DESPRE SFÂNTA LITURGHIE ( III )

Ce este Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite?

Aceasta Liturghie are o rânduială aparte, deosebită de a celorlalte două. Ea e formată din două slujbe deosebite: Vecernia şi Liturghia, contopite laolaltă. Partea ei de la început nu este altceva decât prima jumatate a Vecerniei până la Vohod, sau ieşire; iar a doua parte este alcătuită din rânduiala Liturghiei obişnuite, începând de la Apostol şi având Heruvic şi Rugăciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i în întregime partea dintre Heruvic (ieşirea cu Sfintele Daruri) şi ectenia de după Axion. îi lipseşte deci tocmai partea care alcătuieşte miezul Liturghiei, şi anume Jertfa, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor. De aceea, această Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplină, desăvârşită, ca celelalte; după cum o arată şi numele, ea este mai degrabă o slujbă solemnă a împărtăşirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfinţite mai dinainte, în timpul uneia din cele două Liturghii depline sau propriu-zise.

Care este obârşia acestei Liturghii?

Slujba Sfintei Liturghii a fost privită totdeauna ca un prilej de bucurie şi de luminare sufletească, întruât, prin împărtăşirea cu Sfintele Daruri care se sfinţesc într-însă, îl avem între noi pe Hristos, Mirele nostru Ceresc, Care petrece întru noi şi noi întru El (Ioan 6, 56). Aceasta bucurie nu se potrivea însă cu zilele Postului Mare, zile de întristare şi de pocăinţă, când Mirele este luat de la noi (comp. Matei 9, 15 şi Luca 5, 34-35).

De aceea, consfinţind o veche tradiţie a Bisericii, soborul Părinţilor adunaţi la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotărât să nu se mai săvârşească Liturghie şi să nu se mai serbeze pomenirea Sfinţilor Mucenici, care era împreunata cu Liturghia în timpul Postului Mare, decât Sîmbăta şi Duminica, zile în care postul era mai puţin aspru (canoanele 49 şi 51).

Erau însă creştini care doreau să se împărtăşească şi în celelalte zile din cursul săptămânii şi mai ales miercurea şi vinerea⁴ . Ca să împace această dorinţă pioasă a credincioşilor cu hotărârile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile sfinţite la Liturghia de sâmbătă şi duminică, pentru a împărtăşi cu ele pe credincioşi în celelalte zile în care nu se putea săvârşi Liturghie. Iar ca să nu se întrerupă ajunarea obişnuită dintre zilele de post, împărtăşirea aceasta avea loc spre seară, îndată după slujba Vecerniei. Rânduiala împărtăşirii, destul de simplă la început, a devenit încetul cu încetul din ce în ce mai sărbătorească, fiind încadrată între slujba Vecerniei de o parte şi rugăciunile şi ceremoniile din rânduială Liturghiei, care erau mai ales în legătură cu Taina Impărtăşirii, de cealaltă. Cele două slujbe, deosebite la început, în cadrul cărora avea loe împărtăşirea credincioşilor în zilele de post, s-au contopit cu timpul într-o singură slujbă, care s-a numit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.

Soborul al cinci-şaselea al Sfinţilor Părinţi (Trulan 692), a hotărât că această Liturghie să se facă în toate zilele postului Păresimilor, afără de sâmbete şi duminici, precum şi de sărbătoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).

În câte părţi mai mari se poate împărţi rânduiala Sfintei Liturghii? în două părţi mari, şi anume:

a) Proscomidia, care se săvârşeşte în taină;

b)    Liturghia propriu-zisă, care se săvârşeşte în auzul credincioşilor. La rândul ei, liturghia propriu-zisă se împarte în două părţi, dintre care cea dintâi poartă numele de Liturghia catehumenilor, iar a doua, Liturghia credincioşilor.

Ce este Proscomodia?

Proscomodia (de la cuvântul grecesc Pro”comivkw # „a aduce, a pune înainte, a oferi, a face dar”) este rânduiala pregătirii darurilor de pâine şi de vin, care alcătuiesc materia jertfei. Această primă parte a Liturghiei se săvârşeşte întreagă în taină, în timpul slujbelor premergătoare Liturghiei (Utrenia sau Ceasurile), înăuntrul altarului, şi anume în latura lui dinspre miazănoapte, pe o masă mică sau în scobitura făcută înadins în perete şi numită proscomidiar, care la unele biserici mai mari are chiar forma unei încăperi aparte, din stânga altarului. Miezul Proscomidiei îl alcătuieşte alegerea şi pregătirea materiei de jertfă din darurile de pâine şi de vin aduse de credincioşi.

Ce formă şi ce numire poartă pâinea adusă de credincioşi pentru Liturghie? Poartă numele de prescuri (de la cuvântul grecesc ppoafopa), adică pâinişoare făcute

din frământătură dospită şi având uneori formă rotundă, dar mai ales formă de cruce, în patru cornuri, amintind Crucea pe care s-a răstignit Mântuitorul şi închipuind cele patru laturi ale lumii^[8]. Partea lor de la mijloc se cheamă pecete, pentru că are întipărită pe ea semnul lui Iisus, adică crucea închisă într-un pătrat cu literele de la început ale numelui Mântuitorului: Is. (Iisus), Hr. (Hristos), Ni Ka (adică Iisus Hristos biruieste), astfel:

 Această pecete e făcută cu un instrument de lemn, pistornic sau pristolnic. Prescurile aduse de credincioşi sunt însoţite de obicei de câte o lumânare, care se aprinde în sfeşnicul de la Prascomidie, şi de pomelnic, adică o foaie de hârtie pe care sunt scrise numele credincioşilor, vii şi morţi, ce se vor pomeni la Liturghie.

106. Ce închipuie prescurile şi vinul aduse de credincioşi pentru Liturghie? Ele închipuie sau înfăţişează mai întâi fiinţa trupeasca şi sufleteasca a credincioşilor, pe care ei o aduc ca jertfa lui Dumnezeu, sub această formă. De ce? Pentru că, spre deosebire de jertfele din Legea Veche, care constau din cărnuri sau din roadele pământului şi din care se hrăneau nu numai oamenii, ci şi animalele, pâinea şi vinul sunt alimente care alcătuiesc numai hrana omului, şi anume hrana lui de căpetenie. Ele nu numai că întreţin viaţa trupească a omului, ci totodată o şi simbolizează în chipul cel mai potrivit^[9].

în al doilea rând, pâinea, făcută din atâtea boabe de grâu strânse laolaltă, şi vinul, ieşit din zdrobirea în acelaşi teasc a atâtor ciorchini de boabe de struguri, simbolizează şi unitatea sau legătura nevăzută care leagă între ei pe toţi fiii Bisericii, făcând din ei un singur trup: Trupul tainic al Domnului^[10].

în felul acesta, pâinea şi vinul aduse de credincioşi alcătuiesc şi semnul văzut prin care se arată că ei iau parte cu adevărat la jertfa care se aduce la Liturghie şi că îşi dau obolul lor la ea.

Toată pâinea sau toate prescurile aduse de credincioşi devin materie a Jertfei sau sunt folosite la Proscomidie?

Nu. Numai anumite părţi scoase de preot din ele: Sfântul Agneţ şi miridele (părticele).