Poezii Traian Dorz

CREDINŢA MEA

Credinţa mea, Iisuse, prin Crucea Ta mereu,
Nădejdea şi Iubirea îmi ţine-n Dumnezeu;
prin ea rămân acelaşi la jertfă ori la plug,
chiar dacă-mi arde trupul pe-al sufletului rug.
– Iisus, Credinţa Ta să-mi ţină vie-a mea,
prin ea sunt viu, prin ea Ţi-s fiu,
prin ea din moarte-am să înviu.

Nădejdea mea, Iisuse, e Ancora ţinând
Credinţa şi Iubirea în viaţa mea arzând;
prin ea-mi înving furtuna şi valuri, şi noroi,
prin ea-mi duc mântuirea spre Viaţa de Apoi.
– Iisus, Nădejdea Ta să-mi ţină tare-a mea,
prin ea să-Ţi cânt şi să m-avânt
prin ea s-ajung la Cerul Sfânt.

Iubirea mea, Iisuse, al sufletului foc,
Credinţa şi Nădejdea le ţine la un loc;
ea mi le face sfinte şi tari de-un preţ ceresc,
Credinţă şi Nădejde am numai cât iubesc.
– Iisus, Iubirea Ta să-mi ţină caldă-a mea
precum Ţi-am pus cuvântul spus,
statornic pân’ la Tine Sus…

TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns