Toată această viaţă de pe pământ este doar ca o zi scurtă. Răsare voioasă şi, dimineaţa, pare că cine ştie cât de lungă va fi. Dar ce curând soseşte amiaza şi ce grabnic vine apoi seara! Şi-abia când umbrele se lungesc şi când vine răcoarea serii şi simţim apropierea de gheaţă a morţii, abia atunci începem să ne dăm seama cu adevărat cât de puţin am lucrat în această scurtă zi care a fost viaţa noastră pe pământ.
Din toate cele care sunt în jurul nostru sau deasupra noastră şi din cele ce sunt sub noi, dacă luăm seama bine, vedem că totul se mişcă după porunca Domnului şi Dumnezeului nostru, făcătorul tuturor, şi nici una din lucrările Sale nu se abate de la legile şi poruncile Lui rânduite de la început pentru toate; nici ziua şi nici noaptea, nici iarna şi nici vara, nici viaţa şi nici moartea, ci toate urmează rânduielilor aşezate de El pentru fiecare şi pentru toate, de la începutul zidirii.
Să învăţăm, privind la toate acestea, să ascultăm şi noi de voia lui Dumnezeu, spre a ne face vrednici şi părtaşi la circuitul vieţii eterne, care izvorăşte din El şi duce la El. Şi vrednici de fericirea şi de bucuria veşnică a tuturor celor care-L ascultă, care-L iubesc, care-L au pe Dumnezeu în centrul lor şi care umblă potrivit voii Sale. Căci Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care au fost făcute toate acestea, este Soarele şi Focarul vieţii şi luminii, care le îndrumă şi le dă viaţa, fiinţa şi mişcarea. Dacă şi noi vom învăţa de la amurgul firesc, vom şti să ne pregătim – prin ascultarea harnică şi smerită de voia lui Dumnezeu şi-n umblarea armonioasă între fraţii şi familia noastră – să ne pregătim pentru încheierea fericită a vieţii acesteia şi pentru primirea primăverii fericite la învierea noastră pentru viaţa cealaltă.
Să ne rugăm şi să lucrăm neîncetat şi cu hărnicie pentru aceasta acum. Căci în curând ziua vieţii acesteia, pentru noi, se va sfârşi. Să putem, la sfârşitul ei, să ne încredinţăm şi noi cu bucurie duhul în mâinile fericite ale Marelui nostru Făcător şi Binefăcător, Iisus Hristos, precum şi El, când a sfârşit viaţa şi lupta din lumea aceasta, Şi le-a încredinţat Tatălui Ceresc. Atunci fericirea noastră va fi ca fericirea Lui şi răsplata noastră, împreună cu El pe vecii vecilor. Amin.
Coboară ziua spre-asfinţit
ca viaţa-n bătrâneţe,
lumina-i trece liniştit
spre-o altă tinereţe.
Crezând aceleiaşi porunci
ce le-a-ntocmit cărare,
trec toate-urmând mereu de-atunci
eterna ascultare.
Nici unele nu stau din drum,
nici nu se-abat din cale,
ci toate ţin, ca-ntâi, şi-acum
porunca Voii Sale.
Urmează după noapte zi
şi iarnă după vară,
merg toate-toate cum ar fi
întâia zi şi seară…
…Învaţă-mă, firesc amurg,
eternele poveţe
prin care zilele să-mi scurg
spre-o sfântă tinereţe.
Şi când, cu-n ultim asfinţit,
viaţa mea-nceta-va,
să-i moştenesc desăvârşit
nemaiapusă slava.
Cântarea, ca meditaţie / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2012
