„Toţi suntem puşi faţă în faţă cu cele două căi: cea strâmtă şi cea largă. În cartea «Mai lângă Domnul meu», zice Părintele Iosif că doi fraţi au primit, moştenire, o oaie. Dar era problema cum să-mpartă oaia. Şi s-au înţeles aşa: fiecare pregătim de mâncare şi-i dăm drumul la oaie să iasă din grajd şi, la care merge oaia, a lui să fie. Cel dintâi pregăteşte lucernă din aia bună, gustoasă, hrănitoare şi-i pune lângă ea apă şi sare. Celălalt, nimic. Şi-n ultima clipă, când să dea drumul la oaie, smulge repede câteva buruieni şi le pune acolo, în vasul lui. Când iese oaia, se duce direct la verdeaţă, pentru că a izbit-o în ochi culoarea verde. Însă aceste buruieni nu erau comestibile pentru ea. Şi zice Părintele Iosif: O, cât de mulţi oameni se duc pe calea cea largă, pentru că-i izbeşte ochiul!… Şi oamenii sunt înşelaţi de simţurile lor, pentru că se iau după ce le place. Dar se trezesc că nu sunt hrăniţi, că sunt goi, că sunt lipsiţi. Şi Părintele Iosif ne-a pus înainte calea aceasta strâmtă a umblării cu Hristos. Calea cea gustoasă a Cuvântului Scripturii. Calea cea strâmtă a suferinţei, a răbdării, a dragostei.
Mă gândesc de multe ori că sunt aşa de multe predici, încât oamenii au ajuns la o saturaţie. Tare puţini oameni mai stau să guste din predicile pe care le spunem noi. Trebuie să fie foarte gustoasă şi hrănitoare o predică, pentru ca să stea oamenii să o asculte. Pentru a pune mâncarea cea gustoasă, trebuie să te pregăteşti foarte bine…
Oamenii au nevoie de pace: concretă, adevărată. S-au săturat de vorbe şi de poveşti. S-au săturat de predici sterpe. Au nevoie de cuvânt puternic şi-adevărat. Au nevoie de trăire adevărată. (…) Vremea în care trăim este caracterizată de câteva duhuri: în special duhul mândriei şi duhul curviei. Dar şi-ntre noi, cei care zicem că credem în Hristos, este câte-un duh. Şi mă doare tare să văd duhul lenei. Venim la spovedit, mergem la adunare, auzim cuvântul lui Dumnezeu, luăm hotărâri bune, dar, după două-trei zile, o săptămână, uităm de hotărârile luate. Eu mă-ngrozesc când aud că oameni care cred în Dumnezeu fac cinci minute de rugăciune. Cum puteţi, fraţilor, să respiraţi fără să vă rugaţi?! E cutremurător să avem aşa Părinţi şi-naintaşi care s-au ridicat aşa de sus în cercetarea Scripturii, şi noi să nu ne facem timp măcar o dată pe săptămână să mergem la Şcoala Biblică sau să deschidem Cartea Sfântă să vedem ce vrea Domnul să ne spună!… Părintele Iosif, şi pe patul spitalului, îşi punea talanţii la lucru. Dacă vrei să-L dobândeşti pe Hristos, trebuie osteneală…”
Pr. Claudiu Melean (Cluj-Napoca)
Puteți asculta întrega mărturisire aici: OasteaDomnuluiTV
