Şi ea îi sileşte pe toţi: pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau semnul numelui fiarei.
Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apoc. 13, 16-18)
După 1990, au apărut pe ambalaje nişte etichete codificate, despre care unii au zis că este imprimată cifra 666. Recent, se vorbeşte despre o schimbare a buletinelor de identitate într-o altfel de formă şi sub o altă denumire: „Carte de identitate“. În privinţa aceasta, sunt multe nedumeriri şi bănuieli, că, într-un fel ascuns, ar fi imprimată, pe o bandă magnetică foarte mică, cifra 666, despre care ne spune Sf. Scriptură, aşa cum am citat mai sus, că în vremurile de pe urmă se va arăta icoana fiarei, care va sili pe toţi să se închine ei, şi cei care se vor închina vor fi însemnaţi pe frunte sau pe mâna dreaptă cu acest număr, fără de care nu vor putea nici vinde, nici cumpăra nimic.
Aş vrea să spun că toate aceste bănuieli şi presupuneri, cu privire la codul numeric de pe etichetele mărfurilor sau de pe cartea de identitate, nu sunt justificate conform Cuvântului lui Dumnezeu, din Apocalipsa.
Dar, aş vrea să spun, ceva şi mai mult, că acest semn al fiarei îl avem toţi cei care trăim în păcatele lumii acesteia. Toţi cei care făptuim păcatul suntem însemnaţi cu numărul fiarei. Dacă noi trăim în desfrânare, nu este acesta un semn al diavolului? Dacă alergăm cu lăcomie după cât mai mulţi bani şi luxuri, nu este şi acesta un semn al Satanei? Alcoolul nu este şi el o pecete a celui rău, care ne stăpâneşte pe atât de mulţi dintre noi? Dacă trăim în duşmănie cu fratele sau vecinul nostru sau clevetim în ascuns pe semenul nostru, nu purtăm în noi chipul fiarei, care, de la început, a urât şi a clevetit împotriva lui Dumnezeu? Dacă ne minţim unii pe alţii, atunci nu suntem noi fiii diavolului, care este tatăl minciunii? Dezbinătorii neamului nostru, ai Bisericii şi ai Oastei nu sunt ei, în ascuns, dirijaţi de puterea lui Antihrist?
Iată deci că acest semn al diavolului, care este păcatul, aşa cum se vede în imaginea de mai sus, este mai primejdios decât cel din Apocalipsa, pentru că acum, de bună-voie, ne însemnăm noi singuri cu această pecete a Satanei, pe când atunci vom fi siliţi, aşa cum ne spune Cuvântul. Atunci va trebui să suferim puţin timp şi, de ni se va cere să plătim cu preţul vieţii, vom fi fericiţi, căci vom trece repede în braţele Domnului, adică din moarte la viaţă. Dar acum trebuie o împotrivire totală, pentru toată viaţa, spre a nu fi însemnaţi cu acest semn al păcatului, care duce la moartea veşnică. Acum nu ne sileşte nimeni să ne însemnăm cu pecetea păcatului şi totuşi o facem, din plăcere, conştienţi sau inconştienţi.
Deci semnul fiarei noi nu l-am vedea nici pe cartea de identitate, nici pe etichetele mărfurilor, ci pe inima noastră cea plină de păcate, pe mâna noastră cu care înfăptuim atâtea rele şi pe cugetul nostru cu care gândim la fel de fel de lucruri întinate.
E adevărat că sunt multe lucruri ce s-au înfăptuit astăzi, şi de care se foloseşte nu numai omul, ci şi diavolul. Trist este acest lucru, pentru că omul îşi pune ştiinţa şi tot ce are în slujba celui rău. Aparatura electronică, muzicală, folosită în sălile nocturne de dansuri, unde tineri băieţi şi fete se expun la tot felul de plăceri diavoleşti, extenuându-se dansând în felul cel mai urât şi murdar, după sunetele muzicale stridente, imprimate pe benzi magnetice, cu ajutorul celor mai sofisticate mijloace de înregistrare, acestea toate au devenit uneltele Satanei. Şi tot la fel, când pe ecrane se proiectează, de la capătul celălalt al lumii, în felul cel mai diabolic, imagini pornografice, stârnind plăcerea vinovată şi pofta trupească a tinerilor, care se lasă ademeniţi de aceste ispite senzaţionale.
Cu fiecare păcat pe care îl săvârşim în vreun fel ne înseamnă diavolul cu semnul său, după care ne va recunoaşte, în Ziua cea Mare a Judecăţii, că suntem ai lui. Deci să lăsăm păcatul şi să ne întoarcem la Dumnezeu, ca El să ne şteargă, prin Sângele Fiului Său, această pecete a fărădelegilor, acest cod al păcatului cu care ne-am lăsat să fim însemnaţi de cel rău.
Una este să intri în alertă şi să discuţi despre „semnul fiarei“, dar fără să schimbi nimic în viaţa ta, şi alta este să descoperi, prin glasul Scripturilor, semnele sfârşitului şi, cutremurat, să te prăbuşeşti sub Crucea Mântuitorului, schimbându-ţi viaţa. Căci Sângele Său ne curăţeşte de orice păcat şi de orice semn al celui rău, atâta vreme cât uşa harului este deschisă. Îngrijorarea neurmată de nici o schimbare radicală a vieţii este tocmai ceea ce-i convine şi lui Antihrist: să ne temem de semnul lui, dar să-i facem voia în continuare. Este cazul ca „fiii Luminii“ să se dovedească măcar acum, la vremea sfârşitului, mai înţelepţi decât Antihrist şi „fiii întunericului“.
Costel ROTARU
