Scena biblică în care Maria toarnă mir pe picioarele lui Iisus şi răspunsul dat de El la întrebarea lui Iuda Iscarioteanul, care considera acest fapt o risipă (Ioan 12, 1-8), este interpretată ca argument pentru a-L considera pe Mântuitorul lumii pe primul loc în viaţa credincioşilor, demn de o preocupare fără limite pentru aceştia şi mai important decât orice persoană sau lucru. La o exegeză mai profundă se pot extrage însă şi alte adevăruri.
Să observăm, mai întâi, aparenta contradicţie între afirmaţiile din Ioan 12, 8 şi Matei 28, 20, în care, în primul caz, Hristos ne spune că „pe Mine nu Mă aveţi totdeauna“, iar în celălalt că „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“. Cum se poate explica acest lucru?
Revenind la fapta Mariei izvorâtă din credinţa ei în Domnul Hristos, dobândită atât la auzul minunatelor Sale învăţături, cât şi la vederea minunii învierii din morţi a fratelui său, Lazăr, putem remarca cinstea pe care o are faţă de persoana Lui, concretizată prin atenţia sporită pe care o acordă trupului Său uman, atunci când Îi unge picioarele cu mir şi I le şterge cu părul capului ei. De fapt, Maria ne învaţă că actul credinţei în Mântuitorul nostru trebuie să ne facă conştienţi de umanitatea şi divinitatea Lui, egal unite în persoana Lui perfectă. Astfel, atunci când ne închinăm lui Hristos, trebuie să I ne închinăm în duh, ca lui Dumnezeu. Şi cum am putea face aceasta mai bine decât având credinţă neclintită în Domnul nostru Iisus Hristos, Care Se află în ceruri cu trupul înviat la dreapta Tatălui şi, totodată, sărutând icoana Sa cu evlavie! Acuzaţia de idolatrie este, evident, absurdă. Icoana înţeleasă corect şi idolul sunt două noţiuni complet diferite, iar cei care resping icoana, pe astfel de considerente, se află într-o contradicţie subtilă cu realitatea Întrupării Domnului.
Având o doctrină sănătoasă şi mărturisind astfel pe Hristos, ca om şi Dumnezeu, totul se clarifică şi în ceea ce priveşte cele două versete arătate mai sus ca fiind într-o aparentă divergenţă de sensuri. Aşadar, din cele arătate, rezultă că, în Ioan 12, 8, Iisus vorbeşte despre Sine ca Persoană desăvârşită în trup, pe când, în Matei 28, 20, El se referă la prezenţa Sa permanentă cu noi şi în noi prin Duhul Său cel Sfânt, Mângâietorul. Cu trupul nu e alături de noi, ci de Tatăl, dar Îl vom vedea şi-L vom reîntâlni la a doua Sa venire.
Slăvit să fie Domnul!
Cris GRECUL – Arad
