Ca om plin de lumina lui Dumnezeu, Părintele Iosif a înţeles încă de la început ce mare însemnătate are tineretul pentru viitorul Oastei Domnului şi al misiunii pentru care venea această Lucrare Evanghelică spre sufletele prezente şi viitoare.
De aceea, o atât de mare parte din străduinţele sale se îndreptau spre trezirea conştiinţei părinţilor şi a educatorilor, conştiinţe răspunzătoare de creşterea şi îndrumarea copiilor şi a tineretului spre Hristos şi pentru Hristos…
„Singur Mântuitorul Hristos şi Evanghelia Lui pot creşte şi forma un tineret sănătos trupeşte şi sufleteşte“ – zicea şi scria el adesea. De aceea, străduinţele noastre toate trebuie să se unească şi să se îndrepte înspre această îndrumare. Iar ca să izbândim în această uriaşă muncă de înnoire prin Hristos, a copiilor şi a tineretului nostru, trebuie mai întâi noi înşine, părinţii şi îndrumătorii lor, să ajungem oameni noi în Hristos, oameni schimbaţi prin înnoirea şi sfinţirea făcută de Duhul Sfânt. Fără puterea şi înnoirea sfinţitoare a Duhului Sfânt, toată munca şi osteneala noastră va fi în zadar. Tot ce vom zidi în ei prin cuvinte – vom dărâma prin exemple. Tot ce vom clădi în inima şi în mintea lor cu vorbele noastre cele mai frumoase – va fi nimicit de faptele lumeşti şi nedemne pe care le-ar vedea la noi.
Numai pilda frumoasă a unei vieţi înnoite şi a unor purtări vrednice în mijlocul copiilor noştri – şi în mijlocul lumii – ar putea avea darul şi puterea convingerii asupra lor şi ar putea da roade binecuvântate şi fericite pentru noi, pentru ei şi pentru toţi urmaşii lor până în veac.
Unde este un astfel de exemplu, acolo se văd neapărat nişte astfel de roade. Unde lipseşte pilda vieţii, toate străduinţele sunt, de cele mai multe ori, zadarnice…
Încă de la primele luni după publicarea „Hotărârii“ de la Anul Nou 1923, încep să apară, prin paginile gazetei «Lumina satelor» ca pe un câmp care începe să se dezgheţe sub razele unei primăveri binefăcătoare, ghioceii fericiţi ai tinerelor hotărâri pentru Domnul.
Ce minunat e să vezi cum cer să se înscrie în Oastea Domnului trei elevi, un grup de tineri, o clasă de fete, un tată şi o mamă cu copilaşii lor… O mamă cu fiica ei de 7 anişori, un tânăr cu prietenul lui cel mai bun… Un preot cu o strană întreagă de copii… Un profesor sau un învăţător cu mulţi elevi de ai lor… Câte un student sau mai mulţi – cerând să fie înscrişi în Oaste şi promiţând cu mâna şi iscălitura lor… întocmai după cum scrisese profetul Isaia când a zis: „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe ţarina uscată; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale. Şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă. Unul va zice: Eu sunt al Domnului, altul se va numi cu numele lui Iacov, iar altul va scrie cu mâna lui: «Al Domnului sunt» – şi va fi cinstit cu numele lui Izrael“ (Isaia 44, 3-5). Ce frumoasă şi mult-spunătoare este, de exemplu, următoarea hotărâre a unor tineri, publicată printre primele de acest fel. Iat-o:
„Prea Cucernice părinte Trifa, subscrişii, gândindu-ne cum am putem duce şi noi o viaţă cu folos nouă, Bisericii noastre şi neamului nostru, ne hotărâm a scoate din traiul nostru sudalma, minciuna, băutura şi toate năravurile rele… În fruntea Oastei stă Însuşi Domnul Iisus Hristos. El ne va duce la biruinţă şi El ne va ajuta ca să putem câştiga în Oastea Lui pe toţi locuitorii comunei noastre, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei. Doamne, ajută-ne!
Gruni, jud. Caraş-Severin, la 9 febr. 1924“
Urmează iscăliturile a 59 de elevi…
Iar Părintele Iosif adaugă în continuarea scrisorii lor: „Fiţi bineveniţi în Oastea Domnului, iubiţilor elevi! Hotărârea voastră este o mare bucurie pentru noi. În aceste vremuri încărcate cu atâtea stricăciuni, hotărârea voastră se iveşte ca zorile unor vremuri mai curate şi mai pline de cunoştinţa Domnului. Bine ziceţi că hotărârea voastră aţi făcut-o şi pentru tăria Bisericii şi a neamului, pentru că numai din această parte (din înnoirea tineretului) poate veni şi tăria Bisericii şi a neamului. Domnul să vă ajute, iubiţilor, să puteţi creşte în harul Lui şi în ascultarea de El!“
«Lumina Satelor» nr. 11, din 25 martie 1924
Ceva mai târziu, sub titlul: „Elevi de şcoală intră în Oastea Domnului“, gazeta publică în nr. 38, din 28 sept. 1924, alte scrisori ale următorilor patru elevi:
Vasile Pop, clasa a V-a de liceu, Beiuş, care scrie printre altele :
„Vă rog să mă primiţi şi pe mine în Oastea Domnului. Făgăduiesc că, deşi sunt tânăr, voi lupta vitejeşte contra păcatelor. Şi vă rog să mă iertaţi că nu-mi pot exprima gândurile mele aşa cum trebuie faţă de Dumnezeu. Şi vă rog să mă iertaţi şi de aceea că nu sunt abonat la foaie pentru că părinţii mei au 11 copii, iar eu mă mulţumesc a o citi de la alţii…“
A doua scrisoare: „…Noi suntem doi elevi din Arad-Gai şi, citind în «Lumina satelor» despre Oastea Domnului, ne rugăm să ne înscrieţi şi pe noi în această Oaste în care vrem să rămânem până la sfârşitul vieţii noastre.
Gh. Bogătan şi Ioan Roşu, cls. a III-a medie, Arad-Gai“
A treia scrisoare spune: „…Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine în Oastea Domnului …Dea Domnul ca tot poporul românesc să vadă pericolul pierzării… şi să se înscrie în Oastea lui Iisus, ca să avem o ţară creştină. Cu Dumnezeu înainte!
Mihăilescu C. Casian, elev cls. a IV-a sec. – Vaslui“
Iar adaosul redactorului continuă: „Fiţi bineveniţi în Oastea Domnului, iubiţilor elevi! Ce frumos şi ce bine e când se hotărăşte omul încă de tânăr împotriva păcatelor! Şi cât de departe poate ajunge omul când, de tânăr, s-a hotărât să apuce pe urmele lui Hristos! Ţineţi, iubiţilor, calea pe care aţi apucat-o, şi multe binecuvântări veţi primi de la Domnul. Eu vă zic ca Apostolul Petru: «Creşteţi, iubiţilor, în darul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos» (II Petru 3, 18).“
Ceva mai târziu, alţi cinci tineri, de la liceul din Beiuş, cer să fie înscrişi în Oastea Domnului. Şi scriu: „…Noi suntem copii tineri, elevi ai liceului din Beiuş, dar ne vom sili încă de pe acum să ne dezbrăcăm de năravurile cele rele… Dumnezeu să ne ajute şi nouă şi la toată Oastea Domnului.
Ştefan Porumbelu, Ioan Popoviciu, Petru Sălăjan,
Ioan Cureş şi Vasiliu Şuta…“
Iată cuvântul de bun venit, la scrisoarea lor: „Fiţi bineveniţi, iubiţilor tineri, în Oastea Domnului! Noi vă primim cu bucurie, după cuvintele Mântuitorului: «…Lăsaţi copiii să vină la Mine!» Citiţi cu luare-aminte Evanghelia de mai sus, şi tâlcuirea ei, şi chemaţi şi pe alţii să vină la Domnul… Inima voastră este ca o hârtie albă şi curată. Apăsaţi pe ea slovele Evangheliei. Rămâneţi lângă Domnul Iisus până la sfârşitul vieţii voastre… crescând mereu în darul lui Dumnezeu (II Petru 3, 18).“
Sau, cuvântul de bun venit, adăugat scrisorii unui tânăr învăţător – care, cerând să fie înscris „în Oastea Mântuitorului Hristos“, promitea că va fi un ostaş brav… şi un luminător… care să facă numai cinste numelui de ostaş şi luminător… – cuvânt prin care, acestuia şi celor dimpreună cu el, Părintele Iosif le spunea: „Fiţi bineveniţi!… În fruntea voastră stă un învăţător. O, ce lucru frumos este când şi cărturarii se pun, cu pilda vieţii lor, în slujba Domnului şi a îndreptării oamenilor, aşa cum a făcut Bunul Învăţător… Oastea are lipsă de cât mai mulţi bravi stegari şi iată că Domnul are grijă să ni-i trimită la vreme…“
Numărul acestor intrări şi primiri sporeşte mereu – şi rândurile noului tineret aliniat pe urmele lui Hristos şi predat Domnului, devin tot mai multe şi mai frumoase.
Între hotarele ţării şi Bisericii noastre se ridică un tineret nou, sănătos şi harnic, care începe să tragă brazde tot mai frumoase şi să arunce pe ogoarele sufleteşti o sămânţă nouă şi luminoasă – Cuvântul sfânt şi rodnic al lui Dumnezeu – cu graiul şi cu exemplul lor viu, cu un elan şi cu o voioşie pline de o putere şi o tinereţe cerească.
Din primele rânduri ale acestor tineri, încep să apară tot mai des, în anii următori, începând cu 1927, prin paginile gazetei de la Sibiu, ca pe un panou de onoare, multe chipuri şi exemple. Despre ei, Părintele Iosif scrie, arătând faptele lor, cuvinte avântate, pline de bucurie şi de speranţe!
„Iată ce poate face «un mic ostaş al lui Iisus» – spunea el despre Vasile Bot din Orovişele, jud. Bihor, dându-i şi fotografia – care a desfăcut cărţi şi foi religioase de peste 2.000 lei. A umplut sate întregi cu foi şi cărţi, mărturisind, cu curaj şi cu dragoste, pentru Domnul“.
Sau despre „un alt tânăr colportor“, Alexiu Petru din Bucovina, de asemenea fotografiat, „care a întrecut, prin răspândirea foilor şi cărţilor Oastei, sprijinul unor eparhii întregi. Iată, e o mărturie şi aceasta despre harul şi puterea ce se revarsă în viaţa celor ce se predau Domnului…“
Sau în articolul „Din calfă de crâşmar, vestitor al Domnului“, unde, lângă fotografia unui tinerel, Părintele Iosif scrie următoarele: „Tânărul Ioan Opriş din Ighiel, jud. Alba, după ce a intrat în Oastea Domnului s-a lăsat de meseria de crâşmar şi s-a făcut un vestitor al Domnului… A mai atras cu el încă trei tineri. Ce frumos când tinerii se întovărăşesc în lucrul Domnului! Domnul să vă ajute tinerilor de la Ighiel, tovărăşia voastră să fie o pildă şi pentru alţii…“
«Lumina Satelor» nr. 48, din 27 nov. 1927
Acestora le urmează mereu alte minunate şi pline de înflăcărare hotărâri. Un val de intrări tinereşti în rândurile Oastei Domnului vine, ca la o voioasă întrecere şi ca un şuvoi de ape limpezi şi curate, în albia tot mai adâncă a Oastei Domnului.
O puternică înviorare îţi cuprinde şi astăzi sufletul când reciteşti, după zeci de ani, frumoasele hotărâri ale tinerilor de atunci. Dar o tristeţe amară îţi umple apoi inima când te gândeşti la nestatornicia şi căderea de mai târziu a atâtora dintre ei.
Frumoasele hotărâri ale celor mai mulţi s-au dovedit a fi numai un foc de paie care a ars puternic doar o clipă, iar după aceea, vai, s-a stins îndată. Vânturile păcatelor şi ale nestatorniciei, i-au aruncat curând pe mulţi, din nou, în noroiul pierzării şi în osânda iadului. Sărmanii, ce veşnică e pierderea sufletului lor! Ce viitor slăvit aveau – şi ce sfârşit nevrednic şi-au ales!…
Vai acelora care schimbă cinstea lui Hristos, pentru ruşinea păcatului. Şi slava viitoare, pentru înşelăciunea lumii acesteia de acum.
Dar ce minunaţi sunt cei puţini care, rămânând credincioşi legământului făcut, în tinereţea lor, cu Hristos, au crescut tot mai luminoşi, precum scrie Cuvântul Sfânt despre cărarea cea ca lumina strălucitoare ce merge mereu crescând până la miezul zilei (Prov. 4, 18).
Unii dintre aceştia au devenit curând cunoscuţi prin roadele lucrării lor frumoase, ajungând, asemenea tânărului Timotei din Evanghelie, nişte buni ostaşi ai lui Hristos, a căror înaintare în Domnul era văzută de toţi oamenii şi care ajunseseră pilde puternice pentru credincioşi (I Tim. 4, 12-16).
Aceştia au ţinut, până la sfârşit, dreptarul învăţăturilor sănătoase auzite de la început, fără a se abate de la ele nici la dreapta, nici la stânga. Ci, întărindu-se în harul care este în Hristos Iisus, au ajuns nişte lucrători încercaţi, nişte vase de cinste, sfinţite şi folositoare Stăpânului lor ceresc.
Ce frumoasă era râvna şi dragostea acestor tineri statornici, dovedite prin fapte de o evlavie şi o smerenie pe care numai o viaţă total predată Domnului le putea împlini!
O tânără ostaşă, Ana, de 15 ani, este gata să primească mai degrabă a fi alungată din casa părintească, decât să se despartă de Domnul…
Nişte tineri ostaşi, Gheorghiţă şi Nelu, suferă mai bine să fie pălmuiţi, decât să meargă la petrecerile lumeşti…
O altă tânără ostaşă, Mărioara, de 17 ani, care, chiar în vremea celor mai grele munci de vară, la seceriş, nu renunţă la ziua ei de jertfă şi de rugăciune. În timpul cât ceilalţi stau la masă şi la odihnă, ea citeşte şi se roagă. Iar seara, după o zi de muncă şi post, după lăsarea lucrului, mai avea dragostea şi puterea să meargă pe jos, 17 km până la adunarea de rugăciune cu fraţii. Dimineaţa era din nou, o dată cu ceilalţi, la seceriş. Iar în holdă, voioasă şi harnică, putea să fie iarăşi toată ziua în fruntea celorlalţi secerători.
Apoi alţii şi alţii, tineri şi tinere, frumoşi la trup şi curaţi la suflet, simţiţi în purtare, măsuraţi în vorbă şi cuviincioşi în îmbrăcăminte, făceau cinste Lucrării Domnului, umplând de o sănătoasă nădejde în viitorul neamului şi Bisericii noastre pe toţi cei ce priveau la ei.
Tinerii ostaşi erau, la locul lor de muncă, meseriaşi iscusiţi, plugari harnici, ostaşi disciplinaţi, elevi şi studenţi aleşi, fii vrednici, credincioşi adevăraţi.
Iată ce minunat creşte şi sporeşte acest tineret nou, prin Lucrarea Oastei lui Hristos.
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I
