Cum zorii cheamã ziua
şi-amurgul cheamã luna
cum vulturul nãlţimea
cum muntele furtuna
cum dorul revederea…
– aşa Te chem întruna
sã fiu cu Tine Doamne
al Tãu pe totdeauna
în jertfã şi-n iubire
cu Tine sã fiu una
sã-mi fii pe veşnicie
şi Capul şi Cununa.
În ochii mei s-aprinde
din graiul Tãu luminã
în graiul meu aşeazã
vorbirea Ta divinã –
pe faţa mea coboarã
lumina Ta seninã
fã-mi paşii totdeauna
cãrarea Ta s-o ţinã
iar mâinile cu lucrul
din via Ta, mi-mbinã
cu pacea Ta adâncul
şi gândul mi-l alinã
viaţa mea sã fie
pe veci de pace plinã
precum pe munte seara
e linişte deplinã…
Întregile-mi dorinţe
în una sã revinã:
– sã fiu în Tine una
ca ramul în tulpinã…
Fiinţa mea în Tine
deplin sã se-ntregeascã
din moartea firii mele
Viaţa Ta sã creascã
pe faţa mea lumina
blândeţii sã zâmbeascã
iubirea Ta din mine
pe toţi sã-i cucereascã,
credinţa sã m-aprindã
nãdejdea mã-ntãreascã
şi Adevãru-n mine
deplin sã strãluceascã
ca ochii Tãi Iisuse
cu drag sã mã priveascã.
Acei ce-o sã mã vadã
de Tine sã doreascã
cei ce mã vor cunoaşte
sã vrea sã Te cunoascã
toţi cei ce-o sã m-audã
Cuvântu-Ţi sã-L primeascã,
viaţa mea, dorinţa
de Cer sã le-o trezeascã
– pe urma mea spre Tine
s-ajungã sã pãşeascã
şi Ţie-a lor iubire
întreagã s-o jertfeascã
o inimã fierbinte
din toţi sã Te iubeascã
iar când veni-va clipa
ce veşnic o sã creascã
Lumina Feţei Tale
din toţi sã strãluceascã.
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
