Meditaţii

Din presa vremii: ,,Oastea Domnului”

Duminecă în 29 Decemvrie a.c. (n.n.1930) s-a inaugurat tipografia şi Librăria ,,Oastea Domnului”, înființată de păr. losif Trifa, redactorul gazetei de propagandă pentru popor ,,Lumina Satelor”. Sfințirea apei a făcut-o P. C. arhimandritul Policarp, asistat de Protop. Cioran şi G. Maior, director seminarial. Părintele arhimandrit a adresat cuvinte de laudă pentru lucrarea de propagandă religioasă a păr. I. Trifa, şi i-a răspuns inițiatorul ,,Oastei Domnului”. Păr. Ioan Moța de la ,,Libertatea” pomeneşte despre începuturile apostolatului prin presă pe seama publicului de la sate, vede în păr. I. Trifa pe continuatorul operei, căreia i-a închinat energie şi entuziasm din tinereţele sale.

,,Oastea Domnului” numără azi 20 000 membri, recrutați din pătura țărănească şi sunt răspândiți prin toate regiunile țării. E o mişcare religioasă, care întrupează reacțiunea celor de jos în contra celor ce alunecă în păcate și nu mai țin socoteală de glasul conștiinței.

Întoarcerea la traiul simplu, nefățarnic și fără egoism nu e ușoară tuturora, iar cei ce au ajuns să se stăpânească sunt datori să vâneze și pe alții.

Mișcarea ,,Oastea Domnului” are un character misionar din ce în ce mai lămurit. S-a ivit într-un moment tulbure, când multe suflete au început să se rătăcească. P. Trifa a înțeles semnele vremii și a pornit mișcarea, care va supravețui generației de azi. La serbarea de duminică au participat preoții din Sibiu și public ales, precum și reprezentanți din provincie ai ,,Oastei Domnului”.

 

Articol din ,,Telegraful Român” ,1930, nr. 3-4