„Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră“ (In 16, 22).
Grele şi triste zile au trăit ucenicii în timpul Patimilor Mântuitorului. Trei zile, cât veacul de lungi – pentru inimile lor îndurerate – au fost petrecute în cea mai amară noapte de îndoieli, deznădejde şi tristeţe. Ca nişte lumini stinse, stăteau fără nici un rost… Soarele nu mai era pentru ei şi nici o stea de nădejde nu mai licărea în noaptea întristării lor… Toate bucuriile şi fericirea trecutului sunt un vis plăcut care s-a topit în prezentul plin de jale, frică şi nelinişte. Viitorul? Nici unul! Ci doar întunericul ce-i învăluie şi-i umple de groază şi nesiguranţă.
Deodată, în mijlocul acestui întuneric sufletesc, apare o Lumină: Domnul Iisus, Mântuitorul lor scump, şi le spune cu gingăşie şi dragoste: „Pace vouă!…“
Îşi poate închipui oricine bucuria naufragiaţilor bătuţi de furtuna îndoielilor şi a durerii, când portul bucuriei şi al păcii le apare în faţă! Nici nu le venea să creadă! E vis sau aievea? Nu cumva este o nălucire? O înşelare? O amăgire? Nu! nu! Este El! Făptura Lui, care-i umple de pace şi bucurie. Iată, în mâinile şi picioarele Lui, semnele cuielor care L-au ţintuit pe cruce. El este! A fost mort, dar a înviat! Nu ne-a spus-o El de-atâtea ori? Şi noi n-am fost în stare să credem!… Acum, E1 a biruit moartea şi este viu. Viu, în vecii vecilor. Înţelegem acum că El va rămâne cu noi… „Şi ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul“ (In 20, 20). De-acum nimeni şi nimic nu le va mai răpi această bucurie şi pace.
Dragă suflete, poate şi tu ai avut clipe şi zile când ai rămas singur. Poate păcatul te-a aruncat şi pe tine pe stâncile ascuţite ale munţilor îndoielii şi ai răcelii sufleteşti. Necredinţa şi nepăsarea te-au dus în întunericul tristeţii şi al deznădejdii. Disperat, deznădăjduit te-ai zbătut şi te zbaţi în frământările şi durerile morţii. Ai vrea să plângi şi nu poţi. Ai vrea să te rogi şi nu eşti în stare. Întunericul te înconjoară din toate părţile şi tu eşti ca o luminiţă stinsă de vânt. Cât de grozav lucru este ca să fii singur, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume! (Efes 2, 12). „Dar pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu“ (Ps 42, 11).
Suflete drag, inimă încuiată în casa durerii şi legată în funiile fricii şi ale deznădejdii, îţi aduc o veste bună: Hristos a înviat! Deschide ochii şi vezi-L! Iată, a venit la tine spunându-ţi: Pace ţie! Bucură-te! Crede împotriva tuturor îndoielilor tale, crede împotriva oricărei nădejdi, aşa cum a crezut Avraam, în Acela care a fost dat la moarte din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi (Romani 4, 18-25). Auzi! prin moartea şi învierea Lui suntem mântuiţi, salvaţi din moarte şi păcat. Ce te împiedică de a crede aceasta? Trageţi toate clopotele bucuriei: Hristos a înviat şi nouă ne-a dăruit viaţă veşnică.
Pune capăt îndoielilor tale! Bucură-te, prin credinţă, că El a înviat, ca să pună capăt tuturor păcatelor, slăbiciunilor şi neputinţelor tale. În Hristos ai mântuirea. În El ai biruinţa. Înţelegi tu, suflete, ce înseamnă că El a înviat? Înseamnă că tu nu mai mori… că de acum păcatul nu va mai stăpâni asupra ta… că poţi să te bucuri de biruinţă în fiecare zi… că eşti copil al lui Dumnezeu… că eşti moştenitor împreună cu Hristos… că ai un loc pregătit în slavă… că, dacă Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru tine, totul vei primi împreună cu El. Cerul şi pământul sunt ale tale. În curând vei domni împreună cu Domnul Iisus Hristos. Înţelegi ce înseamnă aceasta?… Fii încredinţat: Acestea nu sunt poveşti. Ci adevăruri scumpe ale lui Dumnezeu. Făgăduinţe date ţie ca să fii fericit! fericit!…
Primeşte-L astăzi pe Domnul Iisus în casa ta, suflete scump, şi bucură-te, căci după noaptea suferinţei Soarele a răsărit. S-a sfârşit orice durere… Cântă şi fii fericit.
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)
