Meditaţii

Despre răbdare

Încearcă cât poţi, că Dumnezeu te ajută să dobândeşti răbdare întru îndurarea lipsurilor şi necazurilor. Cere, bate, caută zi şi noapte, şi vei dobândi de la Mântuitorul Hristos ajutorul şi întărirea răbdării, de vei dori aceasta din toată inima şi din tot sufletul tău.

Trebuie să ajungem încercaţi şi întru îndelunga-răbdare, ca să îndurăm fără cârtire toate câte ni se întâmplă. Răbdare vom avea atunci când primim toate cele ce ni se întâmplă, atât cele veselitoare, cât şi cele mâhnicioase, fără deosebire, ca din mâna lui Dumnezeu.

Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19). îndură, robule al Domnului, şi vei dobândi sufletul tău, căruia i-ai pricinuit pierzare cu păcatele.

Întru răbdare este soborul tuturor virtuţilor prin care se mântuiesc sufletele noastre, cum zice Sfântul Efrem: „Cel ce dobândeşte răbdarea ajunge la toată virtutea; că acela în întristări se bucură, în necazuri este tare, în primejdii bucuros, gata de ascultare, plin de dragoste, dă laudă în supărări, este smerit în mustrări şi neclintit în nenorociri.

Cel ce a dobândit răbdarea a dobândit nădejdea, iar unul ca acesta e împodobit cu toate bunătăţile.

Cât despre celelalte virtuţi, precum credinţa, nădejdea şi dragostea, citeşte tu însuţi în sfintele cărţi şi ascultă poveţele prin care te vei înţelepţi şi bunătăţile cele veşnice vei moşteni, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Fie ca toţi să dobândim aceste lucruri cu ajutorul Lui şi cu Dumnezeiescul har. Amin.

din „PATERICUL SAROVULUI”