Adevăratul creştin este plin de dorinţa arzătoare de a slăvi pe Dumnezeul lui. Şi când este Dumnezeu slăvit? Când păcătoşii se întorc la El, se supun Lui şi primesc harul care este în Hristos. Acest lucru îl ştie bine cel credincios, şi de aceea zi şi noapte arde în el un foc care nu-l lasă să stea locului. Este focul iubirii şi al milei de păcătoşi. El vrea să-i vadă mântuiţi, pentru ca, prin ei, Dumnezeu să fie slăvit.
Ca să-şi ajungă acest gând, lucrează cu stăruinţă pentru mântuirea păcătoşilor. Pentru aceasta, foloseşte orice prilej, ca să stea de vorbă cu ei, să-i înştiinţeze, să-i aducă la o judecată mai dreaptă, să-i încredinţeze şi să le arate pedeapsa care-i aşteaptă, dar şi mântuirea în Domnul Iisus Hristos. Pretutindeni, în casă, pe stradă, în tren, pe vapor, în atelier, în birou, oriunde ar fi, cine stă în credinţă caută să mântuiască suflete. Împarte pliante, pofteşte pe păcătoşi să vină acolo unde se vesteşte Cuvântul, se duce la ei acasă ca să-i ia la adunare, vorbeşte cu ei despre Domnul Iisus; şi dacă a adus pe cineva la adunare, ia loc lângă el şi strigă către Dumnezeu ca să trimită o săgeată în inima păcătosului şi astfel să fie mântuit. Când s-a sfârşit adunarea, vorbeşte prieteneşte cu el despre cele auzite în legătură cu mântuirea sufletului lui. Zi şi noapte lucrează ca să aducă roadă pentru Dumnezeu.
Când lucrarea de mântuire a păcătoşilor nu merge înainte, cei care sunt în credinţă sunt foarte trişti. Ei nu se bucură să vadă adunarea mare şi lume multă; nu se bucură de izbânda în afară, nici când lumea laudă râvna şi viaţa lor. Ţinta lor este mult mai înaltă. Ei caută rodul care să rămână; vor să câştige pe păcătoşi pentru Dumnezeu. Şi dacă nu-şi ajung acest gând, sunt nemulţumiţi şi trişti. Îşi îndoiesc atunci râvna lor şi nu se odihnesc până nu văd că începe să adie un duh de trezire, lucru care le dă şi mai multă îmbărbătare.
Ei au credinţa că toţi păcătoşii pot să fie mântuiţi. Chiar în acela care pare o lepădătură a lumii şi a iadului, ei tot văd o făptură a lui Dumnezeu. Ei nu se uită de sus la păcătoşi, ci îi privesc ca pe nişte feciori de împăraţ căzuţi, care trebuie aduşi la Dumnezeu, pentru ca, prin harul Domnului Iisus, să-şi câştige iarăşi starea pierdută. În rugăciunile lor, pentru ei înşişi se roagă mai puţin, dar se roagă mult pentru mântuirea păcătoşilor. Ei ştiu să aducă la tronul harului rugăciunile credinţei pentru cei pierduţi. Rugăciunea lor este de multe ori o strigare şi gemete ca de femeie în durerile naşterii. Ei luptă pentru ca păcătoşii să intre pe poarta cea strâmtă. Am auzit de o femeie credincioasă, care avea atâta milă de păcătoşi, încât adeseori se lupta pentru ei, în rugăciuni, până aproape să i se oprească suflarea.
Ce durere adâncă îi cuprinde pe adevăraţii credincioşi, când văd că adunarea este rece sau căldicică şi când nu văd grijă pentru cei păcătoşi! Inima lor sângerează, când ar vedea că cel ce predică nu trăieşte în totul pentru Dumnezeu şi nu caută slava lui Dumnezeu, că nu caută oile ci lâna lor, că din teamă de oameni nu spune tot adevărul, ci ocoleşte anumite lucruri, care nu sunt pe placul celor ce-l ascultă.
Prin sufletele alese, Dumnezeu este slăvit şi mulţi păcătoşi pierduţi, mântuiţi. Aceştia sunt lumina lumii şi sarea pământului, şi au această însuşire prin faptul că stau în credinţă.
Faci şi tu parte din aceşti aleşi ai Domnului? Arde inima ta de dorinţa de a vedea pe păcătoşi mântuiţi? Lucrezi tu ceva pentru ei? Sunt vreunii din ei mântuiţi prin stăruinţa ta? Înţelegi ceva din ce va să zică lupta în rugăciune pentru sufletele pierdute? Nu-ţi pasă când păcătoşii sunt nemântuiţi? Te întreb în numele Domnului: Cum stai tu în această privinţă? Ce-ţi spune cugetul tău? Dacă n-ai în tine această dorinţă ca şi alţii să fie mântuiţi, este sigur că nu stai în credinţă. Nu de mult, mă aflam într-o şcoală de misionari. Pe când şedeam, în odaia directorului, a venit la el un tânăr care dorea să intre în acea şcoală. Între altele, directorul l-a întrebat: „Ai câştigat până acum câteva suflete?“ Iată o întrebare nimerită, căci ne ajută să vedem dacă cineva stă în credinţă sau nu.
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)
2 Comments