Meditaţii

DESPRE RÃBDARE

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a spus că doar prin răbdare ne vom mântui, zicând: „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Lc 21, 19). De mare trebuinţă este răbdarea în viaţa noastră de zi cu zi.

Răbdarea este una dintre virtuţile de căpetenie din viaţa creştinului. Cel care o practică va avea câştig atât în această viaţă trecătoare, dobândind pace, linişte sufletească şi stabilitate duhovnicească, dar mai ales, în viaţa de veci, mântuirea sufletului.

Dintotdeauna virtutea răbdării a fost pusă la loc de mare cinste. Iată-l pe Solomon, cel preaînţelept, care socoteşte că „Bărbatul îndelung-răbdător este mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte mânia este mai preţuit decât cuceritorul unei cetăţi.” (Pilde, 16, 32) Vedeţi cinstea omului îndelung-răbdător? El este socotit mai valoros şi mai de trebuinţă, în viaţa societăţii, decât cel care cucereşte cetăţi.

Cu toate acestea, astăzi, se simte o mare lipsă a acestei virtuţi în viaţa creştinilor. În zilele noastre, parcă mai mult ca oricând, omenirea duce lipsă de răbdare. Cuvintele „Nu te mai suport!” le auzim tot mai des în viaţa de familie şi în societatea noastră postmodernă. Cei mai mulţi punem vina pe stres pentru acest neajuns, dar, dacă suntem atenţi, vom vedea că stresul tot noi singuri ni-l provocăm prin patimile şi păcatele noastre. Dăm vina pe grijile zilnice, că ar fi provocatoare de stres, dar oare cel care „nu avea timp nici pâine să mănânce”, cum istoriseşte evanghelistul, acela nu se confrunta în fiecare zi cu griji şi necazuri? Cu siguranţă că da, dar ştia că numai ţinând legătura cu Tatăl cel Ceresc pot fi învinse ispitele.

Un cumplit generator de stres este astăzi televizorul. Pe bună dreptate, spunea un părinte al Bisericii: „Ceea ce n-a putut să facă Scaraoţchi în 2000 de ani, a făcut televizorul în 20 de ani”.

Noi singuri ne punem pe umerii noştri poveri peste poveri, îngreunându-ne tot mai mult, încât nu mai avem timp şi nu mai putem să privim la cer, la Dumnezeu. Diavolul ştie că de acolo ne vine ajutorul, de acolo, puterea de a-l învinge şi de aceea ne oferă mereu noi şi noi posibilităţi de înnoroire tot mai adâncă în mocirla patimilor, ca să ne aibă mereu sub control. Singura portiţă de salvare este întoarcerea la Hristos.

Viaţa noastră în această lume este o asceză continuă şi fiecare dintre noi se nevoieşte într-un chip diferit. Când vine încercarea şi ne este greu, să ne gândim câte a trebuit să pătimească Hristos, cât au avut de suferit Sfinţii Apostoli, sau sfinţii mucenici, căci toţi cei care vor să trăiască după voia lui Dumnezeu vor avea de răbdat încercări şi suferinţe. Iar leacul cel mai folositor este răbdarea. Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Răbdarea este leacul cel mai puternic care ne ajută să trecem prin încercările grele şi îndelungate”. Îndelungă-răbdarea clarifică multe şi rezolvă lucrurile dumnezeieşte. De acolo de unde nu aştepţi soluţie, dă Dumnezeu cea mai bună soluţie.

În Pateric ni se istoriseşte despre Sfânta Sara, care se nevoia în viaţa monahală şi care era greu încercată de ispite de la trup şi de la diavolul. Dar, mărturisea ea, niciodată nu s-a rugat să-i ridice Dumnezeu războiul, ci singura ei rugăciune era: „Doamne, dă-mi răbdare!” Ce fericită rezolvare a tuturor problemelor şi încercărilor din viaţa noastră ar fi dacă fiecare am face la fel! Cele mai multe dezbinări în familie, divorţuri, neînţelegeri între părinţi şi copii vin tocmai din lipsa de răbdare. Buna înţelegere şi dragostea nu pot dăinui fără răbdare, căci „Dragostea pe toate le rabdă” (I Cor 13, 7).

Omul care trece prin încercări şi rabdă fără cârtire este bineplăcut lui Dumnezeu şi dobândeşte mântuire, căci Domnul Însuşi zice: „Cel ce va răbda până la sfârşit acela se va mântui” (Mt 10, 22).

Harul Duhului Sfânt îl dobândim numai după o îndelungă perseverenţă în rugăciune, cu răbdare şi smerenie, căci numai astfel ne vom asemăna Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care, „Ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa” (I Petru 2,23).

Ierom. Atanasie PALEU

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
nul XXV, nr. 48 (972) 24-30 NOIEMBRIE 2014

Lasă un răspuns