Poezie

Poem la Duminica a 2-a după Paști: TOMA VERSUS IUDA

Toma a ieşit afară,
dar şi Iuda-n taina sa…
nu acelaşi loc aflară
dincolo de uşa grea.

Că la Cină Împăratul
sta cu servii Lui cântând,
Iuda însă, vinovatul,
sta-ncuiat, pe El vânzând.

Pe când Toma, la-Nviere,
n-a putut fricos sta-nchis
ci-a ieşit, voind a piere,
cu Iisus, precum a zis.

Iuda a ieşit să-L vândă,
pe când Toma, curajos,
a ieşit din iadul fricii,
că era drept credincios.

Şi-a voit nu doar s-ajungă
ca să moară cu Hristos,
ci-i părea ziua prea lungă
în mormântu-ntunecos.

Şi-a ţâşnit din el afară
când şi Domnul a-Nviat,
Iar a opta zi-L aflară
toţi pe Domnu-n trup schimbat.

Pr. Petru Roncea

1 Comment

  • Florinel 5 mai 2019

    Hristos a inviat!

    Frumoase versuri si frumos surprins in ele Sf. Ap. Toma.
    Nu putea sta el cu usile inchise… desi dupa ce-a dintai aratare apostolii tot cu usile inchise au ramas *(In 20,26)…

    Slavit sa fie Domnul!

Lasă un răspuns