Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home De ce pierdem uneori bucuria şi pacea?

De ce pierdem uneori bucuria şi pacea?

De ce pierdem uneori bucuria şi pacea?

Ucenicul Sundar întreabă:

– Uneori, simt că toată bucuria şi pacea mea pier într-o clipită. Doamne, nu este oare lucrul acesta o urmare a unui păcat ascuns pe care l‑am săvârşit – sau starea aceasta are o altă pricină de care nu-mi dau eu seama?

Domnul răspunde:

– Se întâm­plă, fireşte, această stare să fie datorită unei neascultări, a unui păcat. Însă uneori starea aceasta o face voia Mea. Uneori Eu par a-i lăsa pe fiii Mei singuri şi fără pace câtva timp. Vreau prin aceasta să-i fac să vadă adânca lor slăbiciune şi să ştie că fără Mine ei nu sunt decât oase uscate (Iezec 37, 1-4).

Dacă ar rămâne prea multă vreme într-o stare de pace ne­tulburată, ei ar putea să-şi uite de vechea lor stare de păcăto­şenie şi să se îngâmfe ca şi Satan, soco­tindu-se dumnezei (I Tim 3, 6).

Este deci şi aceasta o cale de a-i învăţa.

Dacă îşi păstrează râvna iu­birii şi smerenia inimii, ei vor avea o binecuvântare veşnică în cer.

Când Eu umplu inima fiilor Mei cu iubirea Mea şi cu pu­terea Sfântului Duh, sufletul lor simte o bucurie şi o fericire dumne­zeiască.

Trupul de lut nu poate suferi această stare de slavă şi bine­cuvântare; el pare istovit sau cade într-un fel de nesimţire, căci trupul şi sângele nu pot mo­şteni Împărăţia lui Dumnezeu, nici ceea ce e muritor să ia locul nemuritorului, până când omul muritor va fi fost proslăvit şi va fi fost scăpat de puterea deşertăciu­nii şi a morţii (Rom 8, 19-22; I Cor 15, 50-53).

Atunci, în sfârşit, voia Mea va fi făcută pe pământ de toată făptura aşa cum ea e făcută şi în cer.

Tristeţea şi durerea, moartea şi doliul, ţipetele şi spaimele vor pieri pentru totdeauna, şi fiii Mei mult iubiţi vor domni în veci în Împărăţia Părintelui Meu, unde totul e bucurie prin Duhul Sfânt (Rom 14, 17; Apoc 21, 4; 22, 5).

Rugăciune

Doamne, inima mea e plină de mulţumire pentru toate daru­rile şi binecuvântările Tale. Dar mulţumirea inimii mele nu poate fi cuprinsă în cuvânt şi nici n-ar fi de-ajuns această mulţumire, dacă nu-mi voi închina toată viaţa mea slujirii Tale.

Ţie, slava şi lauda, pentru că ai smuls din nimicnicie o biată fiinţă ne­trebnică, spre a face din mine un ales al Tău, înfiorându-mi inima cu iubirea şi lumina Ta. Eu nu Te cunosc pe Tine nici acum desăvârşit. Eu nu-mi dau bine seama nici de trebuinţele mele, dar Tu, Părinte, Tu Îţi cunoşti zi­direa şi lipsurile ei. Eu nu sunt în stare să mă iubesc pe mine atât cât mă iubeşti Tu.

A mă iubi pe mine însumi înseamnă a iubi din toată inima mea şi din tot cugetul meu iu­birea fără de margini ce mi-a dat fiinţă: pe Tine, Doamne!

Tu ai sădit în mine o singură inimă, pentru ca ea să fie a unuia singur: a Ta!

Doamne, a şedea la picioarele Tale este negrăit mai de preţ decât a sta înaintea oricărui tron pământesc.

Eu mă aduc acum jertfă pe jert­felnic, la picioarele Tale. Prime­şte-mă când şi cum vei vrea Tu. Foloseş­te‑Te de mine cum crezi. Tu eşti al meu şi eu sunt al Tău. Tu m-ai zidit după chipul Tău, dintr-un grăunte de pulbere, şi m-ai învrednicit să ajung fiul Tău.

Ţie, cinstea, slava şi închină­ciunea în vecii vecilor!

Amin.

Sadhou Sundar Singh

La picioarele Stăpânului meu

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!