Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

Pilda Evangheliei ne  spune  că  fiul  a  cerut, iar tatăl său i-a dat „partea lui de avere”. Dar  răul  şi  pierzarea  fiului  încă nu  stăteau aici. El putea să apuce pe un drum bun, după ce şi-a luat partea sa de avere. Putea să-şi întocmească o gospodărie, să-şi facă o căsnicie şi să trăiască fericit. Dar el n-a făcut aşa. El a ales calea cea rea.

„Şi s-a dus feciorul cel tânăr într-o țară departe şi acolo a risipit toată averea sa, viețuind întru dezmierdări (destrăbălări).”

O, ce  înțeles adânc este şi pentru noi  în această  istorie!  Fiul  din  pilda Evangheliei  aplecat  în  lume  cu  „partea  lui  de  avere”.  Întocmai aşa  suntem  şi noi. Tatăl  ceresc ne-a trimis  în  lume, dându-ne  „partea noastră de avere”, dându-ne o zestre sufletească cu care să putem trăi în această „țară străină”, până ne vom întoarce iarăşi la El. Ştii tu, dragă cititorule,  care  este  „partea  noastră  de  avere” pe care o avem de  la Tatăl ceresc? Este averea noastră cea trupească şi sufletească: este mintea,  priceperea,  cunoştința,  sănătatea  şi alte multe daruri, – aici pomenind şi darurile mântuirii sufleteşti.

Ah, ce „avere” scumpă avem noi de la Tatăl ceresc! Pentru „averea” aceasta noi ar trebui  să  stăm neîncetat  în  genunchi  cu  rugăciuni  de mulțumire  lui Dumnezeu. Dar, vai, noi nu ştim prețui această avere! Suntem, şi cu lucrul acesta, în chipul fiului celui pierdut. Ca  şi  el,  risipim  şi noi  şi prădăm  „partea de avere” ce ni s-a dat de la Tatăl ceresc.  O prăpădim în fel de fel de păcate şi lucruri slabe. E plină  lumea de cei ce-şi risipesc averea ce o au de la Tatăl ceresc.

În multe  chipuri  şi  feluri  îşi  risipesc omenii averea ce o au de la Tatăl ceresc.

Iată-l pe bețiv cum  îşi pradă averea  trupească şi sufletească.  Iată-l pe  învățatul necredincios. Are  o  avere  întreagă de minte  şi înțelepciune.  Ce  lucruri  frumoase  ar  putea face cu această avere! Cum i-ar putea deştepta pe oameni… cum le-ar putea citi din Biblie…cum    i-ar putea  învăța şi  lumina… Dar, vai, el foloseşte „averea” ce o are pentru a-i înşela pe cei nepricepuți. Ba unii folosesc mintea şi învățătura  chiar  pentru  a  tăgădui  pe  bunul Dumnezeu, Care le-a dat aceste daruri.

Iată-l pe înşelător, pe zavistuitor şi pe toți ceilalți  păcătoşi  care  îşi  pradă  averea  trupească  şi  sufletească. O,  cum  îşi  pradă  oamenii „averea” ce o au de  la Tatăl ceresc! Ce dar mare sunt mâinile, dar păcătosul le foloseşte să fure, să bată, ba chiar şi să omoare. Ce  dar mare  sunt  picioarele,  dar  păcătosul aleargă cu ele  la birt şi  în căile pierzării. Ce dar mare sunt gura şi graiul, dar omul le foloseşte  să  mintă,  să  blesteme,  să  batjocorească,  ba  chiar  şi  să  înjure  pe  Făcătorul său, pe Cel ce i-a dat aceste daruri.

La  Taina  Sfântului  Botez,  când  primim legătura  cu Dumnezeu, ni  se pecetluiesc  cu Darul Sfântului Duh ochii, mâinile, picioarele,  fruntea,  pieptul,  capul,  în  semn  că  ele sunt o avere a Tatălui ceresc şi trebuie să  le punem  în slujba Lui. Ni se dă şi haină nouă şi curată, în semn că avem o zestre sufletească deplină. Taina Sfântului Botez ne dă partea noastră de avere; ne dă o zestre cerească şi  sufletească  completă.  Dar  cei  mai  mulți oameni parcă nimic nu fac altceva decât rup, murdăresc şi zdrențuiesc haina botezului; risipesc „zestrea” ce li s-a dat. La cei mai mulți oameni  ce  a mai  rămas  din  această  zestre? (Matricola botezaților!)

Ah, ce  risipă grozavă de avere  trupească şi sufletească este azi în lume! Ori încotro te uiți,  vezi  această  pradă.  E  plină  lumea  deoameni  care  şi-au  pierdut  cea mai  scumpă avere. În multe  chipuri  şi  feluri  îşi poate prăda omul „partea de avere” ce o are de la Tatăl ceresc.  Pilda  Evangheliei  ni-l  arată  pe  fiul  cel pierdut prădându-şi averea  în chefuri şi desfătări.

Prin  aceasta, Evanghelia  pune  în  fața noastră  bețiile,  chefurile,  desfătările  şi  des-trăbălările ca pe cea mai grăitoare pildă despre prădarea averii trupeşti şi sufleteşti. Nici-un  alt  păcat nu  arată  aşa  de  bine  prădarea acestei averi ca bețiile, chefurile şi desfătările.

La  alte  păcate  (zgârcenia,  trufia,  înşelăciunea etc.), omul îşi cruță măcar averea cea trupească,  sănătatea, dar  la beție  şi destrăbălare, omul  îşi pradă, văzând cu ochii, atât averea cea trupească, cât şi pe cea sufletească. Alte păcate sunt singure şi rămân singure, dar bețiile şi desfătările atrag după ele un şirag  întreg de alte păcate  (desfrânări, bătăi, certuri, înjurături, omoruri etc.).

Fiul  cel  pierdut  şi-a  mâncat  averea  cu prietenii  şi  prietenele.  Ajutători  la  pradă  a aflat  destui.  Aşa  e  şi  azi:  oriunde  se  pradă averi  lumeşti  şi  sufleteşti, mâncători  se  află destui. Păcatele  şi  oamenii  cei  răi  se  strâng acolo ca şi corbii şi câinii la mortăciune.

Cele mai multe averi trupeşti şi sufleteşti se pradă  şi  azi  prin  beții,  chefuri  şi  destrăbălări. Ăsta-i parcă păcatul vremilor noastre. Diavolul a slobozit  în  lume parola: „Mâncați, beți şi chefuiți!… Trăiți-vă viața!…”

Beția şi desfătările sunt o sfidare, o batjocorire  a  Darurilor  ce  le  are  omul  de  la Dumnezeu.  În urletele de pe  la birturi, bețivul  parcă  astfel  grăieşte:  „Uită-Te, Doamne, din cer şi vezi cum  îmi bat eu  joc de averea trupească şi sufletească ce mi-ai dat-o… Uită-Te,  Doamne,  şi  vezi  cum  batjocoresc  eu dragostea Ta şi bunătatea Ta… Uită-Te cum calc în picioare şi în noroi darurile ce mi le-ai dat: mintea, sănătatea, curăția sufletească şi celelalte…”

Fratele meu!  Tatăl  ceresc  ne-a  trimis  în lume dându-ne „partea noastră de avere” sufletească  şi  trupească. Tot  ce  avem noi  estea verea Tatălui ceresc. Noi suntem răspunzători  pentru  păstrarea  şi  buna  chivernisire  a acestei averi. În Ziua cea mare a Judecății va trebui să dăm seama de ea până  la  „cel din urmă ban”.

Fiul  cel  pierdut  a  început  cu  risipa  şi prada averii după ce a rupt legătura cu tatăl său. Să ştii,  fratele meu, că aşa se  întâmplă şi  cu noi. Risipa  şi prada averii noastre  sufleteşti şi trupeşti începe îndată ce rupem legătura cu Tatăl ceresc şi apucăm cu păcatele şi desfătările.

Fratele meu! Eu te întreb: cum stai tu cu „partea de avere” ce o ai de  la Tatăl ceresc? Nu  cumva  eşti  şi  tu alături de  fiul  cel pierdut?  Nu  cumva  prădezi  şi  risipeşti  şi  tu această „avere”?

Părintele Iosif Trifa, din volumul “Fiul cel pierdut”

 

error

Author: admin

Comentarii

  1. Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac.amin

  2. Am fost si eu o fiica risipitoare…M-am pocait si Domnul m-a iertat, stiu bine. Nu voi inceta sa caut raspunsul Domnului in orice intrebare sau decizie pe care o voi lua pana la sfarsit. Restul vietii mele doresc sa fie de o mie de ori mai curata decat ar fi fost daca nu as fi trecut prin aceasta urata Vale si nu as fi desoperit jertfa lui Isus Hristos. Slavit fii, Dumnezezule-Tata al meu si a tuturor copiilor Tai pe care atat de mult Tu ii iubest. Amin!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!