de preotul Ioan Iliovici
Preacucernice părinte protopop! Cucernici frați!
Mă prezint înaintea frățiilor voastre nu cu o conferință propriu zisă ci, cu vorbele mele urmăresc numai răscolirea părerilor dintre frați cu privire la Oastea Domnului, mişcare religioasă ivită în sânul Bisericii de aproape 10 ani de zile. Căci toți suntem misionari şi fiecare frate preot priveghează întru toate, pătimește răul, face lucrul evanghelistului, făcându-şi slujba – I. Timotei 4.
Oastea Domnului, după modesta mea părere este, o refacere creştinească. Părintele Iosif Trifa, întemeietorul ,,Oastei” a fost insuflat de Duhul Sfânt dând Evanghelia în mâna credincioşilor cu dragostea părintelui ce dă pâinea în mâinile copiilor flămânzi. Că este o foame după Adevăr se evidențiază chiar din existenţa sectelor vechi şi noi deopotrivă. Toate confesiunile creştine şi toate sectele ştiu, că Adevărul veșnic este în Sf. Scriptură, numai felul de a interpreta Sf. Scriptură este diferit, ceeace a dat naştere la subminarea Sf. Tradiții; şi astfel, la dezmembrarea Bisericii Ortodoxe în diferite confesiuni şi degenerarea în sectarism, uitându-se că Sf. Ioan evanghelistul tocmai de începutul acestei Sf. Tradiții ne spune, că „Sunt încă şi altele multe câte a făcut Iisus, care de s-ar fi scris câte una, nici în lumea acesta mi se pare, că n-ar încăpea cărțile ce s-ar fi scris” (şi de locurile din Faptele 17.11; Romani 10.14-15; II Tesaloniceni 2.5; I Timotei 6.8 şi cuvintele Domnului ,,…învǎțați toate neamurile… să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei 28.19-20). Ce? Multe. Ce s-au păstrat în forma tradiției, Căci Adevărul este cuprins în Sf. Scriptură şi în practica Sf. Apostoli şi a Sf. Părinți cum în cursul timpului Biserica de la întemeierea ei l-a păzit.
Nu văd în Oastea Domnului abatere de la aşezământul Bisericii. Că ,,Ostaşii” citesc Sf. Scriptură? Bine fac, ascultă de cuvintele Domnului: ,,cercetați scripturile (loan 5.9). Ori, doar nu tot acesta este îndemnul arhipăstorilor noştri în formarea misionarilor mireni ca ajutători ai preoților? Asemenea s-a spus, că preotul nu mai corespunde timpului de faţă, numai cu molitvelnicul subsuoară, ci, cultivându-se zilnic, cunoştinţele câştigate le va broda cu grijă cu firul credinței tors de Biserică din Sf. Scripturi şi Sacra Tradiție. Nu vom părăsi molitvelnicul, dar nici nu vom mai ține Evanghelia zăvorită cu copcii de metal, numai pe sfântul altar, citind-o numai în Duminici şi Sărbători, ascultată de popor în linişte dar adeseori nepricepută de el. Ci, ne vom pogorî în mijlocul poporului ca, după ce noi preoții ne vom familiariza cu ea, să o guste şi ei din gura noastră şi din mâna noastră, căci altfel, poporul flămând după ,,pâinea vieții” singur o va lua de pe masă în „absența” noastră. Să nu uităm fraţilor, că Domnul nouă ne-a dat ,,pâinea” ca poruncă ca să o împărțim poporului. Noi nu vom slobozi popoarele ,,ca mergând în satele și orașele cele de prinprejur, să găzduiască şi să-şi afle hrana, că aici suntem în loc pustiu” (Luca 9.12). Să nu fie fraților căci ne va apostrofa Domnul zicându-ne ,,dați-le lor voi să mânânce”. Domnul a binecuvântat pâinea, și le-a dat-o ucenicilor să o pună înaintea poporului. Atunci (Au doară) ne pare rău fraților, că ,,au luat din fărâmiturile care rămăseseră lor, douăsprezece coşuri”? Oastea Domnului se satură abia din cele 12 coşuri de fărâmituri, ,,pâinea” ne este încredinţată nouă preoţilor ca noi să le-o împărțim.
Dacă poporul nostru ar avea fărâmiturile de învăţătură bisericească bine gustate, nu ar alerga la secte şi nici Oastea Domnului n-ar avea nici un rost. Am fost ,,certați” undeva (,,Dimineața” ?) de o persoană ierarhică înaltă (Arh. Scriban ?) că sectarii sunt numai în comunele unde preotul nu lucrează. Eu citind lucrul acesta m-am supărat, însă m-am supărat cu învăţătură căci şi la mine sunt sectari, dar nădăjduiesc în Domnul, că cei ce au fost şi sunt, vor rămânea; prin Oastea Domnului i-am făcut inofensivi cu toate, că dolarul american l-au împrăştiat cu mână uşoară în popor.
Nu vedem noi ce fac sectarii? Au strâns ,,fârâmiturile” învăţăturii Bisericii noastre în ,,12 coşuri” şi refăcute le dau celor ,,flămânzi”. Să le răspundem îndesat. Pe mine m-a pus pe gând sectarismul şi Oastea Domnului. Am început să răsfoiesc mai des Sf. Carte, am început să apar mai des cu Ea în mână în uşa altarului şi să o dau în mâna poporulul meu; impunându-o ca manual de şcoală obligatoriu la studiul religiei începând cu cl. a IV-a primară, am introdus-o aproape în toate familiile în curs de 8 ani. Orice propun la religie, arat că-şi are razimul în Sf. Scriptură. Toți elevii ştiu căuta în Sf. Scriptură locurile însemnate cu privire la Biserică, Sf. Tradiție, Sf. Taine, ba le spun şi pe de rost acele locuri.
O ştim cu toții fraților, că poporul este dorit după ,,pâinea vieții” (loan 6.48) şi după ,,apa cea vie” (Ioan 7.87) deci să-l ducem la izvor. Oastea Domnului nu face altceva decât ,,mănâncă şi bea” din Biserică, care cuprinde în sine Sf. Scriptură şi Sf. Tradiție.
Cei dintâi Ostaşi ai Domnului au fost Sf. Apostoli şi cei şaptezeci (Luca 10) şi toţi iubitorii de Hristos pe care îi binecuvintează Domnul: „Nu te teme turmă mică; că bineavoit Tatăl vostru să vă dea vouă împărăția” (Luca 12.32). Dar să răsfoim mineele şi triodul şi vom găsi nenumăraţi sfinți numiți ostaşi ai lui Hristos. Numirea de ,,ostaş” este veche ca însăşi Biserica. (II Timotei 2.3) ,,Tu dar pătimeşte ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos.”) Cu toate acestea, preoțimea are o atitudine indiferentă față de această mişcare religioasă sau renaştere creştinească, cum o văd eu. Ne pare curios să vedem creştinii adunați în afară de biserică şi în afară de timpul liturgic, la un loc, petrecând în citiri biblice, cântări creştineşti, în cuvântări şi rugăciuni. Aceasta o fac în râvna lor cea mare pentru Domnul căci, tot pe aceştia îi vedem, că umplu rândul bunilor creștini la dumnezeeştile slujbe din biserică în Duminici şi sărbători.
Cântarea Oastei Domnului e simplă, nepretențioasă ca poezie şi ca muzică, dar ,,poartă în ea pecetea darului Duhului Sfânt”. Cântarea religioasă este un dar de la Dumnezeu. Creştinii cei dintâi ascultau cuvântul Sf. Ap. Pavel: ,,nu vă îmbătați de vin, întru care este curvia; ci vă umpleți de Duhul, vorbind între voi în psalmi şi laude şi cântări duhovniceşti, lăndând şi cântând întru inimile voastre Domnului” (Efeseni 5.18-19). La început cântau toți creştinii întru mărirea lui Dumnezeu şi în afară de biserică, mai târziu cântau numai în biserică şi mai apoi numai în strană sau în cor. Luându-se cântarea din gura mulțimii, a căzut biserica în aceeaşi greşeală ca şi cu Sf. Evanghelie, care a ajuns să fie Cartea Sfântă numai a altarului, lipsind astfel poporul şi de Evanghelie şi de cântarea bisericească adică religioasă.
Articol din ,,Biserica și Școala”, 1934, anul 58, nr. 32, pag.4
