Home CREDINŢA ÎNCUNUNATĂ

CREDINŢA ÎNCUNUNATĂ

CREDINŢA ÎNCUNUNATĂ

1. Credinţa cea care va fi încununată în ceruri este numai credinţa biruitoare, vie şi puternică – ce nu se lasă nici ispitită, nici înspăimântată de vrăjmaşul mântuirii.
Nimic şi nimeni nu va putea nici abate, nici împiedica această credinţă de la drumul ei pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Cum nu poate nimeni împiedica un cutremur sau un ciclon.

2. Vrăjmaşul satana ştie bine despre pedeapsa lui – şi se îngrozeşte de tot ce-l aşteaptă (Mt 8, 29).
Dar din pricina răutăţii lui şi din pricina urii pe care o are contra lui Hristos şi a credincioşilor Săi, nu numai că nu vrea să înceteze lupta lui uzurpatoare şi ucigaşă,
dar caută să folosească cât mai nimicitor orice clipă şi orice mijloc,
pentru a face cât mai mult rău împotriva lui Hristos şi împotriva împărăţiei Lui.
Aceasta este crima lui satana, a lui Antihrist şi a tuturor celor care s-au făcut unelte ale răului contra binelui pe pământ.

3. Credinţa adevărată va avea mereu lupte şi neca-zuri mereu, cât va fi în lume – pentru biruinţa şi cununa ce o aşteaptă.
Puteţi voi, cei buni, să faceţi şi orice bine în lume,
puteţi să vă purtaţi cât de cinstit,
puteţi să munciţi cât de conştiincios,
puteţi vorbi cât de respectuos,
puteţi răbda orice nedreptate,
puteţi răspunde cât de frumos,
puteţi să vă daţi totul tuturor,
în zadar – lumea tot vă va urî,
necredincioşii tot vă vor batjocori,
asupritorii tot vă vor chinui,
legile lumii tot vă vor nedreptăţi,
stăpânirile ei tot vă vor apăsa…
Fiindcă voi Îl iubiţi şi Îl slujiţi pe Hristos, Vrăjmaşul păcatului şi Potrivnicul diavolului,
Nimicitorul Răului şi Aducătorul Păcii,
Judecătorul Minciunii şi Împăratul Veşnic al Adevărului.
Dar cum Hristos a biruit – aşa veţi birui şi voi; şi cum El a dobândit Cununa Veşnică, aşa o veţi dobândi şi voi.

4. Hristos este Stânca Veşnic Neclintită. Voi staţi tari pe Această Stâncă puternică şi nu vă temeţi de ni-mic.
Toate valurile urii lumeşti se vor sparge neputin-cioase la picioarele voastre, fără să vă poată face cel mai mic rău,
câtă vreme voi staţi tari în Iisus.

5. Dar chiar dacă v-ar şi putea face lumea vreun rău trupesc, acest rău nu numai că este trecător,
mult şi mai slab, şi mai trecător de cum vă închipuiţi voi şi de cât pare el,
– dar răul acesta, până la urmă, se va schimba în cel mai mare bine tocmai pentru voi.

6. Dumnezeul Nădejdii să ne umple şi pe noi toţi de această putere de care a fost plin Apostolul Său Pavel când a zis: Necazurile de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care va fi arătată faţă de noi (Rom 8, 18);
şi: Pot să birui totul în Hristos, Care mă întăreşte (Flp 4, 13).

7. Pe cel care tace nu-l poţi uşor cunoaşte ce fel de credinţă are, dar pe cel care vorbeşte, uşor îl poţi afla ce crede.
Cine crede cu adevărat în Hristos şi în Venirea Lui, – acela nu poate să tacă.
Cine crede în viaţa şi în răsplătirea pe care o va aduce Hristos la venirea Sa, potrivit cu faptele fiecăruia, – acela mărturiseşte asta.
Cine crede sincer, cine crede puternic, cine crede cu adevărat,
– acela este şi poate fi uşor recunoscut întâi din vorbirea sa.
Apoi din felul cum el trăieşte însuşi, sincer şi smerit, ceea ce crede şi propovăduieşte altora.

8. Cuvântul credinţei vii şi adevărate este cald, este înţelept, este dulce şi este sigur.
Cuvântul credinţei moarte şi false este rece, încurcat, bâjbâitor şi îndoielnic.

9. Înfăţişarea celui ce trăieşte mărturisirea sa este luminoasă, smerită, curată, încrezătoare, apropiată, prietenoasă, puternică şi sigură.
Înfăţişarea celui ce nu trăieşte el însuşi ce spune este aspră, îngâmfată, prefăcută, respingătoare, încrezută, neprietenoasă, slăbănoagă şi şovăielnică.

10. Dincolo de cuvintele unui vestitor şi dincolo de înfăţişarea lui văzută,
– dovada dată de Duhul despre el este cea mai puternică şi mai sigură.
Duhul tău simte, ascultându-l, dacă acela crede în ce spune.
Şi dacă trăieşte ce predică – ori dacă nu trăieşte.

11. Ascultă mai mult cu duhul tău decât cu urechile tale pe oricine vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu.
Deprinde-te să priveşti sufletul celui ce predică, nu trupul lui.
Învaţă să deosebeşti duhul care îl stăpâneşte, nu numai vorbele.
Şi nu te lăsa ademenit nici de istorioarele lui, nici de gesturile şi de ţipetele lui.
Nici de înfăţişarea sau de numele lui lăudăros sau lăudat.
Ci cercetează credinţa din faptele lui,
duhul din gândurile lui.
Şi scopul din toată umblarea lui.
Atunci nu vei putea fi înşelat să crezi aur ceea ce este trestie şi adevăr ceea ce este prefăcătorie.

12. Dacă pentru Templul pământesc pe care Şi l a dorit Domnul ca lăcaş al Său pentru o vreme, El a lucrat şi a poruncit cât de frumos şi cât de curat doreşte El să fie,
– atunci cu cât mai mult doreşte El aceasta pentru Biserica Sa, Templul Său duhovnicesc, Lăcaşul Său şi Mireasa Lui cu care va petrece El veşnicia!
Da, ea trebuie să fie într-adevăr fără nici o pată şi fără nici un cusur.
Te rugăm, Doamne Iisuse, fă-ne pe toţi să fim aşa.

13. Pentru fiecare om, Dumnezeu a pregătit harul Său pe care i-l dă sau i-l îmbie
în chip atât de felurit şi în măsură atât de îndestu-lătoare,
încât acest har îi este îndeajuns fiecăruia pentru toate trebuinţele şi pentru toată fericirea, atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa viitoare (II Cor 12, 9).

14. Şi totuşi atât de puţini oameni se folosesc de harul dat lor de Dumnezeu în chip fericit!
Şi atât de mulţi fac acest har zadarnic prin faptul că nu se folosesc de el –
ci îl nesocotesc sau îl resping.
15. Credinţa este un har al lui Dumnezeu pus la îndemâna fiecăruia dintre noi pentru ca prin ea să ajun-gem la mântuire şi la cunună (Ef 2, 8).
Şi totuşi cât de mulţi fac zadarnic acest har, lepădând credinţa pe care le-o dăduse Dumnezeu
şi luând alta, pe care le-o dă oamenii.
Cea de la Dumnezeu i-ar fi dus la cunună.
Cea de la oameni îi duce la osândă.

16. Suferinţa pentru Hristos este un har… (Flp 1, 29).
Acest har nu este dat tuturora, dar celor cărora le este dat li se dă un fericit prilej de a se face vrednici de cea mai mare cinste: cinstea de a împărăţi cu Hristos. Fiindcă este scris: Dacă răbdăm împreună cu El, vom şi împărăţi împreună cu El… (II Tim 2, 12).
Şi totuşi, cât de mulţi fug de acest har!
Se tem de pătimirea pentru El.
Şi se leapădă cât pot mai repede, – spre a nu ajunge să sufere ceva pentru Domnul.

17. Slujba vestirii Evangheliei este har dăruit de Dumnezeu acelora cărora le-a rânduit El un loc şi un dar în vederea acestui har… (Fapte 20, 24).
Şi totuşi cei mai mulţi fac slujba aceasta nu numai în chip nevrednic şi vinovat, ci în totul numai spre folosul şi slava lor pământească…
Sau în folosul diavolului, stricătorul Adevărului, dezbinătorul adunării şi vânzătorul fraţilor.
Şi astfel se fac vinovaţi de cel mai greu blestem (Ier 48, 10).
18. Tot ajutorul de care avem nevoie fiecare dintre noi în vederea oricărui lucru bun pe care ni-l cere Dum-nezeu, – El ni l-a dat şi ni-l dă la vremea potrivită.
Niciodată Dumnezeu nu S-a grăbit să vină până când nu era vremea potrivită.
Dar nici n-a întârziat, să sosească după ce a trecut vremea Sa.

19. Domnul, Care aduce în natura trecătoare primăvara la vremea cea mai potrivită,
înflorirea sau culesul,
ploaia sau soarele,
seara sau dimineaţa,
– fiecare la fel, în vremea cea mai potrivită pentru aceasta –,
cu cât mai mult în cele netrecătoare – cum este mântuirea sau slujirea lui Hristos –, Dumnezeu soseşte la noi, la fiecare, cu ajutorul Său la vremea potrivită.

20. Nu ştim noi oare atât de bine că orice lucru îşi are vremea lui?
Nu vedem noi răsăritul soarelui sau apusul lui că îşi are fiecare ceasul, minutul şi secunda lor?
Cine se culcă la răsăritul soarelui şi se scoală la apusul lui ce mai poate lucra la câmp?
Să ne înţelegem şi noi vremea mântuirii, vremea fi-ecărui lucru pe care ni-l porunceşte Dumnezeu.
Doamne, Te rugăm, dă-ne această înţelepciune şi străduinţă.
Amin.

Credinţa Încununată / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *