Doamne, ştiu că toate
vor sfârşi curând…
– nu-mi lăsa credinţa
să mi-o pierd răbdând,
nu-mi lăsa iubirea
să mi-o schimb căzând,
nu-mi lăsa viaţa
să mi-o pierd uitând…
Doamne, ce străine-s
toate-n jurul meu,
de n-ai fi cu mine,
ce m-aş face eu?
Ţine-mi trează grija
de-a veghea mereu
până o să treacă
valu-acesta greu.
Doamne, cât de greu e
lanţu-n care zac,
mă-ngrozesc de mine
ce-am ajuns să fac,
sufăr – şi la toate
trebuie să tac;
şi ce greu îmi vine
să mă tot prefac!
Doamne, până unde
să mai pot aşa?
Scoate-mi din strâmtoare
calea asta grea,
ai odată milă
de iubirea mea,
nu mai pot viaţa
să-mi trăiesc aşa.
Doamne, până ţine
acest drum amar,
fă să nu se stingă
al credinţei far,
fă să-mi ardă verde
focul pe altar,
ca să nu-mi rămână
jertfa în zadar.
Doamne, doar nădejdea
mi-o mai pot ţinea,
să nu mor în starea
şi-n ruşinea grea;
– nu-mi lua iubirea,
nu pot fără ea,
dac-o iei, o Doamne,
ia-mi şi viaţa mea.
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
