O parte din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz
de la comemorarea fratelui Popa Petru, la Săucani – 29 iunie 1988
(…) Spune Apostolul Pavel la Romani: „…alunecarea lor a fost o binecuvântare pentru voi, neamurile, că în locul lor aţi primit voi făgăduinţa; ei n-au primit pe Hristos, dar L-aţi primit voi şi, prin alunecarea lor, vouă vi s-a făcut harul să vă întoarceţi. Dar dacă voi nu veţi primi făgăduinţa aceasta, veţi rămâne fără ea şi atunci Dumnezeu Se va întoarce la ei. Şi se va împlini făgăduinţa: tot Israelul va foi mântuit. Pentru că lui Dumnezeu nu-I pare rău de chemarea şi de făgăduinţele pe care le-a făcut”.
Se-ntoarce Domnul câte-odată şi-n satul acesta. Mulţi ar fi putut veni atunci la Dumnezeu, când aici, acest mărturisitor al Evangheliei spunea cu rugăciunile, cu lacrimile, cu puterea lui şi cu faptele vieţii sale mai mult: „Cunoaşteţi pe Dumnezeu! Întoarceţi-vă la El!”. Acuma el s-a dus.
De ce am cântat noi, repetând mereu, o strofă din cântarea Făclie pentru paşii mei, acel verset în care spunem: „Ajută-mi, Doamne, zi de zi, / până la sfârşit să-Ţi pot păzi… / Cuvântul Tău cel Sfânt”. De ce? Pentru că e o cântare de rugăciune; pentru că era cântarea rugăciunii lui, cu care el şi-a încheiat totdeauna dorinţa sfântă de a mărturisi Cuvântul lui Dumnezeu celor în mijlocul cărora Dumnezeu l-a făcut să trăiască o vreme.
Am venit în câţiva ani la rând aici. Mi-aduc aminte de ultima sărbătoare pe care şi-a făcut-o el, la praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de acum câţiva ani. Mi-a zis: „Eu nu mi-am sărbătorit niciodată ziua. Acuma nu ştiu de ce simt că trebuie să sărbătoresc. E poate cea din urmă…”. Şi cea din urmă a fost.
Am dorit… şi am spus atunci câteva cuvinte (şi după aceea) despre mărturisirea lui din ultima parte a vieţii şi despre cuvintele din cartea Sfântului Apostol Petru pe care le spune el ucenicilor săi: „Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări (…). Să ştiţi că Dumnezeu nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii. Dar are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci toţi să fie mântuiţi. Dar să ştiţi că ziua Domnului va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile, aprinse, vor pieri. Corpurile cereşti se vor topi de căldura focului şi pământul cu tot ce este pe el va arde. Iar voi, dacă ştiţi aceste lucruri, ce fel de oameni ar trebui să fiţi! Printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului. Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm un cer nou şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. Preaiubiţilor, dacă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi fără prihană, fără vină şi în pace. (…) După cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui. În lucrările lui sunt uneori cuvinte grele de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc, spre pierzarea lor, ca şi pe celelalte Scripturi. Voi însă daţi-vă toate silinţele să fiţi găsiţi fără prihană şi în pace, pentru ca să puteţi vedea cu bucurie faţa Domnului când va veni”.
Acest mesaj sfânt, lăsat de Sfântul Apostol Petru la despărţirea de fraţii care-l petreceau pe el, ni l-a lăsat şi fratele nostru Petru la despărţirea sa de noi.
Sfântul Apostol Pavel, în Faptele Apostolilor, capitolul 20, când a început să vorbească fraţilor din Efes adunaţi la Milet, la despărţirea lui a spus: „Fraţilor, aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani şi jumătate, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi, zi şi noapte. Ştiu că după plecarea mea se vor vârî în mijlocul vostru lupi răpitori, care nu vor cruţa turma. Se vor ridica din mijlocul vostru oameni nelegiuiţi, care vor căuta să atragă pe ucenici de partea lor. Vegheaţi, fiţi tari şi nu uitaţi că nu m-am ferit să vă vestesc cu curaj tot Cuvântul lui Dumnezeu şi tot adevărul mântuirii voastre. Păstraţi până la sfârşit ceea ce vi s-a încredinţat, ca să aveţi viaţa veşnică”.
În câteva întâlniri în care ne-am adus apoi aminte de [fratele Petre], am reamintit aceste două înştiinţări. Amândouă privesc viaţa dintre noi.
În ultimele lui zile, Părintele Iosif, când s-a despărţit de noi, ne spunea acest lucru. Mi-aduc aminte de ziua de 11 februarie [şi de cele] mai dinainte de data zilei (a nopţii) în care a trecut la Domnul. Cât de mult ne făcea atenţi asupra acestor lucruri! Ne-a spus, ca un profet, tot ce avea să se întâmple. Asta era în 1938. „Dacă poporul nostru, zicea el, nu va primi Lucrarea Oastei Domnului, care este o lucrare de mântuire trimisă de Dumnezeu special pentru el, peste poporul nostru vor veni multe necazuri… multe neamuri străine… multe suferinţe. Dar, dacă vor primi Cuvântul lui Dumnezeu şi vor asculta de chemarea Lui, peste poporul nostru va fi binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi necazurile vor trece pe de-o parte şi pe de alta…”, aşa cum scrie în Psalmul 91: „Cel ce stă sub ocrotirea celui preaînalt zice despre Domnul: «El este locul meu de adăpost şi cetăţuia mea». O mie să cadă lângă tine şi zece mii la dreapta ta, de tine nu se va apropia, că Domnul te păzeşte”. Dar poporul nostru n-a ascultat… Şi ştiţi ce s-a întâmplat după ’38…
A spus mai departe: „Oastea Domnului este o lucrare trimisă de Dumnezeu special Bisericii noastre. Pentru ca, prin această trezire sfântă, toată Biserica noastră să fie plină de lauda lui Dumnezeu şi tot poporul nostru să afle calea cea sfântă de a sluji lui Dumnezeu în învăţătura noastră şi în Biserica noastră, după rânduiala părinţilor noştri sfinţi şi după bunul îndemn al înaintaşilor noştri. Dar, dacă Biserica noastră va respinge această Lucrare, Dumnezeu poate să-i trimită lucrări de rătăcire; lucrări dezbinătoare, care să împrăştie sufletele dintr-o parte într-alta şi nimeni să nu mai ştie care este adevărul, că nu va găsi pacea adevărului nicăieri”.
Şi a mai zis încă ceva: „Dacă şi voi, cei care rămâneţi în Lucrarea aceasta în urma mea, nu veţi păstra curat şi credincios legământul şi învăţătura pe care v-am lăsat-o, şi pe voi Dumnezeu vă poate lăsa să cădeţi în mrejele atâtor învăţături înşelătoare, străine de credinţa noastră, străine de sufletul nostru, şi să vă împărţiţi, şi să vă mâncaţi unii pe alţii, pierzându-vă şi mântuirea voastră, şi a urmaşilor voştri. Dar ferice va fi de cei care vor asculta şi vor păzi, şi vor păstra acest Cuvânt până la sfârşit”.
Moise a spus un cuvânt poporului: „Şema, Israel! (Ascultă, Israel!) Aşa zice Domnul…”. Şi el a spus exact cum i-a zis Dumnezeu. N-a schimbat, n-a scos şi n-a adăugat nimic. Şi a zis mai departe: „Toţi cei care mă auziţi aşa să învăţaţi. Părinţilor, aşa să-i învăţaţi pe copiii voştri, cum v-au învăţat părinţii voştri pe voi. Nu numai cu miezul, ci şi cu coaja. Adică nu numai cu cuprinsul şi cu conţinutul, ci şi cu forma cuvintelor pe care le spuneţi. „Învăţătorule, învaţă-i pe elevii tăi exact cu cuvintele cu care te-a învăţat învăţătorul tău pe tine, ca să se păstreze nealterat nu numai miezul, ci şi forma, şi ambalajul cuvintelor lui Dumnezeu”.
Aşa trebuie să învăţăm şi noi. Aşa ne-a spus Părintele: „Eu aşa am primit de la Domnul, aşa v-am spus”. Cum a spus şi Sfântul Apostol Pavel: „Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o de la început, în care aţi crezut, prin care sunteţi mântuiţi şi prin care veţi fi mântuiţi, dacă o ţineţi întocmai cum v-am spus-o. Altfel degeaba aţi crezut”.
Şi noi să rămânem credincioşi. Glasul Domnului ne-a vorbit nouă atât de mult! Aceşti oameni minunaţi nu ne-au spus întâi cu cuvântul, ci întâi ne-au spus cu fapta, cu viaţa, cu jertfa, cu lacrimile, cu genunchii, cu mâinile lor bătătorite, cu picioarele lor sfinţite, Cuvântul lui Dumnezeu. Şi nu ne-au spus numai: „Ascultaţi ce vă spunem noi!”. Ci a zis: „Urmaţi ceea ce aţi văzut că am făcut şi cum am trăit noi”.
Mulţumesc Domnului că ne-a ajutat să mai putem veni în clipa aceasta aici. Cred că n-am depăşit timpul pe care trebuia să-l avem la îndemână.
Ne vom mai ruga de părintele să ne spună câteva cuvinte de încheiere, pentru că… mulţumim lui Dumnezeu că, în această zi, cu toate că şi zilele trecute erau nori şi ploaie, şi noroi, ne gândeam: „Doamne, totuşi Tu, din dragoste pentru Cuvântul şi pentru omul Tău, vei face un lucru mare”, [şi El a făcut]…
Astăzi s-a vorbit despre întâmplarea sutaşului aceluia care a venit şi s-a rugat pentru supusul său. Şi se vorbeşte despre credinţa sutaşului şi despre felul minunat în care el a venit la Iisus. Dar se vorbeşte foarte puţin despre robul pentru care a venit şi a mijlocit omul acesta. Trebuie să fi fost acesta un om minunat. Pentru că sutaşul acesta spunea: „Am mulţi sub stăpânirea mea…”. Şi, în mijlocul tuturor acelor mulţi, acest rob pentru care a venit să se roage el trebuie să fi fost un copil minunat, un om minunat, că a [meritat] să facă stăpânul pentru el un sacrificiu aşa de mare. Un sutaş roman să se ducă să se roage la reprezentantul unui popor asuprit de ei şi să ceară milă pentru un rob al său… e o jertfă mare. Acest mare stăpân, acest mare stăpânitor peste robi a făcut un lucru mare pentru robul său. Ce minunat trebuie să fi fost robul acela pentru care stăpânul lui a făcut aşa un gest frumos!
Noi mulţumim lui Dumnezeu că, pentru fratele nostru şi pentru bucuria aceasta, ne-a dat un timp aşa de plăcut şi o zi aşa de minunată astăzi.
Mulţumim lui Dumnezeu că v-a pus pe inimă gândul să veniţi. Şi-I mulţumim că v-a ajutat să realizaţi acest gând. Mulţumim că multele piedici care v-au fost în cale fiecăruia le-aţi biruit şi aţi ajuns în această zi. Duceţi mai departe un mesaj frumos. Şi, [amintindu-vă de această] frumoasă zi, gândiţi-vă că Domnul a pregătit-o aşa frumoasă, pentru că l-a iubit aşa de mult pe robul acesta care L-a slujit aşa de frumos pe Stăpânul său.
Să ne dăm şi noi silinţa să-L slujim aşa de frumos pe Domnul nostru, ca, atunci când va fi nevoie să intervină pentru noi undeva, să poată face Domnul acest lucru cu bucurie, cum a făcut stăpânul pentru robul din Evanghelia de astăzi.
Domnul să fie binecuvântat pentru astfel de robi minunaţi care mişcă inima stăpânilor lor.
Am trăit şi am văzut foarte multe astfel de gesturi frumoase. Din cauza unui slujitor credincios, Dumnezeu a mişcat inima unui stăpân puternic. Şi multe roade minunate au adus în familiile unor oameni mari viaţa modestă, ascultătoare şi curată a unor fraţi de-ai noştri care au fost slujitorii lor.
Domnul a căpătat multă cinste în urma multor fraţi şi surori care au trebuit să slujească şi să lucreze… adeseori în locuri grele şi apăsătoare, dar făcându-şi slujba frumos. De aşa bucurie ni se umple inima şi astăzi când conducători de întreprinderi mari şi şefi de instituţii, când stai de vorbă [cu ei] despre fraţii noştri care lucrează acolo, spun: „Da, sunt fericit că am nu astfel de salariat; un astfel de coleg, un astfel de colaborator…”. Şi-L laudă pe Domnul din pricina muncii frumoase şi a vieţii curate a fraţilor noştri care îşi împlinesc în chip vrednic slujba lor.
Noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru toţi fraţii şi surorile noastre care împlinesc undeva o slujbă, să o facă în aşa fel, încât mai-marii lor, superiorii lor, să vadă din viaţa lor că sunt copii ai lui Dumnezeu. Că pilda noastră îi va mişca pe toţi.
Am fost în faţa multor împotrivitori şi am ştiut că cea mai puternică şi cea mai biruitoare armă este nevinovăţia, cum spune David în psalm: „Să mă apere nevinovăţia şi să mă păzească neprihănirea”. Am fost în faţa lor. Şi a trebuit să-i privesc în ochi. Dar am privit, cu toată puterea nevinovăţiei din ochi, drept în ochii lor. Şi-n ochii mei, ochii lor s-au plecat… Asta este lupta care-ţi dă dovada că duhul din celălalt a fost slab şi a fost biruit. Întâi lupta se dă între priviri, între duhuri; după aceea vin cuvintele. Dacă noi avem nevinovăţie până în străfundul inimii noastre, privirile noastre vor fi totdeauna curate.
Eu cred că ceea ce l-a dus pe Iuda la spânzurătoare, după ce L-a predat pe Domnul Iisus în Ghetsimani vrăjmaşilor Lui, a fost privirea cu care Se va fi uitat Domnul în ochii lui când i-a zis: „Prietene, cu o sărutare vinzi tu?… Cu semnul dragostei celei mai frumoase minţi?…”. Şi-l va fi privit în ochi cu acea privire pe care Iuda n-a mai putut-o suporta. S-a dus la ştreang, ca să scape… Şi în veci nu a scăpat.
Despre Cain se spune că, după ce l-a ucis pe Abel, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Cain, unde este fratele tău?”. Îl va fi privit în ochi atunci… Şi Cain… se spune într-un poem frumos al lui Victor Hugo, a fugit, a tot fugit şi a fugit… să scape de Ochiul acela pe care l-a văzut că îl fixase în clipa când i-a zis mustrător: „Unde este fratele tău? Ce-ai făcut?”. A fugit Cain să se acopere… şi i-a chemat pe toţi ai lui, să-l acopere. S-a băgat într-o peşteră întunecoasă şi a zis: „Puneţi pietre aici…”, crezând că va scăpa de Ochiul care îl urmărea. Şi, zice, când a stat şi a privit într-un colţ, Ochiul era acolo. N-a putut să scape. A alergat în toate părţile, a căutat să scape pretutindeni, urmărit din toate părţile de acel Ochi nevinovat şi mustrător care l-a pătruns până în inimă. A murit nebun Cain… cum a murit şi Pilat nebun. [Şi el] a alergat după aceea, să-şi spele mâinile de sânge în toate izvoarele pământului… şi mâinile nu i s-au mai spălat. Şi privirea lui Iisus cel nevinovat din faţa lui n-a mai uitat-o. Când I-a spus: „Ce este adevărul?”, Mântuitorul S-a uitat la el. Nu i-a zis nimic. Pilat n-a mai răspuns. A ieşit afară şi a zis: „Nu găsesc nici o vină în El”. Şi după aceea a pus să-L bată; şi după aceea L-a dat să-L răstignească… ştiind bine că a făcut un păcat împotriva unui nevinovat. Ei, n-a mai putut uita ochii aceia cu care Mântuitorul [S-a uitat la el ca şi cum i-ar fi] spus: „Cine este Adevărul? Uită-te la Mine”. În limba latină, răspunsul la: „Ce este Adevărul?” [se poate forma citind invers cuvintele, adică]: „Adevărul este cel din faţa ta”.[1]
Cine este Mântuitorul? Cel din faţa noastră, Care stă în faţa noastră şi ne cheamă astăzi la mântuire. Să nu-L lepădăm, că vom căuta şi vom alerga mult, mult… nu numai în viaţă, nu numai pe pământ – sub pământ! –, să mai căutăm izbăvire de Ochiul acela pe care l-am respins şi de cuvântul pe care nu l-am ascultat.
Am vrea să încheiem această stare de vorbă în jurul acestui mormânt sfânt cu o chemare. Cu o chemare pe care ar fi spus-o fratele Petru, dacă era acum aici. Şi el e acum aici. Eu nu-l pot vedea mort. Eu îl văd mereu între noi. Nu ştiu pe unde apare, nu ştiu de unde îl văd… Oriunde m-aş uita… poate că în spatele la unii fraţi îl văd. Aşa cum făcea el totdeauna. Eu nu-l pot vedea mort. El nu e mort. El e viu. Şi, dacă aţi vrea să credeţi, el este acum aici. Şi, prin câteva cuvinte, vă spune aceeaşi chemare pe care o zic: Dacă este cineva care vrea, să se întoarcă la Dumnezeu, să se hotărască pentru Domnul acum, aici, urmând Cuvântul şi îndemnul Domnului şi al tuturor celorlalţi înaintaşi ai noştri – şi mai ales al acestui mare om sfânt care a trecut prin satul acesta. Dacă vrea cineva să asculte acest cuvânt, să capete mântuirea, să se întoarcă la Domnul, Domnul îi va ierta păcatele, îi va scrie numele în Cartea Vieţii, va îndepărta de peste el toate urmările faptelor rele şi-i va binecuvânta şi sufletul lui cu mântuire, şi urmaşii lui cu viaţă veşnică.
Această dorinţă o avem.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi cei care sunteţi hotărâţi şi predaţi Domnului. Şi Îl rugăm pe Domnul să vă ajute să vă păstraţi până la sfârşit – numai până la sfârşit… şi sfârşitul e aşa de aproape de fiecare dintre noi! – dragostea şi legământul nezguduit. „Fii credincios până la moarte, a zis Domnul, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Numai până la moarte! Şi moartea, uite, cât a fost de aproape! Cei care au o viaţă grea au o moarte uşoară. Cei care au o viaţă uşoară au o moarte grea. Fratele a avut o viaţă grea. Dumnezeu i-a dat o moarte uşoară. În trei zile… nici n-au auzit fraţii că-i bolnav sau că i s-a întâmplat ceva, până au aflat că deja fratele este în mormânt.
Noi rugăm pe Domnul să ne dea şi nouă putere şi ajutor să păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, cu care ne lăudăm şi pe care o aşteaptă o mare răsplătire. El este răsplătit. Munca lui, jertfele lui, faptele lui îl urmează. Aşa cum spune Cuvântul: „Ferice de-acum de morţii care mor în Domnul. Faptele lor îi urmează”.
Să ne ajute şi pe noi Domnul să murim credincioşi în El, pentru ca faptele noastre bune să ne urmeze. Şi, în urma noastră, copiii noştri şi copiii copiilor noştri să fie binecuvântaţi, aşa cum a fost promisiunea [făcută] lui Avraam, că: din pricina credinţei lui, şi copiii copiilor săi, până la sfârşitul veacurilor, vor fi binecuvântaţi. Asta este făgăduinţa sub care am intrat noi prin harul lui Dumnezeu. Domnul Iisus să ne ajute.
Dacă este cineva care vrea să se hotărască pentru Domnul, aci, în câteva minute, este locul să îngenunchem şi să-I mulţumim Domnului.
Până atunci, părintele ne va mai spune un cuvânt; vom încheia apoi cu o rugăciune şi-I vom mulţumi Domnului, şi vom pleca fiecare la ale noastre.
Slăvit să fie Domnul!
* * *
Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru şi Duhule Sfinte, Mângâietorul nostru, ne închinăm Ţie şi Te slăvim pe Tine cu recunoştinţă şi mulţumire pentru bucuria şi pentru ajutorul pe care ni l-ai dat şi-n ziua de astăzi.
Din toată inima Îţi mulţumim că ne-ai ajutat să ajungem această zi în care să ne împlinim încă una dintre frumoasele noastre îndatoriri, să ne aducem aminte de unul dintre înaintaşii noştri care ne-au vestit nouă Cuvântul Tău, să ne uităm la felul lui de vieţuire şi să-i urmăm credinţa. Îţi mulţumim că, pentru numele lui, pomenim şi numele satului acestuia şi, ori de câte ori, departe fiind, aducându-ne aminte de exemplul şi de viaţa minunată a acestui om, binecuvântăm pe Domnul şi ne rugăm – cum ne-am rugat mereu – şi pentru toţi cei din satul acesta, din satele acestea pe unde a mers el vestind Cuvântul Tău cel sfânt; şi [pentru cei] din toate satele şi oraşele noastre pe unde oameni ai Tăi minunaţi au făcut acest lucru din partea Ta.
Te rugăm să binecuvântezi satul acesta şi pe toţi locuitorii lui. Binecuvântează biserica lui şi pe păstorul pus de Tine în mijlocul lor.
Binecuvântează, Doamne, pe cei rânduiţi de Tine conducători în mijlocul satului, al judeţului acestuia, al ţării noastre şi al lumii întregi. Trimite peste toţi, Doamne, duhul păcii şi înţelegerii, pentru ca, umblând unii la alţii, să găsească unitate, armonie, pace, încredere şi părtăşie sufletească; pentru ca toate popoarele şi toţi oamenii care stau sub stăpânirea lor să se bucure de pace şi de libertate, să Te slăvească şi să Te slujească pe Tine, ducând o viaţă frumoasă, binecuvântată şi îndestulată nu numai cu daruri pământeşti, ci mai ales cu daruri cereşti.
Îţi mulţumim pentru această zi minunată pe care ai pregătit-o frumoasă tocmai pentru dragostea robului Tău care Te-a ascultat aşa de frumos şi din pricina căruia ai ascultat şi rugăciunile noastre. Doamne Dumnezeul nostru, el este acuma sus în Împărăţia Ta, după cum ai spus Tu că: „cei care cred în Tine vor trece din moarte la viaţă”. El este acolo şi, după sfântul Tău Cuvânt, rugăciunile lui şi ale celorlalţi se înalţă ca fumul de tămâie spre Tine, spre tronul Tău de slavă. Şi Tu, Care i-ai ascultat când erau pe pământ, îi vei asculta cu atât mai mult când sunt în cer. Ei se roagă pentru noi, pentru toţi cei care am rămas în urma lor. Primeşte rugăciunile fratelui Petru şi rugăciunile noastre pentru familia lui, pentru copiii lui, pentru copiii copiilor lui, cum i-ai binecuvântat pe toţi urmaşii credincioşilor Tăi.
Binecuvântează-i pe toţi cei care l-au iubit şi care i-au fost apropiaţi: pe fraţii noştri care au lucrat împreună cu el, pe surorile noastre care au plâns şi s-au rugat, şi au cântat împreună cu el şi cu noi toţi de dragostea şi de iubirea Ta.
Binecuvântează toate plaiurile acestea, căile, drumurile, ţinuturile acestea prin care au umblat paşii lui şi paşii celorlalţi fraţi ai noştri atât de credincioşi şi sfinţi. Amintim înaintea Ta pe toţi înaintaşii noştri frumoşi care au trecut dintre noi în veşnicie. Din mijlocul fraţilor, au trecut în mijlocul îngerilor. Binecuvântează-l pe părintele Heredea, pe fratele Petru Popa… fratele Bălăuţă, fratele Voina, fratele Ilie Marini, fratele Ioan Marini, părinţii noştri duhovniceşti, fraţii noştri scumpi, surorile noastre iubite de aici şi de pretutindeni. Ei sunt acum în Împărăţia Ta. Doamne, din Biserica Luptătoare, ei au trecut în Biserica Triumfătoare din cer. Primeşte rugăciunile lor pentru noi; pentru toţi cei care încă suntem în luptă… şi cine ştie câţi vor ajunge biruitori şi câţi încă vor cădea biruiţi… Primeşte rugăciunile lor pentru noi şi dăruieşte-ne răbdare şi nouă şi credinţă până la sfârşit.
Ajută-ne să fim statornici în cuvântul mărturisirii lor şi mărturisirii Tale. Şi, pe urmele Tale, după urmele lor, ajută‑ne să păşim şi noi frumos.
Familiile noastre, soţiile noastre, soţii noştri, copiii noştri şi părinţii noştri, fraţii şi surorile noastre vii şi morţi, binecuvântează-i, Doamne, că pentru Tine toţi sunt vii. Ajută-ne tuturor să ajungem la mântuirea Ta.
Pe cei care s-au predat Ţie mai de mult şi au început o viaţă frumoasă cu Tine, şi şi-au strâns undelemn în candelele lor pentru venirea Ta, ajută-i să fie harnici, destoinici, să-şi înfrumuseţeze candelele lor tot mai mult şi tot mai din plin. Iar celor care stau încă cu candelele stinse, care au în inima lor numai forma de credinţă, dar n-au puterea şi viaţa ei, dăruieşte-le astăzi, în clipa aceasta, [această viaţă] (…).
Binecuvântează vecinii, prietenii, rudeniile şi cunoscuţii care au luat parte la acest moment de evocare a sufletului scump şi iubit care a plecat din mijlocul nostru în mijlocul îngerilor. Răsplăteşte ostenelile lor cu jertfele şi cu binefacerile Tale.
Binecuvântează-i şi pe ceilalţi iubiţi ai noştri, care numai s-au rugat pentru noi, dorind să fie cu trupul lor aici, dar n-au putut. Dăruieşte-le şi lor lumina Ta şi răsplata Ta şi-i binecuvântează.
Binecuvântează-i pe cei care s-au rugat pentru noi.
Te rugăm, binecuvântează-i şi pe cei care ne-au cerut să ne rugăm şi noi pentru ei. Ne rugăm pentru cei iubiţi ai noştri, surorile şi fraţii noştri care sunt bolnavi, în spitale, în locuri de durere şi de apăsare. Doamne, primeşte lacrimile noastre pentru ei cum ai primit lacrimile lor pentru noi şi i-ai ascultat, şi ne-ai izbăvit când noi eram la încercare. Izbăveşte-i şi pe ei. Tu ai viaţa şi moartea în mâinile Tale. Tu ai sănătatea şi boala. Tu poţi s-o dai când vrei şi s-o iei când vrei. Îndură-Te de cei care ne-au cerut să ne rugăm pentru ei şi dăruieşte-le izbăvirea Ta, fiecăruia după trebuinţele lui. Celor care trec prin necazuri astăzi, dă-le izbăvire. Iar până le vei da izbăvire, dă-le răbdare şi încredere în Tine, Doamne, să nu cârtească şi să nu deznădăjduiască.
Pe cei care vor avea de trecut mâine prin necazuri, îndură-Te şi ajută-i astăzi să se întărească. Pe cei care trebuie să treacă prin operaţii grele, prin naşteri, prin încercări de altă natură, prin accidente, prin locuri periculoase, păzeşte-i, Doamne. Şi, în clipa când nimeni [nu poate], doar Tu poţi să‑i ajuţi, ajută-i prin îngerii Tăi puternici.
Binecuvântează-i pe toţi cei care au de trecut prin necazuri şi care trebuie să lucreze în locuri primejdioase; şi pe cei care trebuie să călătorească, fereşte-i de accidente, de nenorociri, de orice rău şi fă să ajungă cu bucurie acolo unde sunt aşteptaţi.
Binecuvântează-i pe cei care trebuie să moară anul acesta sau în noaptea aceasta. Tu ştii şi-i cunoşti. Fii lângă toţi! Ajută-i să se întoarcă la Tine înainte de clipa morţii, ca să nu piară nemântuiţi. Şi binecuvântează-i pe toţi cei care s-au întors la Tine şi dă-le putere. Pe cei care nu Te-au aflat, fă-i, Doamne, să se predea Ţie şi să se hotărască înainte de a fi prea târziu.
Şi încă o dată, pentru toată desfăşurarea frumoasă acestei zile de astăzi, Îţi mulţumim din toată inima.
Binecuvântează-i pe cei care rămân şi pe cei care pleacă. Binecuvântează-i pe cei care ne petrec şi pe cei care ne aşteaptă. Ajută-ne să fim o bucurie pentru toţi.
Binecuvântează-i pe cei prin care ne-ai pregătit această stare fericită. Binecuvântează-l pe părintele iubit din satul acesta şi dă-i putere în slujba lui frumoasă; şi pe toţi părinţii noştri sufleteşti. Dăruieşte-le binecuvântarea Ta, până când toţi vor avea, Doamne, dragostea Ta, puterea Ta, lumina Ta, ajutorul Tău, să facă slujba aceasta nu numai cu cuvântul, ci şi cu viaţa, cu pilda lor minunată la care să putem privi cu admiraţie şi pe care s-o putem urma cu credinţă.
Pentru toate, Te binecuvântăm. Şi Te rugăm acum, însoţeşte-ne la plecarea noastră şi rămâi şi binecuvântează sufletul şi trupul adormit al fratelui nostru. Păzeşte-i cu puterea Ta şi iartă-i pe toţi cei pe care i-am pomenit împreună cu el şi cu toţi cei care sunt iertaţi şi primiţi înaintea Ta. Căci Cuvântul Tău spune că de aceea ai murit şi ai înviat, ca să ai stăpânire şi asupra celor morţi, şi asupra celor vii. Dăruieşte-ne credinţă pentru cei vii şi dăruieşte-ne şi mai multă pentru cei morţi. Că la Tine toate sunt cu putinţă şi pe Tine Te binecuvântăm, căci a Ta este Împărăţia, Puterea şi Mărirea, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi-n veci. Amin.
Ajută-mi, Doamne, zi de zi,
neclătinat să-Ţi pot păzi,
cu dragoste, pân’ la mormânt,
Cuvântul Tău cel sfânt.
Slăvit să fie Domnul!
[1] La întrebarea: Quid est veritas? (Ce este adevărul?), răspunsul poate fi obţinut prin anagramare: Est vir qui adest. (Este omul dinaintea ta.).
Frate de aur şi de miere sfântă – Popa Petru de la Săucani / Rus Ovidiu. – Sibiu :
Oastea Domnului, 2014, vol. 1
