De ce te-ai dus să plângi la semeni,
De ce-ai ales să mergi la oameni?
Pe veci nu vei găsi alin
Ci vei culege doar suspin…
De ce-ai ales să-ți spui durerea
Acelor care n-au puterea
Să te mângâie sau să-ți dea,
Când n-au nici ei aşa ceva?
De ce-ți descarci povara ta
La altul care-o are-a sa?
De ce primeşti să porți durut
Decât eşti în Hristos crescut?
Dacă pui sarcini altuia
Şi tu refuzi s-o porți pe-a ta,
Nu vei ajunge la hotar
Şi ce-ai lucrat va fi-n zadar.
Zadar spui altuia să lupte
Şi de plăceri să nu se-nfrupte,
Când tu te laşi învins uşor
De valul lumii trecător…
Pe alții poți să-mbărbătezi,
Să-i bucuri, să-i înviorezi,
Iar tu te laşi de vânt bătut
Şi-nvins din primul început.
Tu poți pe alţii să-i hrăneşti
Cu-nvățături duhovniceşti,
lar tu duci lipsă, stai flămând
Eşti mai sărac decât oricând.
Nu fi aşa, iubitul meu,
Hrăneşte-ntâi sufletul tău,
Şi-apoi, pe-al tuturor frumos…
C-aşa eşti robul lui Hristos.
Astfel urcând spre Golgota,
Tu credincios vei rămânea…
Şi-apoi răsplata muncii Sus
O vei primi de la lisus.
7 iulie 1967
Constantin Pânzariu – Merinde pentru-ai mei
