Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cum a pornit această Lucrarea Oastei Domnului

Cum a pornit această Lucrarea Oastei Domnului

Cum a pornit această Lucrarea Oastei Domnului

O parte din vorbirea fratelui Leon Andronic de la nunta de la Milcov – 2 noiembrie 1980

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Scumpi miri, scumpi naşi şi iubiţi fraţi, slăvit să fie Domnul şi pentru această biruinţă a zilei de astăzi!

În curând se împlinesc douăzeci şi patru de ore de când Duhul lui Dumnezeu pluteşte deasupra cortului nostru, asupra sufletelor noastre. Şi de aseară, cu întrerupere de câteva ore, timp în care am dat şi lutului nostru odihna necesară, Domnul ne-a purtat în carul Lui de biruinţă din loc în loc: aici, pe drum, la biserică şi înapoi, iarăşi aici.

Slavă şi mărire fie adusă lui Dumnezeu, Care a lucrat în chip aşa de minunat, deşi – aşa cum a spus şi părintele aseară – frigul de aseară a fost o binecuvântare pentru noi, că nici unul n-am putut adormi, n-am putut să ne moleşim; frigul ne-a ţinut treji, să înghiţim toată hrana duhovnicească ce a curs din belşug, până s-a terminat adunarea, cu ajutorul Domnului.

Acum mă întreb: de aseară şi până acum, cam câte grăuncioare am strâns fiecare în guşuliţa noastră? Cu ce ne ducem noi acasă de-aici? Am strâns ceva la adunare, la biserică, la predici şi la toată vestirea Cuvântului care s-a făcut? Fiecare să-şi dea răspuns în faţa cugetului său, a conştiinţei sale şi în faţa lui Dumnezeu, Care ne cunoaşte inimile.

Dragii mei fraţi, pentru că timpul este foarte limitat şi, de vorbit, s-a vorbit de-aseară şi până acum, numai să fim în stare să „rumegăm” ceea ce am primit, eu voi căuta să fiu foarte scurt în cuvântul meu, pentru că – aşa cum a anunţat şi părintele – peste puţin timp trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru această biruinţă a zilei de astăzi şi pentru nunta scumpă a tinerilor noştri, care s-a oficiat astăzi la biserică, şi apoi vom pleca fiecare la ale noastre.

Mă opresc doar la câteva cuvinte şi caut să vi le spun foarte pe scurt.

Lucrarea aceasta a Oastei Domnului pentru ce a venit în ţara noastră? (…)

După Primul Război Mondial, când lumea era stricată până în măduva oaselor, cum s-au întors de pe front (care s-au întors, că majoritatea au pierit pe‑acolo şi au plecat în veşnicie ştie Dumnezeu cum…), dintre organele noastre bisericeşti, întâiul stătător al Mitropoliei Ardealului, Înalt Preasfinţitul Nicolae Bălan, s-a gândit la un suflet pe care să-l pună la coarnele plugului Evangheliei, pentru ca în Biserica noastră să înflorească, să crească şi să sporească lucrarea duhovnicească ce se moleşise atunci cu totul. Şi a pus ochii pe un fost student al lui, anume pe Părintele Iosif, care fusese cel mai sârguincios şi mai harnic student al său în timpul şcolii. Părintele era atunci preot în Munţii Apuseni, la Avram Iancu. Domnul îl trecuse şi pe dânsul prin nişte încercări grele, că şi-a pierdut soţia, şi-a pierdut trei copii şi a rămas cu un singur copil (care a trăit şi el până mai anii trecuţi).

La chemarea Înalt Preasfinţitului, Părintele s-a dus la Sibiu şi acolo a pus mâna pe plugul Evangheliei. Şi într-adevăr, acest plug a fost adâncit, aşa cum vedeţi astăzi că sunt aceste pluguri care fac o brazdă de douăzeci, treizeci, până la patruzeci de centimetri adâncime, încât scot pământul reavăn şi se obţin astfel recolte bogate. Aşa a făcut şi Părintele Iosif. A împroprietărit ţara întreagă, în lung şi în lat, cu Biblii, răspândind foile «Lumina Satelor» şi «Oastea Domnului», precum şi cărţile scrise de dânsul, în număr de vreo douăzeci şi cinci.

Fraţilor dragi, acest plug al Evangheliei a lucrat în ciuda vrăjmaşilor, în ciuda celor care erau împotrivă, în ciuda celor care nu priveau bine Lucrarea aceasta; dar Dumnezeu a făcut-o să propăşească. Şi voi, care sunteţi adunaţi astăzi aici şi în toată ţara unde mai sunt asemenea adunări, sunteţi rodul acestor osteneli ale Părintelui Iosif, întâiul nostru stătător.

Cum a pornit această Lucrare, foarte modestă la început?

Odată, la o oră foarte târzie din noapte, Părintele stătea la masa de scris şi se gândea ce să publice, ce să scrie de Anul Nou. Şi chiar atunci nişte beţivi treceau pe la geamul lui. Şi geamul fiind deschis (că el suferea cu plămânii şi avea nevoie de aer), Părintele a auzit nişte cuvinte spuse de beţivanii aceia care vorbeau între ei: „Măi!… Mergem, bem şi luăm la noi nişte sticle cu băutură, să ne îmbătăm, să nu ştim când trecem din anul vechi în anul nou”. Adică mahmuri, să fie plini de beţie… Şi părintele s-a îngrozit… când a auzit această hotărâre şi şi-a zis în sinea lui: „Doamne, ce sinistră hotărâre!… Ce hotărâre diabolică…. Să nu ştii, să nu cugeţi, să fii pierdut cu mintea, să fii turmentat, ca să nu ştii când treci din anul vechi în anul cel nou! Doamne… ce să fac?”.

Şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste dânsul şi i-a spus: „Şi tu, Părinte Iosif, fă o hotărâre şi zi: Dacă aceşti beţivani au luat o hotărâre diabolică, noi să luăm o hotărâre duhovnicească!

Şi s-a rugat Părintele: „Doamne, ajută-ne să ne luptăm împotriva a trei păcate”. Şi a declarat acest război beţiei, sudalmei şi fumatului. Despre aceste trei puncte a scris; şi a publicat o hotărâre în «Lumina Satelor», pe care s-o iscălească cine va fi hotărât să ţină acest legământ: de a nu mai pune, în viaţa lui, ţigara în gură, de a nu mai bea şi de a nu mai înjura. Iar cei care vor lua această hotărâre să-i trimită nişte scrisori de adeziune în care să spună: „Şi eu m-am hotărât să lupt împotriva acestor păcate”.

Fraţilor dragi, după această modestă hotărâre pe care a publicat-o, a aşteptat Părintele Iosif un an de zile. Dar, din cele paisprezece mii de abonamente pe care le avea la foaie, foarte puţine scrisori au venit, în care să se spună: „Şi eu, Părinte, sunt de părere să mă hotărăsc să lupt împotriva acestor păcate”. Iar la un an de zile, a făcut o convocare şi a zis: „Fraţilor care v-aţi hotărât, veniţi la Sibiu, să stăm de vorbă”. S-au prezentat doar zece suflete din ţara întreagă, care au stat de vorbă mai apropiat: „Ce facem, Părinte?… Uite, noi suntem hotărâţi…”. Dar diavolul îi şoptea de la spate şi zicea: „Părinte Iosif, te faci de râs! De-un an de zile, zece suflete… Cine va şti?… Lasă-te păgubaş de-aceasta”. Aşa-i spunea satana în spate. Dar el a pus hotărârea în numele Domnului şi a spus: „Doamne, ajută-mă!”. Şi din nou a publicat la foaie aceeaşi hotărâre.

Şi din al doilea an s-au găsit alţii care să se hotărască. Dar de-acuma nu numai contra acestor trei păcate, ci împotriva tuturor păcatelor au declarat război aceste suflete.

Şi, fraţilor dragi, încetul cu încetul, au început să apară tot mai multe adeziuni, adică hotărâri ale celor care doreau să lupte împotriva păcatelor.

Apoi au apărut congresele Oastei Domnului, în fiecare an, la Rusalii. Rusaliile este sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, când s-a pus temelia Bisericii, când s-au hotărât cele trei mii de suflete pentru Hristos. Şi Părintele Iosif, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, a pus praznicul Oastei la Rusalii.

Pe atunci eram în Bucovina cu serviciul. Şi ne duceam la Sibiu… veneau fraţii cu maşinile, cu camioanele, cu trenurile, cu bicicletele, cu carele cu boi, unii călare, cu măgarii… din toate părţile curgea lumea. Când ajungea trenul la Sibiu, era încărcat cu fraţi care cântau. Veneau din Maramureş, din Ardeal, din Banat, din Basarabia (cum era atunci), din Bucovina, de prin Cadrilater şi din toate părţile. Şi, când ne întâlneam acolo cu toţi fraţii, era un „tren cântător”.

La adunare, bucurie mare!… Poezii, cântări… Fiecare frate doar două, trei minute, mai mult nu putea să vorbească, fiindcă erau delegaţi din toată ţara, care aduceau salutul fraţilor. Ce îmbrăţişări, ce dragoste, ce cântări, ce rugăciuni!… Ce puternică era Lucrarea aceasta!

Ei, acesta a fost aluatul binecuvântat de Dumnezeu care, pus în făina ţării noastre, a Bisericii, a rodit ce vedeţi astăzi cu ochii. Căci ceea ce vedem noi astăzi nu este lucrarea Părintelui Iosif, ci e lucrarea Duhului Sfânt! Aşa cum v-am spus şi aseară, în 12 septembrie ’37, cu şase luni înainte de plecarea sa la Domnul, Părintele Iosif a spus că lucrarea nu este a lui, a unui om. Ci că el este doar piticul acela care pare că învârteşte roata morii, dar, de fapt, nu el o învârtea, ci apa [care se revărsa] (…).

265. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT
Strângeţi fărâmiturile, vol. 6 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!