Poezii Traian Dorz

DIN HARFA UNEI FĂRĂ SEAMĂN

Din harfa unei fără seamăn
iubiri aprinse pe pământ,
am vrut cum am ştiut, Iisuse,
mai cald şi mai frumos să-Ţi cânt.

În orice viers am pus o parte
din inima ce le-a purtat,
în fiecare slovă-mi arde
un strop din duhu-nflăcărat.

Am vrut a dragostei văpaie
din Jertfa Golgotei s-o iau
şi miilor de inimi stinse
puternic foc ceresc să dau.

Să văd cum arde-ntreg pământul,
înalt şi larg, şi fericit,
în focul dragostei de Tine,
Iisus, Mântuitor Iubit!…

Dar cât sunt trist, că nici cântarea,
ca tot ce-am spus şi ce-am făcut,
n-a fost nici naltă, nici fierbinte,
nici fericită cum am vrut.

Azi vin plângând ca Magdalena
când vasul scump şi l-a sfărmat,
ca nimenea din el, pe urmă,
să nu mai fie-nmiresmat

Şi-mi sparg, Iisuse Dulce, harfa
cu care-am vrut aici să-Ţi cânt,
ca nimănuia, după Tine,
să nu-i mai cânte pe pământ,

Rugându-Te, măcar în ceruri
să faci să pot cânta aşa
cum toată viaţa mea din lume
am vrut, dar n-am putut cânta!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns