Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home «Iar în vremile din urmă»… (I Tim. 4, 1)

«Iar în vremile din urmă»… (I Tim. 4, 1)

«Iar în vremile din urmă»… (I Tim. 4, 1)

Cu ochii ţintă mai mult ca oricine la Iisus cel Răstignit.

Săptămâna trecută am fost la Bucureşti. Şi am văzut din nou că e bine să te mai mişti de acasă. Căci, umblând, vezi şi auzi multe. Şi totdeauna poţi învăţa ceva. E bine să ieşi mereu în lume, ca să vezi Biblia scrisă şi în lume; să vezi cum se plineşte scrisul ei în lume. Căci aşa e Cartea lui Dumnezeu: ea se vede scrisă şi în lume; în felul cum trăieşte şi hălăduieşte lumea. Un copil al lui Dumnezeu citeşte Biblia şi în ceea ce vede şi aude. Aşa am făcut şi eu tâlcul acesta în tren, de la Sibiu la Bucureşti.

În gara Copşa aştept un ceas după acceleratul de Bucureşti. În vremea asta mă strecor în sala de aşteptare a poporului. Îmi place totdeauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi cum vede lumea, poporul. E popor mult în gară, sporit şi de soldaţii care se întorc acasă de la manevre. Mă apropii de un grup care discu­tă ceva aprins.

Aflu că se vorbeşte despre minuni şi arătări cereşti. Un soldat bănăţean spunea că la ei, în Banat, s-a ivit un bou care vorbeşte. Cică un ţăran a început să-şi bată un bou care nu trăgea. Şi boul s-a întors către el, zicându-i: «Până acum am tras eu; de acum vei trage tu»…
Soldatul istorisea plin de convingere această «minune». Şi lumea credea. Azi e plin Banatul de zvonul acestei «minuni».

Un alt călător spunea despre «minunea» care colindă de mult prin unele părţi din Oltenia şi sudul Ardealului. E vorba despre un preot din jud. Gorj, care n-a vrut să îngroape pruncul unui sărac, până nu i se achită taxa. Tocmai în timpul ăsta, omul sărac a găsit o comoară de galbeni şi a dus preotului un galben pentru îngropăciune, spunându-i şi cum a dat norocul peste el de a găsit galbenii.

Noaptea, preotul şi-a tras pe faţă pielea unei bărbi de ţap. Şi, du­cându‑se la fereastra omului, a strigat: „Eu sunt dracul şi am venit să-mi dai galbenii înapoi“. Dar, ajungând acasă, preotul a văzut că nu mai poate lepăda barba cea de ţap; a rămas cu barbă de ţap. Şi umblă cu ea prin lume. I s-a spus şi la Maglavit că trebuie să o poarte trei ani de zile, drept canon…

Un alt călător, din nordul ţării, spunea despre un cal-nălucă, ce se vede în unele părţi zburând peste dealuri în zorile şi amurgul zilei. Şi nechează de se îngrozeşte lumea.

Şi observam că oamenii credeau şi se îngrozeau.

Poate se mai afla cineva cu atare minune, dar se anunţă sosirea acceleratului şi a trebuit să plec.

Urcat în tren, răsfoiesc ziarele şi, iată, aflu în ele încă o «minune». Într-un ziar citesc:
«Câmpulung 16. – Primul pretor din regiunea Podgoria, judeţul nostru, a raportat telefonic prefecturii că o găină a femeii Sabina Gheorghe Cristea din comuna Râncăciov a făcut un ou având imprimat pe coajă chipul Domnului Iisus Hristos şi o scrisoare indescifrabilă. Oul a fost depus în biserica satului.
Întâmplarea a produs senzaţie în întreaga regiune».

Ajuns în gara Braşov, îmi cumpăr încă un ziar şi mai aflu şi aici o «minune»: «Vaslui 14. – Soldatul Nichita Gh. din reg. 25, Mareşal Prezan, originar din comuna Drăgăieni din jud. Vaslui, spune că, pe când făcea de santinelă noaptea, i S-a arătat Dumnezeu într-un tei din faţa postului şi i-a poruncit să spună la oameni să se pocăiască. Şi locul din faţa gheretei să fie ţinut curat pe o rază de 5 metri.

După aceasta, glasul i-a spus să dea alarma şi să scoată soldaţii din corpul de gardă afară şi să facă câte trei mătănii. Nichita, spăimântat, a început să strige şi garda a ieşit afară. Vestea asta s-a răspândit îndată în tot oraşul».

Plecând mai departe cu trenul, mă gândesc în mine: dacă de la Sibiu până la Braşov aflai despre atâtea «minuni» şi «arătări», apoi, desigur, ţara va fi plină cu astfel de minuni. Desfac acum Biblia şi citesc:

«Căci va veni o vreme când oamenii îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor îndrepta către basme» (II Tim. 4, 3);

«Pentru cei ce sunt pe calea pierzării, din pricină că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi» (II Tes. 2, 10-12).

Ce mult spune acest loc din Biblie! Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit că, în vremile din urmă, oamenii vor crede în tot felul de basme şi amăgiri şi se vor spăimânta. Dar această spaimă nu va fi spre mântuire, ci spre osânda celor nelegiuiţi.

De ce oare această aspră sentinţă? Au nu este bine că oamenii se cutremură şi se îngrozesc? Ba da! Dar asta vine după ce omul n-a vrut să creadă în dragostea adevărului; în minunile ce le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Faptul că oamenii cred cu putere în fel de fel de basme şi amăgiri trage după sine mus­trarea cerească: Vezi omule! Tu poţi crede… tu ai putut crede în fel de fel de basme, dar n-ai crezut în Cuvântul Meu, în Jertfa Fiului Meu, în solia Fiului Meu…

Bogatul din Evanghelia lui Lazăr cerea de la Dumnezeu să meargă în lume un om înviat din morţi şi atunci oamenii vor crede şi se vor pocăi.

«Au acolo pe Moise şi pe prooroci» – a răspuns Dumnezeu.

Acelaşi răspuns îl dă Dumnezeu şi azi, cu deosebire că Dumnezeu zice azi: Au acolo Cuvântul Meu, Cartea Mea… Au acolo solia Fiului Meu… Am trimis în lume pe Fiul Meu… L-am omorât şi L-am înviat din morţi pe Fiul Meu cel Scump, pentru voi şi mântuirea voastră… dacă nu credeţi şi nu vă înfioraţi de această înfricoşată minune, atunci totul e în zadar… mântuirea voastră e pierdută…

Aşa e şi cu «minunile» şi «arătările» de azi. De-ar grăi toţi boii şi caii din lumea asta, cei nelegiuiţi nu se vor mântui. Chiar spaima şi cutremurul lor le vor fi spre osândă, căci au crezut într-o minciună, dar n-au crezut în dragostea adevărului şi nu s-au spăimântat de Minunea cea Mare de pe dealul Golgotei. (De altcum, un frate preot îmi spunea, din experienţa lui pastorală, că spaimele ce s‑au ivit în timpul din urmă nu convertesc, ci fac numai un cutremur trecător. Se îngrozesc oamenii. Plâng chiar, dar pe urmă se întorc iarăşi la păcatele lor.)…

Şi încă ceva. Basmele şi vedeniile care circulă azi sunt şi o mare ispită religioasă. Ele atrag încetul cu încetul privirea oamenilor de la Iisus cel Răstignit. O probă ar adeveri deplin acest lucru. Dacă la o mică depărtare s-ar ridica două amvoane – de la unul să se vorbească despre Golgota şi Iisus cel Răstignit, iar de la celălalt despre boii şi caii care vorbesc – apoi eu cred că amvonul cu caii şi boii care grăiesc ar fi plin de as­cultători. Dar la Minunea Golgotei n‑ar asculta nimeni. Oamenii caută o minune mai mare decât asta.

Vine sfârşitul! Vine ispita religioasă, care fură omului, aşa, pe nesimţite, pe Iisus cel Răstignit.

Deci fraţii mei, mai mult ca oricând, în zilele noastre, cu ochii ţintă la Iisus cel Răstignit. Cu ochii ţintă la Cuvântul lui Dumnezeu: «Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh. Ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. Iar Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh care nu-L mărturiseşte pe Iisus nu este de la Dumnezeu» (I Ioan 4, 1-3).
…………………………..
Am sosit în gara Chitila. Am sfârşit călătoria. Închei tâlcul. Cine are urechi de auzit să audă.“

Părintele Iosif Trifa, din «Isus Biruitorul» nr. 44/1935

Author: admin

Comentarii

  1. Un mare adevăr spune Părintele Iosif prin gura acelui frate-preot: “SPAIMELE ce s‑au ivit în timpul din urmă NU CONVERTESC, ci fac numai un cutremur trecător. Se îngrozesc oamenii. Plâng chiar, dar pe urmă se întorc iarăşi la păcatele lor”…
    O, dacă l-am lua în seamă şi cei mari şi cei mici!… Adevărata minune petrecută într-un suflet este numai aceea care duce la pocăinţă statornică! Celelalte, oricare, sunt numai amăgiri, peste care Domnul-Duhul Sfânt nu Şi-a pus pecetea Sa…

  2. Amin. DOAMNE AI MILA de mine pacatoasa si netremnica si de intreaga omenire.

  3. Acest articol este publicat in “”Iisus Buruitorul”” nr. 44, p. 4.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!