Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dacã vei crede, vei vedea!

Dacã vei crede, vei vedea!

Dacã vei crede, vei vedea!

Iisus i-a zis: Nu ți-am spus cã, dacã vei crede,
vei vedea slava lui Dumnezeu?

O, cât de departe sunt gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor și felul Lui, de felul lor și cãile Lui, de cãile lor! Într-adevãr, așa cum este scris: cât este de departe rãsãritul de apus și cerul de pãmânt, și pe cât de statornic rãmâne Domnul în felul Lui, în gândurile Lui și în cãile Sale sfinte, – tot așa de neschimbați rãmân și bieții oameni, în gândurile și cãile cele înșelãtoare și potrivnice fațã de ale lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu cere omului credința, ca o condiție neapãratã mai înainte, pentru ca omul apoi sã ajungã sã vadã. El vrea ca omul sã creadã în ce-i spune Cuvântul Lui.
Dar omul cere și el Domnului tot o condiție, ca mai întâi sã vadã, apoi sã ajungã sã creadã.
Sã vadã, mai întâi – au cerut ascultãtorii Domnului, în toate vremurile, cãci dacã nu vedeau, nu puteau crede.
Semne au cerut și minuni, pentru cã altfel nu puteau crede (Matei 12, 38; Marcu 8, 11; Ioan 6, 30; 1 Cor. 1, 22).
Sã vadã mai întîi, – cereau batjocoritorii Domnului Iisus, și – spuneau ei – cã apoi vor crede (Matei 27, 42).
Sã vadã mai întâi, – a cerut apostolul Sãu Toma, – și dupã aceea va crede (Ioan 20, 25).
Sã vedem, mai întâi, – cerem noi mereu și mereu, punînd condiție Domnului, – pentru cã pânã nu vedem cu ochii noștri – nu putem avea încredere, cã ceea ce ni se spune este întocmai așa (Fap. Ap. 17, 11).
O, dacã am putea noi asculta și am putea crede mai înââi noi, fãrã a cere, fãrã a pune condiție Domnului, cu cât ar fi mai bine, cu cât am fi mai fericiți!

Dacã am putea crede mai înâîi noi pe Domnul, deplin și întotdeauna! Cu cât mai binecuvântate roade spre mântuire ar avea viața noastrã și cu cât mai liniștit ar fi tot drumul nostru cãtre cer. Nu Domnul sã asculte mai întâi de noi, ci noi mai întâi sã ascultãm de El.
Când vom vedea noi oare, cã a-L crede pe Dumnezeu este de mii de ori mai binecuvântat decât a pipãi și a vedea. Cã simțurile noastre trupești ne pot înșela, dar credința în El, nu.

Veniți sã ne aducem aminte de dragostea dintâi și de zilele acelea fericite când, dupã ce am primit chemarea Domnului, în tot sufletul nostru nu mai exista nici o rezervã și nici o îndoialã, cu privire la nimic din ceea ce ne spunea Mântuitorul nostru Iisus Hristos și preaiubiții Lui, frații și pãrinții noștri duhovnicești.
Atunci dragostea noastrã avea atâta credințã încât nãdãjduia totul, suferea totul, acoperea totul – și nu punea la îndoialã nimic.
De aceea am și vãzut atât de mult, atât de frumos și atât de limpede voia lui Dumnezeu și minunile Lui, încât nu era nimic sã ne mai nelinișteascã inima, nimic sã ne mai tulbure bucuria frãțeascã, nimic sã ne mai opreascã pașii de la cercetarea bisericii și adunãrii, nimic sã ne mai dezbine, sau sã ne mai poatã despãrți de frații noștri.

Dar dupã aceea, când credința, în loc sã ne întãreascã în dragoste și curãție, sporind în roade bune, prin adãugarea virtuților alese și a faptelor sfinte și în loc sã se înmulțeascã credința, s-a împuținat și s-a rãcit și s-a rãtãcit.
O, ce cotiturã dureroasã a cunoscut viața noastrã și cum a început credința noastrã sã se întunece și sã se piardã.

Acum cunoaștem nespus mai multe decât atunci, dar credem nespus mai puțin. Am vãzut atât de multe minuni și semne, dar unde este credința din cei mai mulți?
Cãci trãirea multora din noi (adicã a acelora care s-au depãrtat de frãgezimea dragostei smerite, de statornicia credinței dintâi și de prima învãțãturã auzitã) – iatã cã a scãzut atât de mult!
O, cât de minunat este sã vezi avântul puternic și mersul frumos și roadele curate ale unei credințe care nu pune nici o condiție lui Dumnezeu, sau semenilor sãi, ci face totul cu dragã inimã, fãrã sã aștepte nimic, nici mai întâi și nici mai în urmã, ci crede, numai de dragul credinței și iubește numai de dragul iubirii și face binele, numai pentru bucuria binefacerii…
Nu este o mai mare binecuvântare de la Dumnezeu decât asta.
O, de am dori-o și am dobândi-o cu toții!

Sufletul cel cu adevãrat credincios Domnului Îi dã mai întâi el lui Dumnezeu totul, și nu numai cã nu cere nimic mai întâi, – dar nici nu gândește sã aștepte ceva nici în urmã. Tocmai de aceea și Dumnezeu îi dã fãrã mãsurã harul Sãu.
Dragostea lui Dumnezeu este pentru el o bucurie și o rãsplatã mai presus de orice, iar încrederea de care simte cã a fost învrednicit la Dumnezeu fãrã sã o merite, este o putere care biruie totul și nu mai are nimic de cerut!

Slavã veșnicã Ție Doamne Dumnezeul nostru Cel mai presus de orice Adevãr și de orice Credințã și de orice Putere, Tu al cãrui Cuvânt este vrednic de nespus mai multã încredere, de câtã poate avea și cuprinde vreo inimã omeneascã.
Te rugãm ai milã de noi care suntem atât de slabi, și a cãror încredere ne tulburã uneori chiar și la cea mai micã încercare.
Mãrește-ne Doamne încrederea în tot ce ne spui Tu, ca sã ne bizuim pe Numele și Cuvântul Tãu, mai mult decât pe orice adevãr și putere din lumea asta sau din lumea cealaltã.
Adu-ne aminte mereu de tot ce a fost minunat în viața noastrã în trecutul nostru cu Tine și cu frații, și de tot ce au vãzut cu uimire ochii noștri înãuntrul nostru și înafara noastrã.
Cãci dacã mai întâi am crezut, am și ajuns apoi sã vedem cu mult mai mult decât crezusem.
Dar acuma pe mãsurã ce tot așteptãm sã vedem, apoi sã credem, iatã cu cât vedem și cunoaștem mai mult, bãgãm de seamã cã credem, tot mai puțin, dar și din puținul pe care-l credem, împlinim tot mai puțin.
Nu ne lãsa Doamne, ci ridicã-ne. Amin.

Traian Dorz, din „Hristos – Învierea noastră”


error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!