Ce luptă groaznică și crâncenă ducem cu firea noastră cea veche! Zi de zi, simțim cum trebuie să luptăm neîncetat cu ea. Altfel, se apucă să ne dicteze ea cum e bine a trăi. Pornirile firii pământești ne împing numai spre comoditate, spre săturarea pântecelui, spre cunoașterea lumii, iar nu a lui Hristos. Toate acestea ne omoarã, puțin câte puțin, viața sufletului nostru. Însã firea cea nouã, născută în noi din Hristos, ne dictează viața spre jertfă, spre nevoință, spre tot ce ne înalță spre cer, iar nu spre pãmânt, cum dorește firea cea veche. Firea cea nouã din Hristos nu ne mai face curioși de ceea ce ne poate oferi lumea, ci ne face tot mai curioși de ceea ce ne poate da Duhul Sfânt. Cel care s-a lăsat pătruns de fiorul Duhului Sfânt și a înviat la o viață nouă în Hristos spune, cu tărie, așa cum a spus odinioară și apostolul: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Galateni 6, 14).
Mântuitorul a înviat din morți și a biruit întru totul firea cea veche a omenirii. El este Cel ce ne dăruiește și nouă putere de a ne descotorosi întru totul de ea. Însă se cere și de la noi ceva: trebuie sã dorim să înviem la o viață nouã, prin nașterea din nou, prin baia lacrimilor pocăinței. Aceasta este poarta învierii prin care trebuie să trecem. Dacã vom trece prin această poartă și dacă, din zi în zi, ne vom întări firea noastră cea nouă prin hrană duhovnicească, atunci vom putea sã dobândim raiul.
Pentru cine, oare, a deschis Mântuitorul ușile Împãrãției lui Dumnezeu, prin învierea Sa? Oare nu pentru noi? Tot mai rar se intră prin aceste uși, pentru că tot mai rari sunt cei care doresc sincer să învie. Adică tot ce este vechi în ei să moară, să dispară. Cine încă mai este legat de ceva din lume, acela încă mai stă cu un pas în afara ușilor Împărăției lui Dumnezeu. Dacă ai făcut atâția pași înăuntru, de ce nu-i mai faci și pe aceșia din urmă?
„Dacă tu crezi cã Iisus a înviat cu adevărat, atunci de ce trăiești ca și când El ar fi mort? De ce vorbești, ca și când El nu te-ar auzi? De ce minți, ca și cum El nu te-ar auzi? De ce te mânii, ca și cum El n-ar vedea?” (Pãrintele Iosif Trifa). Să purtăm în inima noastră aceste cuvinte ale Părintelui nostru drag și, prin ele, să ne cercetăm dacă am înviat cu adevărat la viața cea nouă. Să nu fie în zadar Jertfa și Învierea Mântuitorului pentru noi…
Fratele Damian DASCĂLU
