În ajun. Prin noapte, la lumina pâlpâitoare a felinarului, câţiva colindători bat drumul satului liniştit. La câte o casă se opresc sub fereastră… şi cântă. Simplă, dar dulce, cântarea lor se aude până departe, ca o chemare la Iisus, Care a coborât din zările senine în ieslea Betleemului, pentru mântuirea noastră.
La sălaşul cu bună pace al unui frate, s-au oprit. Au intrat… s-au încălzit la vatra caldă a cuptorului, vorbind o vreme despre Domnul vieţii lor, şi apoi, îngenunchind, s-au rugat cu lacrimi şi cu multă căldură Celui ce le-a încălzit inimile şi viaţa cu dar de viaţă nouă.
Au plecat apoi iar prin noapte, străbătând satul la lumina pâlpâindă a felinarului.
Sub fereastra unui bolnav
La o casă ce le era, dealtfel, bine cunoscută, s-au oprit iar.
E sălaşul de suferinţă al unui bolnav care de ani de zile are ca tovarăş nedespărţit doar neputinţa şi durerea. Omul şade pe marginea patului şi gândeşte, poate, la Pruncul Iisus, Care a venit să ia asupra Lui neputinţele noastre, să poarte bolile noastre (Mt 8, 17) şi nelegiuirile noastre (Is 53, 6). Doar în aceasta mai află puţină mângâiere.
O rază de bucurie caldă i-a străbătut inima când neaşteptata cântare a răsunat la fereastră. O lacrimă i-a umezit ochii arşi de suferinţă A uitat de dureri. Cântarea ce se auzea în noapte era, pentru sufletul său, ca o baie dulce de dragoste. Colindătorii (care nu erau alţii, decât un grup de ostaşi ai Domnului) au plecat, dar el a privegheat până târziu în noapte, bucurându-se de clipa senină a unei cercetări frăţeşti pe care i-o făcuseră nişte colindători ai dragostei.
Ioan Marini
«Oastea Domnului» nr. 3 / 15 ian. 1933, p. 5
Gazetarul credincios Ioan Marini / Articole apărute între anii 1930 şi 1938 / Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017
