Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Copiii crescuţi bine nu sunt numai bucuria noastră

Copiii crescuţi bine nu sunt numai bucuria noastră

Copiii crescuţi bine nu sunt numai bucuria noastră

Când Domnul Iisus era pe pământ, ştim cu toţii cum mulţimile care-L înconjurau mergeau după Dânsul din cetate în cetate. Domnul uneori Se oprea pe malul lacului Ghenizaret şi, urcându-Se în câte o luntre, vorbea mulţimilor adunate pe maluri; alteori El urca pe munte, oprindu-Se în pustie.

Ce minunat şi armonios trebuie să fi fost glasul Lui dumnezeiesc!

Dacă ne-am strecura şi noi, prin credinţă, printre mulţimile care-L înconjurau, ce fericiţi am fi! Am putea şi noi să mergem după El lângă mare ori pe munte şi I-am privi frumuseţea chipului Său minunat. Acolo am putea vedea mulţimile adunate şi am putea asculta cuvintele Lui pline de putere. L-am putea vedea pe Domnul cum I se făcea milă de gloatele care veneau după Dânsul, cum vindeca pe bolnavii care erau aduşi la El şi cum mângâia pe cei nefericiţi şi-i hrănea chiar cu pâine.

Printre mulţimile care-L înconjurau erau şi foarte multe mame cu copii. Se spune că atunci când a urcat pe munte în pustie şi a înmulţit pâinile, El era înconjurat de cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Deci multe mame mergeau după Iisus cu copiii lor. Tot aşa, când odată Domnul era înconjurat de mult popor, El a zis: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu”.

Atunci mamele şi-au adus copilaşii la Domnul şi El Şi-a pus mâinile peste ei şi i-a binecuvântat pe toţi. (…)

Copiii sunt ca nişte icoane sau ca nişte imagini frumoase. Toţi copiii, când sunt mici, sunt atât de curaţi şi de sinceri, încât putem spune că sunt sfinţi. Iar viaţa lor de mai târziu, frumoasă sau urâtă, depinde de familia în care au locuit şi de părinţii care i-au crescut. Viaţa lor depinde de educaţia pe care au primit-o. În primul rând, părinţii trebuie să fie un exemplu bun pentru copiii lor.

Cuvântul copii are două înţelesuri, depinde de accentul pe care îl punem. Primul înţeles este cel de fii ai noştri, iar cuvântul copii, folosindu-se celălalt accent, înseamnă a copia. Deci, în cele mai multe cazuri, copiii noştri ne copiază pe noi, părinţii.

Despre curăţia copiilor găsim scris şi în Biblie, atunci când Domnul Iisus a luat un copilaş şi a zis: „Până nu veţi fi ca un copilaş, nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Fiecare copil trebuie să ştie mai întâi că Domnul Iisus îl iubeşte şi că e prietenul lui care îl însoţeşte şi îl păzeşte oriunde şi oricând; iar noi, părinţii, putem cuceri inima lor curată cu istorioare şi povestiri frumoase despre Iisus şi cu exemplele altor copii buni şi credincioşi care L-au iubit pe Domnul şi au fost cuminţi. În Biblie găsim foarte multe astfel de exemple frumoase.

Nu o creştere răsfăţată, când i se dă copilului tot ce doreşte, îl va face fericit, ci, dimpotrivă, copilului căruia i se oferă prea multe, îndeplinindu-i-se toate mofturile, ajunge un copil răsfăţat, nemulţumit, dorind mereu altceva. Ei, acel altceva care îl poate face fericit cu adevărat pe copil poate să fie dragostea înţeleaptă şi cumpătată a părinţilor, dragoste de care, în ziua de astăzi, mulţi copii sunt total lipsiţi. Educaţia copilului începe de mic, chiar de la un an. Copilul trebuie să ştie că nu are voie să facă tot ce vrea.

Părinţii şi bunicii sunt fiinţele cele mai apropiate şi iubite de copii şi educaţia făcută de ei trebuie să înceapă din familie. Cu povestioare frumoase, mama, bunica, bunicul pot să formeze creşterea frumoasă a copilului, pentru că ei nu vor uita niciodată bucuria pe care au primit-o atunci ascultând povestirile. Cu povestitul putem intra în inima copilului cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Mame şi bunici, este mare nevoie să ne ocupăm de copiii noştri. Dacă nu le umplem inima cu ceva frumos şi bun, dacă nu căutăm de acum, din vremea copilăriei, să ne facem datoria, să le înfăţişăm copiilor noştri pe Domnul, inima lor nu va rămâne goală; tot va fi umplută cu ceva. Atunci, nefăcându-ne noi datoria, va veni vrăjmaşul cu alte lucruri, nefolositoare, şi le va ocupa încăperea curată a inimii cu alte lucruri, rele. Şi în Ziua Judecăţii, Dumnezeu ne va întreba ce am făcut cu copiii noştri şi ne va pedepsi, pentru că nu ne-am făcut datoria. (…)

, ci ei sunt bucuria tuturor celor care îi vor avea ca prieteni. Un copil educat bine poate fi un exemplu bun pentru cei din jur. Creşterea frumoasă este ca o lumină în întuneric, care, nu numai că luminează pe cei din jur, dar lumina le aduce şi bucurie. Vedem noi că nişte copii bine crescuţi nu-şi chinuiesc profesorii, ci au o purtare frumoasă oriunde şi oricând. Ei sunt înţelepţi, vorbesc numai ce-i de vorbit, nu se ceartă cu alţi copii, nu se bat între ei, sunt respectuoşi pe stradă cu oricine s-ar întâlni şi le e ruşine să spună vorbe care nu le-ar face cinste. În vremea noastră, copii educaţi bine sunt din ce în ce mai rar întâlniţi, iar ruşinea şi respectul sunt pe cale de dispariţie. De aceea spun: să încercăm fiecare în familia noastră să-i formăm pe copii frumos, cât încă se mai poate. (…)

Orice clipă trebuie folosită la vremea ei, atunci când copilaşul este interesat şi când el primeşte Cuvântul Sfânt. Încă din frageda copilărie, ei au dorul acesta de a afla, de a şti, de a primi. Astfel, povestirile frumoase cu subiect biblic, în curăţia lor de copil, desigur că le vor îndrăgi şi nu le vor uita niciodată. Bucuria pe care o primesc în copilărie prin Cuvântul lui Dumnezeu spus cu dragoste şi cu înţelepciune îi va urmări poate toată viaţa; şi, prin această bucurie, ei pot chiar din copilărie să primească pe Domnul în inimioara lor curată. De copiii de care se ocupă părinţii şi bunicii, dându-le o educaţie creştinească, nădăjduim că vor ajunge credincioşi. Când vor ajunge mari, chiar departe fiind de casă, îşi vor aminti: „Aşa mi-a spus mama să cinstesc pe Maica Domnului; să merg la biserică… Aşa m-a învăţat bunica să nu uit să mă rog mereu Domnului. Aşa m-a învăţat bunicul: să fiu credincios lui Dumnezeu, să fiu cuminte, că Domnul mă vede oriunde şi oricând”.

De educaţia bună primită în copilărie depinde viitorul. De aceasta depinde chiar fericirea omului pentru toată viaţa, fiindcă educaţia îl va face înţelept. Putem spune – şi nu greşim – că de creşterea frumoasă depinde chiar şi sănătatea fizică, trupească. Omul înţelept şi credincios nu fumează, nu bea băuturi alcoolice, nu foloseşte droguri, fiind conştient că acestea dăunează grav sănătăţii. Apoi omul credincios nu înjură pe Dumnezeu, ci se roagă, este prieten cu Dumnezeu şi cu oamenii, de aceea, acea persoană cumpătată va fi totdeauna fericită şi mulţumită, trăind în pace şi bucurie, fără duşmani, fiind ferită de enervări, de certuri, de bătăi şi de alte necazuri mai grele care ar urma după aceste păcate mari.(…)

Aceste scurte povestiri ne amintesc de viaţa frumoasă şi liniştită de la sate a înaintaşilor noştri care au avut parte de o copilărie curată şi fericită, bucurându-se de frumuseţea naturii: primăvara cu cireşii înfloriţi peste toată zarea, privind păsărelele călătoare cum se întorc din ţările calde, ciripind vesele, bucurându-se de priveliştea frumoasă cu bisericuţa din sat, ale cărei turnuri erau luminate de primele raze ale soarelui şi cu căsuţele modeste, pline cu copii voioşi şi respectuoşi.

O, ce fericită copilărie! Fericita bucurie a acestor clipe trăite nu se poate uita! Amintirea frumoasă cum mergeai odată cu cei dragi în răcoarea dimineţilor de duminici şi sărbători la biserică, în dangătul armonios al clopotelor ori în sunetul de toacă, cu mama sau bunica care, în evlavia lor, îţi povesteau ceva despre Maica Sfântă cu Pruncul Iisus sau alte cuvinte frumoase despre credinţa în Dumnezeu, va rămâne neştearsă pentru totdeauna.

Cei care am mai trăit din bucuria acestor clipe minunate simţim că aceste amintiri ne ajută să ne întoarcem puţin privirea la valorile noastre uitate, la oamenii cinstiţi şi gospodari ai satului. Valorile poporului nostru au fost sinceritatea cuvântului spus, munca cinstită, hărnicia, dragostea curată, mila, adevărul, economia, bunul-simţ, ruşinea, respectul, credinţa în Dumnezeu… Vedem cu durere cum sub ochii noştri aceste valori scumpe se pierd în urma noastră, în urmaşii noştri. Se pierd ca şi cum n-ar fi fost vreodată… Ne gândim cu durere: unde va ajunge omenirea în felul în care s-a pornit?!!!

Toate acestea se întâmplă pentru că ne-am îndepărtat de Dumnezeu!

Tincuţa Puşcaşu

din cuvântul înainte la cartea:

Bucuria copiilor Să mergem după Iisus
Text şi ilustraţii de Tincuţa Puşcaşu
Sibiu, 2014

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!