Puţine sunt cărţile care să iconizeze, în vers, cele mai cumplite momente în care, suflete alese, au dat mărturie de sânge în închisorile comuniste. Astfel de experienţe sunt dintre cele mai greu de zugrăvit, pentru că niciodată cuvântul nu va reuşi să atingă intensitatea unor asemenea clipe. Poate doar rugăciunea ar încerca să egaleze acea tumultos de cumplită perioadă.
De aceea, inclusiv volumele memorialistice sunt rare în această privinţă. Şi, de cele mai multe ori, doar secvenţiale, pentru că cele mai multe umilinţe şi torturi la care au fost supuşi fraţii noştri le-au luat cu ei, în tăcere de iertare şi recunoştinţă către Dumnezeu.
Fratele Ghiţă Precupescu, asemenea înaintaşului său, fratele Traian Dorz, a ştiut câtă nevoie avem, mai ales astăzi, de o astfel de mărturie. Şi a îngăduit să ne aline dorul de el şi de ai noştri cu poezia sa hăruită cu atâta simţire şi adiere de Duh, pentru atunci când ne va fi greu.
„Noi, cei din Gherla” e un cânt de iubire. Învăluită în rugăciune. 40 de poezii-icoană, înrămate mai întâi în sufletul său şi dăruite, apoi, spre tămăduire, tuturor celor care îşi revendică obârşia din Neamul mărturisitorilor.
„Sunt în volum cuprinse patruzeci de abside ale marii catedrale a rezistenţei naţionale anti-comuniste. Sunt patruzeci de ferestre prin care sufletul lui minunat a reuşit evadarea spre Cer. (…) Mereu îmi spunea că-i era greu că supravieţuise. Că iertase pentru a uita i se părea extrem de firesc. Deşi prin anii 1993-2000, însoţindu-l prin Ţară, l-am surprins că încă privea în urmă. Nu cu teamă. Doar cu atenţie. Cred că poeziile acestea – decupate din Iisus Biruitorul şi Străjerul Ortodox – unde m-a încurajat să scriu dintâi – sunt punctele lui de aducere-aminte dintr-un trecut al său despre care chiar ştim prea puţin. Mult prea puţin”, surprinde, în chip minunat, Pr. prof. Constantin Necula, în prefaţa acestui volum, emoţia lecturii.
Mulţumim fraţilor de la Cluj pentru gândul şi efortul împreună-bucuriei unui astfel de volum. Astfel de apariţii sunt oaze de lumină în bezna unei lumi care e într-o continuă prigoană a lui Hristos. Iar fratelui Ghiţă, plecăciune şi rugăminte de mijlocire…
Cartea poate fi comandată la Librăria Oastei Domnului, la preţul de 8,00 lei.
Romeo PETRAŞCIUC