Meditaţii

Despre valoarea timpului

– Cât preţuieşte o clipă, atâta preţuieşte şi tot timpul.

Pentru că un suflet care s-a îndepărtat de Dumnezeu prin păcat, poate să-l câştige din nou într-o singură clipă.

De aceea, spune-ţi: ce bine pot face astăzi şi nu l-am făcut sau nu-l fac?

– Ziua de azi trece şi nu se mai întoarce niciodată.

– Pentru ziua de astăzi am să dau socoteală şi nu mă grijesc de aceasta?

Aşa va fi orice clipă a vieţii mele. Vai mie! Dacă voi întrebuinţa tot timpul pentru a face rele!..

– Sileşte-te ca azi să ai câştig duhovnicesc şi să-ţi asiguri plata mare, făcând multe fapte plăcute lui Dumnezeu. La fiecare faptă pe care o faci, foloseşte toate prilejurile de virtute pe care le poţi, de pildă: la Sfânta Liturghie fă fapte de adorare, de credinţă, de mulţumire, de dragoste, de supunere …

(Text preluat din “Filacteriul sufletului” – Φυλακτήριον της ψυχής – meditații pentru fiecare zi a lunii – autor: Sf. Nicodim Aghioritul)