Uneori este mai bine să cazi şi să te ridici decât să judeci pe aproapele; că cel ce a păcătuit este tras către înjosirea de sine şi căinţă, pe când cel ce judecă pe cineva care a păcătuit se întăreşte întru amăgirea de sine şi în mândrie. Pentru aceea, fiecare pe cât poate să se ferească a judeca.
Chiar şi cel ce abia s-a născut şi a vieţuit o singură zi în lume, chiar şi acela s-a împărtăşit de păcat, după proorocia lui David că întru fărădelegi ne-am zămislit şi în păcat ne-am născut din pântecele maicii noastre.
Ispiteşte-te pe tine şi cugetul tău cu băgare de seamă, nu cumva eşti vinovat, de nu pentru acest păcat, atunci pentru altul, de nu pentru unul mare, atunci pentru unul mai mic, de nu cu fapta, atunci cu cuvântul sau cu gândul. Cugetă neîncetat şi la aceasta. Nimeni nu poate a se îndreptăţi înaintea Domnului cu faptele sale şi nimeni nu poate fi curat înaintea ziditorului său; toţi suntem păcătoşi, toţi neputincioşi, toţi avem trebuinţă de ajutorul şi mila lui Dumnezeu. Şi fiindcă toţi suntem zidiţi de singur Dumnezeu şi El este Judecătorul tuturor, cum de cutezi a lua judecata Ziditorului asupra ta? Cum judeci pe fratele tău înainte de judecata lui Dumnezeu, înainte de venirea lui Hristos? Asemenea păcătos fiind şi tu, cum de judeci pe fratele tău cel ce a păcătuit, ale cărui fapte nu le poţi cunoaşte cu adevărat, nici a vedea gândurile lui şi zdrobirea inimii sale? Cum poţi să judeci tu, câtă vreme nu poţi nici să-i dai osânda veşnică pentru păcat, nici să-l ierţi şi să-l slobozeşti din chinurile veşnice?
Ţine minte întotdeauna cuvintele Mântuitorului Hristos: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi (Matei 7, 1-2). Şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Şi noi ştim că judecata lui Dumnezeu este după adevăr, faţă de cei ce fac unele ca acestea. Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? (Rom. 2, 2-3).
Ia aminte, iubite frate, la această lucrare a Proniei lui Dumnezeu, săvârşită spre a ne face să fim cu băgare de seamă, ca să ne ferim în orice chip de judecare.
Era undeva un bărbat cu viaţă sfântă care, auzind de un frate ce căzuse într-un păcat greu, a oftat şi a zis acestea: o, rău a făcut fratele! Şi ce vedenie înfricoşată i-a fost să vadă pentru aceste vorbe? La porunca lui Dumnezeu, Sfântul înger i-a înfăţişat celui ce judecase sufletul celui ce a păcătuit şi i-a zis: vezi, cel pe care l-ai judecat a adormit, deci unde porunceşti ca să-1 pun, întru împărăţie sau la osândă? Stareţul s-a minunat. Apoi iarăşi îngerul a zis către stareţ: De vreme ce tu eşti judecător drepţilor şi păcătoşilor, spune ce porunceşti pentru acest smerit suflet? Oare îl vei milui pe el sau muncilor îl vei da? Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut. Şi aşa de înfricoşat şi de greu i-a fost acelui sfânt bărbat întru cugetul său încât s-a osândit să rămână toată viaţa întru întristare şi nemângâiată tânguire. Şi a căzut cu faţa la picioarele Sfântului înger, i-a cerut iertare şi abia aşa a luat iertăciune; iar mai apoi şi-a petrecut viaţa plângând.
Să ştii, păcătosule, că numai lui Dumnezeu îi este cu putinţă a îndreptăţi sau a osândi zidirea Sa. El vede faptele şi gândurile fiecăruia şi judecă pe fiecare după puterea şi cugetarea sa. Că într-un fel judecă pe domni şi pe boieri şi în alt fel îi judecă pe episcopi, preoţi, egumeni, ieromonahi şi monahi; şi în alt fel pe oamenii de rând; în alt fel pe bătrân şi în alt fel pe tânăr; în alt fel pe bolnav şi în alt fel pe cel sănătos. Şi de este aşa, cine va putea să desluşească negrăitele judecăţi ale lui Dumnezeu şi să-1 osândească pe aproapele său? Numai Domnul, Cel ce a făcut toate şi a aşezat toate, Cel ce ispiteşte inimile şi gândurile. Pentru aceea, cercetează cu luare aminte: nu este oare chiar patima ta ceea ce tu judeci a fi păcat la altul, ca şi cum tu însuţi ai fi fără de păcat şi fără de vină?
Îl chinuieşti pe aproapele tău pentru un păcat mic, fără a lua seama şi a simţi multele tale fărădelegi. Nu este oare înfricoşat lucru? Domnul şi Ziditorul îndură atâta vreme nelegiuirile tale, iar tu osândeşti pe fratele tău pentru un păcat şi nu cugeti că-L faci pe Domnul să lase răbdarea Sa faţă de tine şi să te osândească pe vecie!
O, păcătosule! Opreşte-te a mai judeca pe aproapele, chiar de l-ai vedea cu ochii tăi păcătuind. Sileşte-te cât poţi să nu-ţi judeci fratele; că este un Judecător al tuturor, Fiul lui Dumnezeu. Lasă povara aproapelui în seama Celui Atotputernic şi îngrijeşte-te de povara păcatelor tale; că pentru tine vei da răspuns. Nu lepăda poruncile date ţie de Dumnezeu, nu judeca şi nu vei fi judecat. îndreptăţeşte pe aproapele tău şi nu-1 judeca; să nu fii ca scăldătoarea ce acoperă şi înlătură murdăria fiecăruia, dar rămâne ea însăşi plină mereu de murdărie.
Străduieşte-te a nu judeca, ci mai curând te roagă, plângi şi te tânguieşte pentru cel căzut şi bucură-te pentru cel ce se ridică din cădere şi se mântuieşte, ca nu cumva şi tu să te judeci cu înfricoşată judecată a Dreptului Judecător. Străduieşte-te a dobândi îndreptăţirea înaintea Atotputernicului, zicându-ţi mereu aceste vorbe: Cine sunt eu ca să judec pe aproapele meu? Om păcătos şi nelegiuit. Deci învinovăţeşte-te pe tine, iar nu pe alţii, după cuvântul care zice: Fă tu însuţi socoteala, ca să te dezvinovăţeşti (Isaia 43,26).
din „PATERICUL SAROVULUI”
