Spre a fi clar în tot ce urma să lucreze, să îndemne şi să cheme, dintru început şi-a stabilit direcţia activităţii sale viitoare, scopul şi cauza pentru care va trăi şi muri biruitor.
Şi această precizare o face la apariţia primei sale cărţi, tipărite la Arad, căreia i-a pus semnificativul titlu «Spre Canaan».
Fără de nici o abatere, fără de nici un ocoliş, de aici de unde suntem, de unde ne-a aşezat Dumnezeul Cel Înţelept şi Atotştiutor – direct înainte, spre Canaanul Ceresc! Prin pustiu, spre Ţara Sfântă, fără de nici un amestec cu nici un popor, cu nici o altă familie străină, nici vreo negustorie cu nimeni – spre Canaan!
Aducem aceste dovezi spre a le folosi celor induşi în eroare de rău-voi-torii Bisericii şi Neamului nostru. Spre a le folosi celor care nu au cunoscut lucrarea Oastei Domnului şi nici pe Părintele Iosif, aşa cum ar fi trebuit să fie cunoscut.
Să le folosească acelora cărora Părintele Iosif le-a fost prezentat în mod eronat şi tendenţios, spre a-i feri de Oaste, de Hristos şi de Cruce. Sfântul Apostol Pavel zice despre aceşti răuvoitori aşa: Sunt între voi unii „care se poartă ca nişte vrăjmaşi ai Crucii lui Hristos“ (Filip. 3, 18).
Majoritatea oamenilor vor să fugă de Cruce. Hristos o proclamă ca unicul mijloc de a-L urma. Apostolii o poartă ca pe o cinste de care sunt învredniciţi. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să o dorim şi să o ducem cu vrednicie. Atunci, noi ce să putem spune despre acei care ne îndeamnă să fugim de ea?
Noi vă înştiinţăm, prin cele arătate de Sfânta Evanghelie, în I Ioan 4, 1-3, că duhul care vrea să ne înfăţişeze un Hristos Iisus fără Cruce este duhul lui Antihrist.
Iar celor care încă mai continuă să-l acuze pe Părintele Iosif, le spunem că în lucrările, în miile de învăţături sfinte date de el acestui popor, nu vor găsi nici o abatere de la dreapta învăţătură, nici măcar cât un fir de păr.
El a pus mâna pe plugul cel Sfânt al Evangheliei, suferind împreună cu ea, şi arând adânc peste buruienile păcatelor şi ţinând sus Cuvântul cel Sfânt, fără de frică şi de ruşine. A fost curajos şi harnic, până în clipa plecării lui din lume.
Nu are nimeni nici o dovadă spre a justifica temerile, false de altfel, că părintele ar fi intenţionat să dea lucrării Oastei Domnului o direcţie extremistă sau contrară dogmelor şi canoanelor Bisericii.
Nu acesta a fost motivul lansării acestor temeri, ci a fost ura vrăjmaşului Satana, alarmat că Oastea Domnului va scoate sufletele oamenilor de sub stăpânirea păcatului. Oamenii neduhovniceşti, care ar fi fost în situaţia Părintelui Iosif, aşa ar fi făcut; ba unii au şi dorit ca el să facă aşa, împingându-l spre aceste extreme. Dar n-au putut să-l răpună. El nu s-a abătut nici spre sectarism şi nici spre literă, ci cu îndrăzneală şi curaj a mers spre Canaan.
Iată cum vorbea, peste zece ani, în casa fratelui Binescu din Bucureşti:
Iubiţii mei! Folosesc acest prilej să spun şi de aici, din capitala ţării, ceea ce am spus şi am scris de atâtea ori!
Oastea Domnului este legată cu toate firele ei de Sfânta Biserică. Ea s-a înfiripat în cadrele Bisericii şi lucrează în cadrele Bisericii. Noi luptăm pentru ceea ce se cheamă Biserica cea Vie şi Luptătoare. Să facem din fiecare membru al Bisericii un membru viu şi luptător. Eu stau în faţa Lui Dumnezeu cu conştiinţa curată că am făcut Bisericii mele cel mai mare bine ce i-l puteam face.
Sunt şi eu un umil slujitor al Bisericii, în care Domnul m-a învrednicit să-L slujesc. Ce slujbă grea şi plină de grozavă răspundere este aceasta! Şi eu mă bucur că sporeşte ceata fraţilor care ne jertfim în slujba aceasta. Eu mă bucur că se fac şi aici „tabere“. Căci ceata slujitorilor Domnului şi ai Bisericii Lui nu este ceata leneşilor, ci este ceata lucrătorilor. Nu este ceata trântorilor, ci e ceata albinelor. Nu este ceata „funcţionarilor“, ci e ceata misionarilor.
Ceata slujitorilor Bisericii, nu este ceata „fariseilor şi a cărturarilor“ care păzesc „litera“, ascund „cheia cunoştinţei“ şi „omoară proorocii“; ci este ceata apostolilor şi mucenicilor, este ceata celor care fac apostolie şi jertfă pentru Biserica lui Hristos. Iar dacă cei dintâi fac pe „apărătorii Bisericii“ şi aduc acuzaţii celorlalţi, asta, cu atât mai rău.
De încheiere, iubiţii mei fraţi, ce v-aş putea spune altceva decât ceea ce le-am spus, de-atâtea ori, şi fraţilor de la Sibiu:
„Că n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit“ (I Cor. 2, 2). Aceasta e comoara noastră, aceasta e puterea noastră, aceasta e biruinţa noastră. Până Îl avem între noi şi în noi pe Iisus cel Răstignit avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul!
Toate silinţele noastre să fie strânse mereu în acest punct: Să-L avem pe Iisus cel Răstignit… Să nu-L pierdem pe Iisus cel Răstignit! Să nu pierdem „miezul“, ca să rămânem cu „găocile“… Să nu pierdem „Duhul“, ca să rămânem cu „litera“…
Binecuvântarea Domnului să rămână cu voi şi cu ostenelile ce le faceţi pentru lucrul Lui («Oastea Domnului» Nr. 51 / 1932).
Acesta a fost de la început gândul lui, idealul său, scopul şi rostul vieţii sale. Pentru aceasta s-a pregătit şi s-a format până când a venit momentul marelui început.
din „PROFETULVREMILOR NOASTRE,” vol. I
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
