Mărturii Meditaţii

COVID-19 VERSUS SF. POTIR

De peste 2000 de ani, suntem avertizaţi în diferite moduri să ne pocăim, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor. Aceasta presupune ca noi, oamenii, să primim Duhul Sfânt în viaţa noastră, pentru ca Acesta să ne ajute să ne schimbăm viaţa, să ne lepădăm de rele, de păcat şi să mergem cu hotărâre şi legământ pe calea mântuirii.

Şi chiar dacă printre noi sunt şi oameni care lucrează mântuirea, în ultimii zeci de ani, mai mult ca niciodată, s-au înmulţit cei care, în mod direct sau indirect, se leapădă de Hristos; în plus, mai vor şi lepădarea altora. Astfel, răul a cuprins toată natura, societatea, şi a ajuns şi în casele noastre. Toată lumea pare că nu mai are timp. Majoritatea oamenilor aleargă să facă bani, să aibă cât mai mult confort şi, în loc de punţi între oameni, s-au construit garduri. Dar, Dumnezeu a îngăduit să se oprească totul, pentru că mulţi dintre noi ne-am identificat cu trupul, având impresia că totul se termină în lumea aceasta, punând la îndoială Viaţa veşnică.

Omul de astăzi se învârte între plăcere şi durere, între poftă şi mânie, fiind ataşat mai mult de lumea aceasta. Acum, ni s-a dat timp de pocainţă, de rugăciune şi de întoarcere. Să fim atenţi, căci vom da socoteală în faţa lui Hristos de felul cum am folosit timpul acesta.

În perioada aceasta, ne-am trezit văduviţi de Sfânta Liturghie şi de Sfânta Împărtăşanie. Se caută a ni se induce o frică de linguriţa cu care ne împărtăşim, ca nu cumva prin ea să ne îmbolnăvim, prin linguriţa din Potir, să ni se transmită virusul. Aici parcă au început să se separe oile de capre. Suntem, practic, într-un război nevăzut împotriva lui Hristos, pentru că ştie vrăjmasul că doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea.

Să-L mărturisim deci pe Domnul nostru luând exemplul înaintaşilor nostri, chiar al Sfinţilor Brâncoveni. Pe cine a îmbolnăvit Hristos dacă, de 2000 de ani, Sfânta Împărtăşanie este medicament pentru trup şi suflet?

Să nu uităm că raiul nu stă în bunurile pământeşti, ci în pocăinţa noastră… Să înmulţim deci rugăciunea către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, către Maica Domnului, venind cu pocăinţă şi fapte bune, renunţând la păcat şi mărturisind adevărul.

Cătălin CUCU

Lasă un răspuns