai ca o oaie pe care o ia tunzătorul şi îi tunde toată lâna, aşa face şi Domnul cu copiii Lui: îi „tunde“, luându-le toate plăcerile din lumea aceasta şi trecându-i prin încercări şi suferinţe. De câte ori vine rândul nostru la această operaţie a tunsului, noi să ne supunem, aşa cum S-a supus El: „…ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund…“ Mi-e teamă însă că noi ne deschidem prea tare gura când soseşte acel timp.
Mai întâi gândiţi-vă că o oaie răsplăteşte grija şi osteneala stăpânului prin faptul că e tunsă, că îşi dă lâna ei. Ne dă şi carne, când este tăiată, însă, cât timp trăieşte, unica plată pe care oaia o dă păstorului este lâna şi laptele.
Şi noi trebuie să răsplătim grija Păstorului nostru cel Bun. Iar răsplata noastră este aceasta umilă şi slabă: să ne predăm tunsului, să suferim când El ne cheamă la suferinţă.
Încercările sunt foarfeca Păstorului nostru. Suferinţa e timpul tunsului.
În timpul acestui tuns – dacă-l înţelegem – noi suntem nişte bune oi ale lui Hristos şi cu bucurie suferim, zicând: „Eu mă supun, o Doamne, ca Tu să iei de la mine totul şi să faci cu mine ce vrei, căci eu nu mai sunt al meu, ci sunt al Tău, răscumpărat de Tine cu un preţ scump“.
Preot Iosif Trifa / CA O OAIE FĂRĂ DE GLAS (Isaia 53, 7) – Câteva învăţături luate din asemănarea cu oile –
Editura «Oastea Domnului», Sibiu – 2001
