I Timotei 4, 9-15
„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu credinţa, cu curăţia” (vers. 12).
Apostolul Pavel îl sfătuieşte pe ucenicul său iubit, Timotei, cum trebuie să fie în faţa fraţilor care ascultau Cuvântul Evangheliei.
Ce îndatorire înaltă avea Timotei să pună bună rânduială în Biserici!… Când citesc aceste Epistole către Timotei, văd în ele nu numai învăţături, dar şi dragostea Sfântului Pavel arătată faţă de fiul lui iubit în credinţă. Citim la Evanghelia de la Ioan, cap 13, vers. 23: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui pe care îl iubea Iisus”. Este vorba despre Ioan, cel mai tânăr dintre Apostolii Domnului. Iisus l-a iubit. Dar şi Ioan L-a iubit mai mult decât toţi ceilalţi şi era nelipsit de lângă Învăţătorul său. Dragostea lui Ioan nu s-a oprit numai în timpul părtăşiei când Îl însoţea pe Iisus, ci a mers până la Cruce.
Şi tânărul Timotei a înţeles iubirea Părintelui său duhovnicesc. Sfântul Pavel îi destăinuie tristeţea pe care a avut-o din partea unora care nu l-au înţeles şi chiar l-au părăsit (cf. II Tim 4, 10-12).
Ce rari sunt acei care ştiu să asculte, dar să şi împlinească datoria de fiu faţă de Părintele său!
Apostolul Ioan a ştiut. Ucenicul Timotei a ştiut şi el cum să asculte şi să împlinească. Eu văd o asemănare la aceşti tineri ucenici care au îmbrăţişat Apostolatul fiind gata nu numai la Ascultare, dar şi la jertfă.
În decursul veacurilor, avem multe exemple de tineri care au vestit Evanghelia până la jertfă. Tineri devotaţi care au răspuns chemării şi au luminat în vremuri grele. În Vechiul Testament, avem tineri plini de credinţă, începând cu Abel, Iosif, Samuel, David şi alţi tineri care, la timpul potrivit, au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu.
În primele Veacuri Creştine, mulţi tineri au fost ucişi cu sabia, omorâţi cu pietre, cum a fost Arhidiaconul Ştefan, primul Mucenic care L-a mărturisit pe Hristos.
Oare ştie cineva numărul celor ucişi care L-au Mărturisit pe Hristos? Nu poate să ştie nimeni… Majoritatea lor au fost tineri sau tinere care au adus mărturia lor în faţa împăraţilor şi dregătorilor că sunt creştini. Ei s-au asemănat cu Hristos, mergând până la jertfă. Şi noi, cei care am plecat de tineri pe calea Domnului, înrolându-ne cu legământ în Oastea Sa, am cunoscut atunci pe fraţii bătrâni care, la rândul lor, au fost tineri ucenici ai Părintelui Iosif.
Tânărul de atunci, de lângă Părintele Iosif, fratele Traian, cu lacrimi ne împărtăşea despre acei ani de ucenicie lângă Părintele său duhovnicesc. Dacă Părintele Iosif se adresa cu apelativul de „frate” la toţi fraţii care erau atunci la Redacţie sau în alte împrejurări, fratelui Traian i se adresa cu „Dragă Dorz”. L-a ţinut foarte aproape de inima sa.
Aşa făcea şi Mântuitorul cu Ucenicul iubit, Ioan.
Aşa făcea Apostolul Pavel cu Ucenicul său, Timotei.
Aşa făcea Părintele Iosif cu ucenicul său, Traian.
La vers. 16, Sfântul Pavel îl înştiinţează pe ucenicul său să ia aminte la învăţătura pe care o dă altora, dar şi la viaţa lui trăită în curăţie. Să fie o pildă fraţilor, ca să se mântuiască şi el, dar şi cei care îl ascultă.
Mă îndrept către Tineretul Oastei Domnului. Să ia aminte la învăţătura împărtăşită, fie în Biserică, fie în Adunări, fie în stările cu părinţi şi fraţi în vârstă. Iar fraţilor în vârstă le revine o datorie, aceea de a îndruma tinerii cu dragoste, dar să le fie şi o pildă în trăire şi în purtare. Tinerii care înfrumuseţează Biserica şi Adunarea să fie înconjuraţi cu dragoste. Să simtă tinerii o dragoste părintească din partea fraţilor şi a surorilor mai în vârstă.
Mântuitorul nostru aşa ne-a învăţat. El le spunea ucenicilor care opreau copiii cu mamele lor să nu vină în faţa Lui: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca ei este Împărăţia lui Dumnezeu”.
Aşa au făcut înaintaşii noştri.
Aşa a făcut Părintele Iosif.
Aşa a făcut fratele Traian. Îi sfătuia pe fraţi să înconjoare pe cei tineri cu dragoste şi să-i indemne la cântare, la poezie şi la vestirea Cuvântului.
Vremea este să împlinim tot ce am primit, fie în Biserică, fie în Adunare. Numai aşa vom putea primi mântuirea şi nu numai noi, dar şi cei care ne-au ascultat şi s-au uitat la vieţuirea noastră.
Să mulţumim Domnului care ne-a chemat şi ne-a adus mântuirea sufletelor noastre.
Slăvit să fie Domnul!!
Fratele Radoslav STANCOVICI
