Mărturii

Despre puterea lui Dumnezeu care lucra în fratele Popa Petru de la Săucani

Povestea odată fratele Aurel Margea din Săucani că venea într-o noapte de la adunare de la Petrani cu fratele Petru. Şi, trecând prin pădure spre casă, au văzut de-odată o lumină mare, ca a unui fulger, în faţa lor, deşi nu era vreme de furtună. El s-a speriat, dar fratele Petru, foarte liniştit, i-a spus să nu se teamă, că nu li se va întâmpla nimic rău…

A străbătut fratele Popa Petru multe drumuri umblând pe jos, ca să participe la adunările Oastei Domnului din jurul Săucanilor, dar şi din multe alte sate şi oraşe din toată ţara, unde a rostit tot atâtea cuvântări pline de dragoste înflăcărată pentru Domnul Iisus, al căror rod bogat s-a dovedit a fi multele suflete care au aflat Împărăţia lui Dumnezeu.

Se întâmpla uneori, aici la noi în Bihor, că fraţii nu se mai duceau acasă de la o adunare la alta. Seara era adunare, a doua zi era adunare, seara următoare iar era adunare. Odată, la sărbătorile de iarnă, de la Crăciun şi până la Sfântul Ioan, a fost un astfel de şir neîntrerupt de paisprezece adunări. Numai că acelea erau plătite dinainte cu… bastonul, cu bâta, cu amendă, cu cătuşe, cu sânge…

 

Datorită faptului că fratele Popa Petru a venit cu drag, de foarte tânăr, spre Domnul şi Evanghelia Sa, şi Dumnezeu i-a venit lui în întâmpinare şi l-a binecuvântat cu un dar deosebit de mărturisire a Cuvântului sfânt. I-a dat pricepere să ştie cum să rostească un cuvânt, cum să alcătuiască o predică, cum să comunice cu sufletele ascultătorilor, pentru ca aceştia să poată fi receptivi şi să primească mesajul Evangheliei. Totdeauna îşi începea cuvântul său cu unul sau mai multe versete din Sfânta Scriptură, care se potriveau cel mai bine cu împrejurarea, cu momentul sau cu starea celor din adunare, şi pe care le rostea clar şi răspicat, iar timbrul vocii sale exprima importanţa versetelor citite în aşa fel, încât cei care-l ascultau erau cuprinşi de un fior sfânt încă de la începutul vorbirii.

Conţinutul predicilor sale, bogat în citarea altor versete din Sfânta Scriptură şi presărat cu exemple din viaţă, era expus cu o adâncă trăire sufletească, cu multă dragoste şi cu lacrimi, încât cu adevărat putem spune că „era un munte înflăcărat de dragoste oglindit într-o mare limpede de lacrimi”.

Din sutele de cuvântări, sfaturi sau intervenţii pe care le‑a avut în cadrul unor stări de vorbă cu fraţii, au rămas totuşi câteva înregistrate pe bandă magnetică. În toate acestea este evocat Numele cel Sfânt al Mântuitorului Iisus Hristos, ca sens al tuturor predicilor sale şi ca orientare şi întemeiere a vieţii de credinţă. Se poate vedea din acest fapt că fratele Popa Petru aşa l-a înţeles pe Părintele Iosif Trifa, care, la rândul său, aşa l-a înţeles pe Sfântul Apostol Pavel care ne-a spus: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit” (I Cor 2, 2).

În zecii de ani de slujire şi de vestire a Cuvântului Evangheliei, fratele Popa Petru a vorbit la multe nunţi frăţeşti. A vorbit la adunări prilejuite de botezuri, de zile onomastice, de zile de naştere, de înmormântări sau comemorări. A vorbit în adunările care se făceau sâmbăta seara (până noaptea târziu) ori duminica după-masa, ori în sărbătorile de peste săptămână. A vorbit în adunările Oastei Domnului care se ţineau prin casele fraţilor sau prin bisericile în care preoţii înţelegeau şi primeau Oastea Domnului şi mesajul ei evanghelic de mântuire. A vorbit nu numai în adunările din Săucani şi din satele învecinate, ci din toată ţara: din Bihor până în Suceava, din Timişoara şi Caransebeş până în Galaţi, din Maramureş şi Sălaj până la Cluj şi Sibiu. Mulţi dintre cei de astăzi îşi mai aduc aminte de vorbirile sale înflăcărate şi pline de putere de la mormântul Părintelui Iosif şi îi mai aud în suflet vibrările glasului său pătrunzător şi sigur, claritatea sinceră a mesajului din vocea sa.

Despre puterea lui Dumnezeu care lucra în fratele Petru mai vorbesc şi astăzi oameni, mărturisind că s-au întors la Dumnezeu prin vorbirile sale, datorită cuvintelor auzite de la el; şi sunt şi dintre cei care, în urma rugăciunilor lui, au fost eliberaţi de sub stăpânirea celui rău care-i subjuga şi-i chinuia.

Fiindcă s-a predat cu toată inima Domnului în Lucrarea Oastei Sale, sufletul său a avut parte, în această familie duhovnicească, nu numai de dureri şi suferinţe, ci şi de multe bucurii, printre fraţi. O umbrire a acestor bucurii i-a fost însă pierderea soţiei sale Catiţa, care a trecut la cele veşnice în 25 iulie 1971. După moartea soţiei, şi-a dedicat toată viaţa numai slujirii Domnului Iisus şi mărturisirii Evangheliei Sale.

Dintre cei cu care a lucrat mult în câmpul Evangheliei, pe lângă colaborarea sa strânsă cu fratele Traian Dorz, amintim fraţii: Pavel Maliţa, Moise Velescu, Ghiţă Savu şi Pascu din Vălanii de Pomezău, Grigore din Ceişoara, Nicolae Codoban din Gepiu, Ioanea Margea din Săucani, Vasile Pavel din Beiuş, Pavel Pag din Ştei, Petru Lascău din Zăvoi, Mircea Andronic din Bacău şi mulţi alţii…

În 29 iunie 1985, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, fratele Popa Petru şi-a dorit o adunare la el acasă, în Săucani. Era ziua numelui său. A fost atunci o sărbătoare deosebită, la care a luat parte şi fratele Traian Dorz. Toată curtea casei lui era plină de fraţii şi surorile venite la această adunare.

Parcă presimţindu-şi plecarea din lumea aceasta nu peste multă vreme, în cuvântul său de-atunci, fratele Petru a vorbit despre ultimele înştiinţări pe care, în a Doua sa Epistolă, Sfântul Apostol Petru le-a dat ucenicilor săi, căutând, prin aceasta, să-i ţină treji în propovăduirea nealterată a Cuvântului Sfânt. Tot atunci Sfântul Apostol le-a spus şi despre plecare sa dintr-o dată din această viaţă, după cum i-a arătat lui Domnul Iisus când i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi” (In 21, 18).

Şi într-adevăr, plecarea fratelui Petru a fost grabnică şi bruscă, la nici patru luni după această adunare parcă de rămas-bun. În dimineaţa zilei de marţi, 22 octombrie 1985, lucra la casa unui consătean al său (Miroanea Chiti). Şi, cum schela pe care tocmai urcase era umedă de bruma căzută peste noapte, a alunecat pe o scândură care nu avea susţinere şi a căzut în gol, lovindu-se de cimentul de jos. A murit după câteva ore, la spitalul din Beiuş.

Înmormântarea a avut loc în 25 octombrie, după trei seri de priveghere, în care fraţi şi surori din multe părţi ale ţării l‑au plâns şi l-au însoţit cu rugăciuni, cu cântări şi cu mărturisiri despre faptele şi viaţa lui trăită în ascultarea Domnului, ca un adevărat copil şi slujitor al Său. La plecarea din curtea casei, sicriul a fost luat de către fraţi… a fost purtat pe braţele celor pe care şi el i-a purtat necontenit, mereu cu lacrimi, pe braţele sale de rugăciune.

 

Întreaga sa existenţă şi-a clădit-o pe credinţă şi iubire: credinţă în Dumnezeu şi faţă de El şi dragoste pentru Lucrarea Oastei Sale, faţă de neamul şi ţara în care l-au născut, iubire şi grijă faţă de mântuirea semenilor printre care a trăit. Şi coordonatele acestea pe care şi-a trăit el viaţa l‑au făcut viu pe veşnicie. Dăruit de Dumnezeu cu o înţelepciune înnăscută şi cu o inimă profund simţitoare şi smerită, el a reuşit să atingă un nivel superior al înţelegerii rostului vieţii pe pământ şi al selectării valorilor din perspectiva veşniciei, nu numai a istoriei; din perspectiva eternităţii lui Dumnezeu, nu doar din cea atât de trecătoare a umanităţii. Iar această percepţie şi-a dobândit-o nu studiind-o în vreo şcoală, ci prin autoinstruire şi autoeducare permanentă şi tenace şi, mai ales, prin jertfire de sine, fiind conştient că lucrarea de mântuire nu se poate realiza prin ignoranţă şi nepăsare.

A fost omul în care ura, bârfa, pizma şi răutatea nu-şi găseau locul.

Pentru scrierile fratelui Traian Dorz, viaţa fratelui Petru a fost o sursă de inspiraţie, ca personajul care i-a pozat unui pictor pentru realizarea unei mari lucrări de artă. Tabloul pe care-l descrie el într-una dintre poeziile sale din volumul Cântările Roadelor este parcă o pânză luminoasă pe care străluceşte imaginea vieţii fratelui Popa Petru din Săucani:

„Cine sunt cei ce-nfruntă vremea atât de aspră şi de grea,
arând şi semănând întruna, batjocoriţi de cei din jur?
…Pe feţe, stropii de sudoare
cu stropi de lacrimi se-mpreună,
nici vântul iernii nu le uscă,
nici ploaia verii nu le spală,
doar soarele ce dogoreşte le schimbă-n ceva lucitor,
de nu ştii dacă-s stropi de sânge
sau stropi de aur de Ofir…

 
La ce privesc aşa ’nainte spre Răsărit, cu bucurie?
Spre unde-aleargă-aşa de grabnic,
chiar dacă duc povară grea?
De ce aşa de tare-apasă pe plugul prea cu greu mergând?
De ce trec aruncând sămânţa
de-atâtea ori pe-acelaşi loc?
De ce pe boabe de seminţe cad boabe de pe fruntea lor?
Când seara este-atât de-aproape
de ce ei nu privesc ’napoi?
– Sunt cei ce seamănă cu lacrimi
pentru culesul cu cântări!

 
Cine sunt cei ce-n braţe pline culeg lumină şi comori?
A cui sunt cântecele-acestor frumoase roade
dulci şi mari?
Căci până peste tot hotarul întins răsună voioşia
atâtor vii, livezi şi lanuri
cu largi arome de belşug!

 
– Sunt fraţii mei de ger şi jertfă,
de crez şi cer,
de plug şi plâns
cu care-am semănat alături
şi-aş vrea alături să culeg!…
– Stăpâne-al Roadelor Eterne,
doresc să-Ţi cer să-mi dai la urmă
cântarea celui ce culege un rod prin muncă câştigat
de-acolo chiar de unde nimeni n-a mai crezut,
decât el singur,
nu numai pentru că acolo a plâns şi-a suferit ca nimeni,
ci pentru c-a crezut atuncea
când nimeni alţii nu credeau!”
Da, el a fost unul dintre aceia care au semănat cu nădejde pe brazdele credinţei iubirea, îngrăşând-o cu jertfă şi îngrijind-o cu răbdare. A cântat atât de mult, veselindu-i şi mân­gâindu-i pe toţi în jurul lui, fiindcă el a simţit că Dumnezeu locuieşte în cântări şi că sufletele oamenilor n-au nevoie de nimic mai mult decât de El.

Uneori simţea în adâncul lui un gol ca golul care rămâne numai acolo de unde se smulg prea multe flori sau prea multă iubire, prea multe lacrimi sau prea mult cântec. Rădăcinile iubirii lui au fost adâncite în cântare, deşi viaţa lui n-a fost totdeauna plină de armonia cu care a căutat el s-o umple pe a altora.

Pe crucea de la capul lui n-a fost scris nimic trist, căci nimic trist n-a fost nici pe faţa lui, chiar dacă era pe inimă.

Moale şi uşoară să fie ţărâna aşezată peste el, căci moale şi uşoară a fost şi umblarea lui peste ea, de parcă nici nu l-a simţit când a călcat-o. În ea, să nu simtă nici regret pentru trecut şi nici grijă sau teamă de viitor, ci o adâncă linişte şi odihnă, ca în braţele cântării adânci.

Numai pe pământ ţi-a fost greu, copilul şi tatăl cântărilor; sub el îţi va fi uşor. Cântecul şi iubirea te vor însoţi în veşnicie, fericindu-te, căci acestea două sunt raiul!

 

Fratele Popa Petru n-a murit, atâta timp cât mărturisirile sale din Cuvântul Domnului încă mai sunt vii în mintea şi-n sufletul unor fraţi şi surori ce l-au ascultat şi atâta timp cât inimile lor mai vibrează şi astăzi de dragoste pentru Hristos.

Fratele Petru n-a murit, ci s-a dus să se adauge la rândul marilor înaintaşi ai Oastei Domnului, care, după ce şi-au împlinit datoria lor faţă de Evanghelie în lumea aceasta, au putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în Ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Tim 4, 7-8).

Cea mai valoroasă moştenire lăsată de fratele Popa Petru o constituie însă modelul său de viaţă pe care l-a lăsat în urma sa, model pe care, prin aceste rânduri, semnatarul lor doreşte să-l întregească şi să-l reînvie în amintirea celor care l-au cunoscut, respectat şi urmat, dar şi să-l prezinte ca pe un far luminos şi o pildă vie în faţa conştiinţei tuturor celor ce nu l-au cunoscut, dar care vor să facă parte din dulcea ostăşie a Domnului pentru care a luptat, a suferit şi pe altarul căreia s-a jertfit acest rob al lui Hristos care va străluci pe veşnicie ca o pia­tră scumpă în cununa Domnului său.

„Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1
Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns