Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cocoșul cel trufaș

Cocoșul cel trufaș

Cocoșul cel trufaș

Nu demult, undeva nu foarte departe, pe un gard, unui cocoş lăudăros, care nu-şi mai încăpea în pene de mândru ce era, i-a intrat în cap un „virus”– că tot se vorbeşte şi se trâmbiţează sus şi tare despre această invazie a aşa-zisului virus.

Şi cocoşul nostru, din cauza acestei „pandemii”, sărmanul, cât era ziua de lungă, printre sforţările lui cocoşeşti de a cânta „Cucurigu” pe gard, se lăuda că, la cântarea lui în zori de zi, face ca soarele să răsară pe cer. O ţinuse bietul de el o vreme aşa în mare rătăcire, pentru că, sărmanul de el, primise o încredinţare rea.

Dar, într-o zi, Bunul Dumnezeu a dorit să-l smerească şi a trimis pe cineva să-l readucă la realitate şi să iasă din confuzie, iar el a acceptat. Aşa erau atunci „cocoşii”, primeau mai uşor mustrarea. Dar astăzi primesc mai greu…

Citeam cândva o carte, în care autorul puncta ca idee, zicând: „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”.

Revenind la cocoşul din poveste, se spune că, într-o zi, când îşi butona teoriile false, cum că soarele nu ar mai răsări dacă el nu ar mai concerta dimineaţa înainte de ivirea zorilor, s-a aşezat lângă el o privighetoare măiastră, care a cântat şi ea lângă cocoş. Dar diferenţa o putem face fiecare care şi cum a cântat…

După ce au făcut cunoştinţă, cocoşul a început să-şi susţină pledoariile eu-lui său. Privighetoarea, cu bun simţ, l-a ascultat până la o vreme, nu l-a contrat nicicum şi cu milă l-a compătimit în sinea sa, zicând: „Iată, sărmanul, a deraiat rău de tot”, şi cu multă blândeţe i s-a adresat: „Nu ai vrea să mergem puţin în pădure să ascultăm împreună corurile de cântăreţi cu trilurile lor fermecătoare? Poate ţi-ai schimba gândirea”. Iar cocoşul nostru, stăpân pe situaţie, a acceptat provocarea.

Ajungând în pădure şi văzând miile de cântăreţi s-a uimit de ceea ce a auzit, dar totuşi nu s-a lecuit. Ochii lui erau ţinuţi să nu-şi cunoască minciuna din cauza mândriei sale. Cum privea uimit prin pădure la atâtea frumuseţi pe care nu le-a bănuit niciodată înainte, pe nesimţite, s-a făcut seară, căci soarele a coborât demult, şi cocoşul, văzând că se apropie noaptea, i s-a adresat privighetorii: „Ar trebui repede să ne întoarcem, căci vine noaptea şi ce se v-a întâmpla dacă nu o să fiu, mâine în zori, pe gard, să cânt? Cum o să răsară soarele? Şi ce o să facă lumea fără soare?” La care privighetoarea îi răspunde: „Haide să ne întoarcem”. Dar, până să iasă din pădure, s-a înnoptat de-a binelea. „Nu putem merge mai departe, este noapte şi s-ar putea să ne întâlnim cu vulpea şi n-o să fie bine” – spuse privighetoarea. Dar cocoşul îi răspunde: „Păi şi mâine cum o să fie, dacă nu voi fi pe gardul meu?” „Haide, urcă-te în copac, să ne scăpăm viaţa de primejdii, iar cu gardul vedem noi, ne gândim la un plan în noaptea aceasta.”

Cocoşul nostru nu a putut pune geană pe geană, căci se gândea: „Noaptea va trece repede, dimineaţa va veni şi ce o să facă lumea fără soare de nu oi fi pe gard să le cânt eu? Vai, soarele nu va mai răsări”.

Dar, după o noapte de frământare şi gânduri contradictorii, iată că parcă se luminează de ziuă şi tot stăruia gândul în sine: „Soarele nu va răsări”. Dar nu trecu mult timp. Iată, soarele răsări şi se înălţa pe cer în toată splendoarea lui. La care privighetoarea, cu blândeţe, îi zise cocoşului: „Iată că soarele a răsărit şi fără cântarea ta”. Cocoşul, ruşinat, rămăsese pe gânduri, zicând: „Da. Şi fără cântatul meu, soarele a răsărit”.

Această poveste s-a întâmplat în lumea păsărilor. Dar este atât de reală în lumea oamenilor şi atât de grăitoare, doar dacă vrem să ne înţelepţim.

Câteva gânduri la sfârşit:

Nimeni nu este de neînlocuit. Atât de mulţi cântă mai frumos decât noi. Dacă într-o zi nu vom mai fi, nu se ştie dacă cineva v-a băga de seamă. Să ne smerim şi să vedem că ale noastre sunt doar păcatele, iar dacă vreo virtute sau faptă bună avem, acestea sunt ale lui Dumnezeu. Deci să nu uităm aceasta: Oricum am fi şi oricine ne-am crede că suntem, „soarele va răsări şi fără noi”. Ca să nu păţim ruşinea de care a avut parte cocoşul plin de sine.

Nelu MATEI

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!