„Zis-a Domnul: «Cine va vrea să vie după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa, şi să vină după Mine. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va. Iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul schimb pentru sufletul său? Că cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său cu sfinţii Săi îngeri»” (Mc 8, 34-38).
Iată cât de frumoasă este evanghelia de duminică! Ea ne învaţă cum trebuie să mergem după Hristos. Aşa zice evanghelia: „Tot cel ce vrea să vină după mine să se lepede de sine”. Adică vrea să zică evanghelia că tot cel ce voieşte să meargă după Hristos trebuie să-şi lase mai întâi pornirile şi patimile cele rele. Nu este însă lucru uşor ca cineva să-şi lase patimile şi năravurile cele rele. De aceea zice mai departe evanghelia că fiecare „să-şi ia crucea sa în toată ziua” (Lc 9, 23), adică lupta zilnică cu ele. Este om pe care vânturile ispitelor, patimilor şi păcatelor îl suflă, îl îndoaie în toate părţile ca pe trestie şi îl poartă pe toate căile cele slabe. Acela nu poartă crucea din Evanghelie şi nu merge după Hristos.
Crucea din evanghelia de duminică şi purtarea ei înseamnă aşadar lupta ce trebuie să o purtăm neîncetat, zi de zi, cu patimile, cu ispitele, cu păcatele şi cu tot ceea ce ne împiedică să mergem înainte după Hristos. A merge după Hristos aşadar nu-i lucru uşor. Ascultaţi cum zice Hristos: „Cine-şi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru evanghelie, acela îl va mânui pe el”. Asta înseamnă că cine vrea să meargă după Hristos trebuie să fie gata oricând şi viaţa să şi-o jertfească, ca să-şi poată mântui sufletul. Să luăm aminte! Calea ce duce după Hristos trebuie să treacă peste Golgota, adică peste omorârea şi răstignirea patimilor şi păcatelor noastre, aşa cum a zis [Apostolul] Pavel, că omul nostru cel vechi cu Hristos împreună s-a răstignit, ca noi să nu mai slujim păcatului” (Rom 6, 6).
Crucea din evanghelia de azi înseamnă apoi suferinţa, care ne petrece în această lume din leagăn până la mormânt.
Suferinţele din această lume sunt puse pe umerii noştri ca o cruce care ne apasă, aducându-ne mereu aminte de Dumnezeu şi de datoriile noastre cele sufleteşti. Suferinţele vin trimise de la Dumnezeu, să ne oprească din căile cele rele ce le‑am apucat şi să ne întoarcă la cele bune ce le-am lăsat.
De câte ori un necaz, o durere, o întristare soseşte şi poposeşte la noi, trebuie să ştim că Dumnezeu vrea ceva cu noi. Trebuie să băgăm de seamă că este ceva rău în noi, este atare început de boală sufletească în noi şi suferinţa ne vine ca o doctorie, ca un leac amar pe care trebuie să-l luăm şi să-l bem pentru binele şi tămăduirea sufletului nostru. Suferinţa ne vrea aşadar binele nostru sufletesc. Ea ne petrece ca un sol iubit, din leagăn până la mormânt, îndemnându-ne mereu pe căile cele bune. Aşa preţuind suferinţa, îl înţelegem pe Iov şi vorbele lui: „Pe cel ce-l iubeşte, Dumnezeu îl ceartă”. Aşa înţelegem şi vorbele lui Pavel: „Am plăcere în neputinţe, în prigoane, în strâmtorări, în necazuri, căci când slăbesc, atunci sunt tare” (II Cor 12, 10).
Să luăm aminte, şi războiul a fost o cruce, o cruce mare pe care Dumnezeu o pusese pe umerii omenirii cu chemarea să-şi îndrepte viaţa şi purtările. Războiul s-a gătat de mult, dar crucea suferinţelor şi greutăţilor o simţim că stăruie mai departe pe umerii şi sufletul nostru, în semnul mustrării că n‑am ascultat chemarea războiului; nu ne-am îndreptat.
Iată dar cum trebuie să înţelegem crucea din evanghelia de duminică, pentru ca să o purtăm în această lume spre folosul, întărirea şi mântuirea sufletului nostru.
I. Tâlcuitor
«Lumina Satelor» nr. 10 / 19 martie 1922, p. 3
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
