Toată opera fratelui Traian ne-a fost dată nouă din Cer, de la Duhul Sfânt, pentru că fratele Traian a călcat pe urmele Mântuitorului. Toată viaţa a fost ţinut în rugul aprins, cum spune el în cântarea Şi noi am fost adesea. Putem spune că cea mai mare parte din viaţă a fost ţinut pe cruce. Tot ce a spus şi scris, de pe cruce şi din rugul aprins au izvorât. Toate au fost spălate cu lacrimi şi multe, cu sânge, pentru aceea sunt aşa de minunate, sunt pietre scumpe şi mărgăritare de mare preţ.
Fraţii mei dragi, ştiţi voi ce înseamnă să-L mărturiseşti pe Hristos de pe cruce, din rugul aprins? De aici a vorbit Dumnezeu. E adevărat că rugul aprins închipuia pe sfânta Fecioară Maria, dar, după ea, din toţi sfinţii care L-au purtat pe Hristos în inima lor, care au stat pe cruce şi în foc, a vorbit Dumnezeu din ei în mod cutremurător. Înţelegeţi acum în ce constau înţelepciunea, puterea şi harul care se revărsau din fratele Traian? Iată de ce nu-l poţi înţelege pe fratele Traian cu adevărat doar din scrisul său! Din scris fiecare înţelege doar după cum este starea lui sufletească, doar ceea ce vrea el, întinde scrisul biblic sau al fratelui Traian până unde vrea el, până îl potriveşte cu starea lui, cu duhul sau firea lui.
Mi-a fost dat să ascult, într-o adunare a Oastei de aici, din zona noastră, pe un aşa-zis frate (că numai ostaş nu era) care a citat din Istoria unei Jertfei şi Hristos – Mărturia mea, unde fratele Traian scrie despre conflictul apărut între mitropolitul Bălan şi Părintele Iosif Trifa. După ce a terminat de citit, a început a-i osândi pe popi, împroşcându-i cu tot noroiul posibil. Avea acest „frate” un duh neoprotestant înrăit. Fratele Traian făcea referire la o istorie unde trebuia arătate toate lucrurile întocmai cum s-au desfăşurat. Nicidecum fratele Traian nu a osândit pe preoţi. Omul acesta însă, pentru că nu-i putea suporta pe popi, târăşte scrisul fratelui Traian până la starea lui sufletească. Aşa strică toţi oamenii fireşti scrierile sfinte. Oamenii fireşti, oricât de înţelepţi ar fi, uzează totdeauna de literă. Dacă nu vor fi şi în Duhul de foc cu care au fost scrise literele, întotdeauna vor răstălmăci, spunând altceva nu ceea ce a vrut să spună autorul. Şi acesta este un păcat care îi va urmări pe aceştia până în Ziua Judecăţii. Fericiţi şi binecuvântaţi sunt cei puţini care mai calcă pe urmele Domnului şi ale fratelui Traian, cel pe care zicem noi că îl cinstim.
Sf. Ap. Pavel a spus că Iisus Hristos este piatra din capul unghiului, orice zidire care se face pe temelia aceasta este trainică şi va rămâne – bine-înţeles dacă se zideşte cu aur, argint şi pietre scumpe, nu cu paie, fân şi trestie, că acestea din urmă sigur vor arde, iar cel ce a zidit cu ele se va mântui poate ca prin foc, sau va arde împreună cu paiele lui cu tot. Dar a mai spus că oricine se va izbi de această piatră va fi sfărmat de ea, deci va fi nu numai ridicarea multora, ci şi nimicirea multora care se cred prea viteji ca să-L ispitească pe Dumnezeu, răstălmăcind Cuvântul Lui, spre pierzarea lor. Să fim foarte atenţi deci cum şi ce zidim pe temelia aceasta, pe care au zidit Sf. Ap. Pavel, Părintele Iosif, fratele Traian şi toţi înaintaşii noştri, doar aşa păstrăm cu sfinţenie linia, Duhul şi specificul Lucrării Oastei Domnului. Altfel, stricăm…, spre pierzarea şi nimicirea noastră.
Tinerii care cred că pot merge pe urmele fratelui Traian, distrându-se, cântând, bătând din palme şi din picior pe urmele răstignitului, ale celui ce a stat în „foc” mulţi ani, toţi aceştia se înşeală amarnic; ei nu zidesc sau nu calcă pe urmele înaintaşilor şi nu reprezintă Oastea Domnului, ci orice altceva.
Pe fratele Traian Dumnezeu l-a făcut mare nu şcolile omeneşti, ci Duhul lui
Dumnezeu a fost peste el, focul cel ceresc a fost în inima lui şi toate operele
lui nemuritoare de acolo au izvorât. Unii au vrut să-l introducă pe fratele Traian între pastorii neoprotestanţi, că doar el a fost al tuturor, nu numai al ostaşilor… Da, el a scris pentru toată suflarea, pentru toţi oamenii, dar el a fost membru al Bisericii Ortodoxe şi al Oastei Domnului, şi nu a mai fost al niciunui alt cult neoprotestant, nu a acceptat niciodată apartenenţa sa la vreun cult neoprotestant.
Slăvit să fie Domnul!
Viorel BAR
