Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Din presa vremii – Nevoia apostolatului laic în zilele noastre. (text în original)

Din presa vremii – Nevoia apostolatului laic în zilele noastre. (text în original)

Din presa vremii – Nevoia apostolatului laic în zilele noastre. (text în original)

Experienţa conştiinţa pastorale din zilele noastre ne pune în faţa unei realităţi, pe care nimeni río poate desminţi fără voia de a trece uşor peste problemele adânci şi mari şi anume în faţa realităţii vieţii sufleteşti a creştinismului de azi. Nu este îndrumător de suflete în ţara noastră, care în silinţele lui duhovniceşti, să nu ajungă repede la concluzia, că munca lui e răsplătită cu prea puţină rodnicie şi izbândă.

Creştinul, a cărui viaţă preotul năzueşte s’o zidească după superioara plastică a idealului evanghelic, rămâne rece şi fără rezonanţă sufletească pentru chemările înalte ale vieţii religioase. Pricina au căutat o mulţi şi au găsit-o fără zăbavă: E mediul social realist, păgân şi asfixiant pentru svâcnirile conştiinţa creştine. Orientarea , păstorului creştin, oricât de superioară şi oricât de convingătoare, — se sfarmă de acea serioasă linie de rezistenţă, în care stă blindat indiferentismul cel mai cras şi mai sfidător.

Frontul militant al Bisericii nu e susţinut în dosul lui de rezervele credincioşilor şi rămâne descoperit pentru orice atac.

Eroismul celor mai entuziaşti păstori poate fi surprins şi dezarmat în orice clipă de patrula dezorganizată dar tenace a tuturor hărţuelilor.

Păcatul se sprijină pe puterea masselor. Virtutea luptă cu vigoarea unei elite. E drept, minorităţile disciplinate pot culege izbânzi. Darnui mai puţin adevărat, că şi coeficientul numeric e de atâtea ori biruitor împotriva coeficientului valorii, chiar pe frontul vieţii sufleteşti.

La noi minoritatea morală e infimă, aş zice disparentă, faţă de zdrobitoarele majorităţi şi pe cari şi le consolidează continuu, în zilele noastre mai mult ca oricând, imoralitatea şi pasivismul neutralităţii religioase.

Şi atuuci apostolatul creştin chemat să renască în aceste zile de înspăimântătoare desfigurare morală, viaţa sufletească a omenirii, pare că-şi sădeşte sâmburele lui de viaţă ideală, într’un ogor sterp şi stârpitor.

Se sbate de moarte sufletul preotului creştin şi nu poate sămăna viaţă.

Aiurea propaganda creştină are repercursiunl profunde şi uimitoare în conştiinţa laică. Altarul e împresurat de pasiunea aprinsă a credincioşilor. Amvonul are filiale isbânditoare în literatura, ştiinţa şi filozofia veacului: P. Bourget şi henry Bordeaux, Huysmans şi Hemon, Boutroux, Ch. Gide, Agathon etc, ca să mă mărginesc numai la Franţa vremilor noastre. Acolo apostolatul laic e afirmat şi cuceritor^ La noi acest apostolat e aproape neglijabil de redus. Sar putea mai degrabă vorbi de un boicot organizat — de o conspiraţie latentă şi de o laicizare sistematică în cel mai îngust şi mai perfid înţeles al cuvântului.

De aceea pentru triumful campaniei de evanghelizare începută în aceste zile la noi în ţară, e drept timid şi izolat acum, subliniem cu toată convingerea nevoia apostolatului laic pentru a creia acel mediu social şi sufletesc prielnic personalizării vieţii omeneşti în sens creştin şi disciplinării ei în sens social.

Propaganda creştină trebuie îmbrăţişată cu toată căldura de creştini, care nu sunt desemnaţi totuşi prin chemarea harică a preoţiei, la această muncă.

Dacă ne amintim că toate biruinţele sectanţilor sunt datorite în cea mai mare parte misionarismului laic, nu mai încape nici-o îndoială că şi biserica noastră trebuie saşi creeze şi să-şi consolideze acest front cât mai nezăbavnic.

Am fi scutiţi şi noi propoveduitorii din oficiu ai evangheliei, de bănuiala, uneori întemeiată, că ne tăcem «meseria», ceiace ar însemna că pe primul plan al ostenelilor noastre ar fi interesul material şi profesional, şi nu pasiunea conştiinţei noastre creştine de a culege şi a robi suflete lui Hristos şi Evangheliei Lui.

De altfel aceasta e şi una din datoriile cele mai poruncitoare şi cele mai fireşti ale noului născut al Evangheliei. Deoarece acel care şia sorbit puterea vieţii lui şi mănqăierea durerilor lui din Evanghelie, nu poate să nu vestească şi altora isvorul izbăvirii lui nemincinoase.

E aceasta întâi o datorie de sinceritate faţă de sine şi în al doilea rând de iubire faţă de aproapele. Căci cine a propovăduit în Samaria mai întâi pe Hristos, decât o convertită, femeia care venise să scoată apă dela puţul lui lacob.

Ea a rămas de atunci şi până azi tipul apostolului laic — şi amintirea acestui episod evanghelic trebuie să devie în aceste zile pentru noi o neîntârziată datorie de conştiinţă pastorală şi o vie realitate creştină şi socială.

Preot. Dr. Grig. Cristescu

1 Din volumul *.Fapte şi orientări creştine*, apărut de curând în editura *Ramurh, Craiova.

Anul XIV. Oct-Nov. 1924, Nr. 10-11.

REVISTA TEOLOGICĂ

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!