- O istorioară de Crăciun cu tâlc –
Despre încă un crai – al 4-lea – se spune, că a plecat să-l afle pe Hristos.
Artaban, acest crai, vându o parte din averile sale şi cu 3 bucăţi de aur plecă în urmele stelei.
Un bolnav, căzut la margirea drumului, îi ieşi în cale. Să treacă pe lângă omul ce striga după ajutor, nu se putea. Schimbă dar o parte din aurul său, plăti unui om să-l ducă la casa sa şi să-l grijească până la deplina lui tămăduire, – şi plecă mai departe cu zor.
În Vifleem ajunse târziu. Din calea lui Irod, – losif şi Maria fugise cu pruncul în Egipt. Pe uliţele lerusalimului tocmai atunci soldații lui Irod omorau copiii.
Artaban văzu o scenă fioroasă: din braţele şi din lacrimile unei mame, soldaţii trăgeau un copilaș, spre… junghiere.
O nespusă milă îl cuprinse. Scoase din punga sa a doua bucată de aur, o dete ostaşilor şi scăpă viaţa copilului şi şterse durerea mamei.
După multe căutări zadarnice se întoarse iar în Ierusalim, auzind că acolo ar fi Mesia.
Dar şi acum întârziase. Isus tocmai suia Golgota şi ostaşii opriră lui Artaban calea şi dorul de a-l putea vedea.
În această înghesuială o fată nevinovată căzu plângând înaintea lui Artaban. Neiertătorii ostaşi o târau în robie şi desnădăjduită ea îi ceru ajutorul. Mare milă cuprinse pe Artaban. Scoase şi cel din urmă aur, îl dete ostaşilor şi scăpă viaţa şi sufletul fecioarei.
În această clipă Isus îşi da sufletul sus pe Golgota. Pământul se cutremură, o piatră căzu de pe coperişul unei case şi răni de moarte pe Artaban.
O vedenie i se arătă lui Artaban ce murea: Cel răstignit sus pe Golgota… şi îi zise: „Amin, amin, zic ţie Artabane, că tot ce ai făcut pentru aceşti frați mai mici ai mei, pe cari i-ai întâlnit în calea ta, mie mi-ai făcut.”
Şi închise Artaban ochii fericit, că a aflat şi s-a întâlnit cu Acela, pe care îl căutase cu atâta dor.
*
Tâlcul acestei istorioare este uşor: de vrei să-l afli pe Hristos, ia-l neîncetat înaintea ta, în chipul celor lipsiţi, năcăjiţi şi bolnavi.
Fiecare om, la fiecare pas, se poate face un Artaban, căci durerile şi întristările pe care le-a întâlnit şi le-a tămăduit Artaban în calea sa, le avem şi noi, ne ies şi nouă în cale. Mai mult ca oricând este acum plină lumea de ele. Dar, durere, vremurile noastre n-au făcut Artabani, ci au umplut lumea de speculanți. O lăcomie nebună de a face bani, averi şi plăceri i-a aruncat pe cei cu putere în spatele săracilor, ca să le ia nu numai cămaşa din spate, ci parcă şi sufletul din oase..
Iată, deci, tâlcul istorioarei. Să nu-l uităm. El ne îndeamnă să-l căutăm şi să- l aflăm pe Hristos prin mila, iubirea şi milostivirea faţă de aproapele nostru.
Părintele Trifa
Articol din FOAIA POPORULUI, anul 1922, nr.1
