Oastea Domnului

Diferența înte lumânare și lumină

”Vai, pãrinte, o murit fãrã lumânare!”

Într-o dimineațã, bãtând în poarta pãrintelui Ioan, cu lacrimi in ochi, mãtușa Ileana suspina.
– Vai, pãrinte, o murit omul meu fãrã lumânare și ce-o fi, bietul de el, cã n-o apucat-o înainte de-a muri, și ce-o fi de sufletul lui? Ce pot face pentru el?
Așa se plângea pãrintelui Ioan mãtușa despre cum a fost moartea omului ei și, disperatã, cãuta un rãspuns și oarecum se învinuia cã nu a fost lângã el când s-a stins din viațã.
– Mamã Ileanã, da’ de ce ești așa tulburã? Liniștește-te un pic și spune rar cum a fost omul matale în viațã.
– Apãi, dã’, pãrinte, așa cum îi omul așa-i și viața lui, cu dã toate. Mai mult cu rele decât cu bune, cã pe toate le-am fãcut și cine știe o mai fi ceva Dincolo, mãcar lumânare sã fi apucat bietul de el.
– Dar atât ai înțeles, mãtușã Ileanã, în atâția ani de când vii la bisericã? Dacã moare omul fãrã lumânare este pierdut? Dar oare cine o pus lumânare lângã trupurile acelora care au murit în rãzboaie? Spunea odatã un om, sãracu’, care a fost pe front într-un loc strâmt, cã a venit aviația inamicã și, într-un ceas, au murit câteva mii de oameni. Oare acelora cine le-a pus lumânare?
Lumânarea este doar un simbol, importantã este lumina sufletului, adicã faptele bune și cugetul curat care se dobândesc doar prin lepãdarea rãului, despãtimirea, hotãrârea pentru Domnul și lãsarea tuturor pãcatelor prin spovedanie, dacã se poate, dupã îndreptarul de spovedit, pentru cã orice pãcat nespovedit este un teritoriu al celui rãu. Așa poate ieși omul la luminã. Și dupã ce a fost vindecat de întuneric, cã întuneric este pãcatul, omul simte neîncetat nevoia de luminã, bisericã, adunare, post, rugãciune, gânduri bune, și în felul acesta omul ajunge la luminã. Omul care dorește sã-L iubeascã pe Dumnezeu pune accentul pe luminã, a se lumina la minte și la suflet, iar cel care stã departe de acestea rãmâne, sãracul, și pune accentul numai pe lumânare, care este o pildã pentru noi cã, așa cum arde și se topește ea, și noi sã facem la fel. Dar, sãracul creștin, rãmâne doar cu lumânarea, fãrã altã semnificație.
– Mult adevãr ai zis, pãrinte.
Tanti Ileana își luã ziua bunã de la pãrintele Ioan, îi mulțumi pentru cuvintele pline de duh și de înțelepciune. Ea înțelese cã nu este mai importantã lumânarea pusã în mâna mortului, ci lumina din suflet, care este un proces al întregii vieți de credințã.

Nelu MATEI

Lasă un răspuns